Sfantul Ierarh Nicolae 

Este cel mai cunoscut sfant al Bisericii noastre. Indiferent pe cine intrebi, iti poate spune despre el ca este sfantul care aduce daruri. Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscuta ca fiind noaptea darurilor. Este momentul in care vine "Mos Nicolae".

Cand eram copil, imi lustruiam ghetele si le puneam la fereastra ca sa fie umplute de daruri. Aveam prieteni care isi asezau incaltarile la usa, semn ca pe acolo avea sa vina Mos Nicolae. Nu m-am intrebat pe unde venea, pentru ca atat eu cat si prietenii mei ne trezeam cu daruri in ghete, semn ca  ... Continuare »

Articol apărut în numărul 16 din Familia Ortodoxă.

Cu 55 de ani în urmă, de Anul Nou, într-un oraş din fosta Uniune Sovietică s-a petrecut o minune care a întărit credinţa dreptslăvitoare – un fenomen imposibil de explicat pentru autorităţile atee ale vremii.

Iată faptele. Oraşul Kuibîşev (astăzi Samara), strada Cikalov nr. 84, 31 decembrie 1955. O petrecere de Revelion care s-a preschimbat într-o isterie de masă, potrivit oficialităţilor, sau într-o mare minune, potrivit credincioşilor şi locuitorilor de acolo. O muncitoare de la fabrica de ţevi din localitate, Zoia Karnauhova, fusese invitată în casa Klavdiei Petrovna Bolonkina de către fiul acesteia, împreună cu un grup de prieteni. Klavdia, o femeie credincioasă, dezaprobând această petrecere din timpul Postului Crăciunului[1], a plecat de acasă, iar tinerii au rămas singuri. Zoia îşi aştepta iubitul, un băiat pe nume Nikolai, care însă întârzia să apară. După ceva vreme, tinerii au poftit-o pe Zoia la dans: „Hai, lasă-l pe Nikolai, vino alături de noi!” Încinsă de atmosferă, supărată şi fără să se gândească prea mult, ea a zis: „Bine! Atunci, dacă nu-l am pe Nikolai al meu, o să dansez cu Nikolai Ciudotvoreţ (Nicolae Făcătorul-de-minuni)!” – şi, apucând o icoană a Sfântului Nicolae dintr-un colţ al camerei, a strâns-o la piept şi a început să danseze cu ea. Deşi neduşi pe la biserică, ceilalţi oaspeţi i-au spus: „Mai bine pune-o la loc! Cu aşa ceva nu se glumeşte!” Zoia, însă, le-a strigat: „Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!” şi a mai făcut nişte paşi de dans prin cameră, cu icoana în braţe. Câteva clipe mai târziu, s-a auzit deodat ... Continuare »

^{_{Iubiţilor cititori vrem sa va propunem aicea o lucrurare a stareţului mănăstirii Shiarhimandritului Andronic (Popovici) unde se istoriseşte despre Icoana facatoare de minuni a mănăstirii Noul-Neamţ. In culegerea aceste lucrari noi ne-am stăruit sa pastram limbajul original.}}   

 Ieroshimonahul Andronic

Cartea a 3-ala

Istoria Sfintei Noii Mănastiri Neamţului,

care se află în Basarabia.

... Continuare »

Într-adevăr rugăciunile vindecă bolile, spun oamenii de ştiinţă
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating cu credință și dragoste sfintele moaşte sau sfințeniile. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material” al acestui fenomen divin.[1]

"O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsiho-fiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.” [2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a măsurat puterea rugăciunii.
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – "stingerea” completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă.
Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută ... Continuare »

După naraţiunea biblică, Dumnezeu este primul care a pus nume: "Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte". Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, pune de asemenea nume: "Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa că toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam". Punerea numelui urma în tradiţia Vechiului Testament imediat naşterii, de obicei fiind lăsată în seama mamei copilului, fără însă ca tatăl să fie exclus. În iudaismul talmudic, fapt atestat încă din perioada scrierii Noului Testament, punerea numelui a fost mutată în a opta zi, când băiatul era tăiat împrejur, arătând prin aceasta că nou-născutul îşi dobândeşte identitatea abia ca membru în comunitatea religioasă.

...

Numele, având o încărcătură bogată simbolică, putea reprezenta o scurtă descriere a unui eveniment important, pozitiv sau chiar negativ. Numele primului om născut, Cain, este pus chiar de Eva, care exclamă: "Am dobândit (qaniti) om de la Dumnezeu". La naşterea lui Noe, în ebraică Noah, tatăl său Lameh spune: "Acesta ne va mângâia (yenahamenu) în lucrul nostru şi în munca mâinilor noastre".

... Continuare »

Cuvantul este grecesc (aghios) si înseamnă Sfinţire. La noi, prin aghiasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru Sfinţirea ei.

De cate feluri e Aghiasma in intelesul ei de slujba?De doua feluri: mare si mica. Cea mica se mai numeste in popor si sfestanie, care inseamna luminare, sau slujba luminilor, pentru ca la inceput se intelegea prin ea Aghiasma cea mare, care se savarseste la Boboteaza, sarbatoare numita si ziua luminilor sau a luminarii, deoarece atunci se botezau catehumenii. Cand se savarseste Sfintirea cea mica a apei?
In biserica, de regula la fiecare zi intai a lunii, iar in case, oricand cer credinciosii, mai ales in zilele de miercuri si vineri dimineata. Cand preotii, potrivit hotararilor Sf. Sinod merg sa boteze casele credinciosilor, acestia sunt datori sa-i primeasca pe preoti cu bucurie si cu dragoste, deoarece preotii aduc binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu asupra casei si a familiei lor, prin apa sfintita cu care-i stropesc.

Care sunt roadele si folosul acestei slujbe?
«Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asisderea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin ... Continuare »

In Rusia cel mare este ţinutul Dvinsca, care se numeşte astfel de la râul Dvinei, care se apropie de marginea Oceanului de la miazănoapte, pe care merg în Rusia corăbiile din părţile Apusului. Deci, în hotarele stăpânirii Dvinei este alt râu care se cheamă Penega şi care curge în Dvin, râul cel mare, având pe lângă dânsul multe sate. Lângă râul acela se află un munte mare şi foarte înalt, care se cheamă Cerna şi se întinde până la ocean spre partea de miazănoapte. El are lungimea ca la cinci sute de stadii şi era mai înainte pustiu şi nelocuit de oameni.

In anul de la facerea lumii 7111, iar de la naşterea lui Hristos 1603, după oarecare descoperire dumnezeiască, s-a zidit o mănăstire în muntele acela, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de un preot oarecare din părţile acelea, cu numele Miron, care mai pe urmă a fost egumen în mănăstirea aceea. Iar întru împărăţia binecre-dinciosului împărat a toată Rusia şi marelui domn Mihail Teodoro-vici, când şahul Persiei Abbas a prădat pământul iberilor şi a aflat acolo veşmântul cel mult tămăduitor al marelui Domn şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi l-a luat, atunci perşii au luat de acolo şi multe alte lucruri sfinte şi icoane cinstite şi le-au dus în Persia, nu pentru cinstire - că ei sunt păgâni -, ci ca să le vândă neguţătorilor Rusiei, de vreme ce atunci erau în Persia mulţi neguţători ruşi şi perşii îi ştiau că ţin cu evlavie la închinăciunea sfintelor icoane.

Atunci se întâmplase să fie acolo un neguţător din cetatea Iaros-lav, cea din Rusia mare, anume Ştefan, păzitorul averilor cetăţeanului G ... Continuare »

Răspunsuri întocmite de Sfântul Nicolae Velimirovici

Prima – deoarece credinţa noastră este lumină. Hristos spune "Eu sunt lumina lumii " (Ioan 8,12).

Lumina candelei ne reaminteşte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

A doua – pentru a ne reaminti de caracterul strălucitor al sfinţilor în faţa icoanelor cărora aprindem candelele, pentru că sfinţii sunt numiţi "fiii luminii"( Ioan 12,26, Luca 16,8).

A treia – pentru că este o întoarcere a noastră de la faptele noastre întunecate,de la gândurile noastre şi dorinţele diavoleşti şi pentru a ne întoarce pe calea Evangheliei; şi pentru ca noi să fim mai insistenţi în împlinirea poruncilor Mântuitorului: "Şi lumina ta să lumineze în faţa oamenilor, ca ei să vadă faptele tale bune" (Matei 5,16).

A patra – pentru ca lumina candelei să fie micul nostru sacrificiu în faţa lui Dumnezeu, Care S-a dat pe Sine Însuşi pe deplin ca jertfă pentru noi, şi ca un mic semn al marilor noastre mulţumiri şi al dragostei pentru El, de la Care cerem prin rugăciune viaţă, sănătate, mântuire şi tot ceea ce numai iubirea cerească fără margini poate acorda.

A cincea – pentru ca frica să cuprindă puterile diavoleşti care uneori ne asalteză chiar la vremea ... Continuare »