Sfântul Irineu (cca 125-202), unul din Părinţii întăritori ai Bisericii Creştine, o cunoştea şi o condamna; Scriitorul român Sterie Diamandi (22.08.1897-11.06.1981), un mare cercetător al vieţii lui Iisus, de asemenea, condamnă afirmaţiile din această evanghelie apocrifă.
de Cristian Petru Bălan, Chicago
Zilele acestea, în preajma sărbătoririi Învierii Mântuitorului
nostru, agnosticii zilelor noastre, având în spate puternica mass-media
americană, după ce s-au răcorit lăudând pe toate căile “succesul enorm”
repurtat de stupida fictiune “Codul lui da Vinci” cu care Dan Brown s-a
făcut miliardar şi care, într-adevăr, a putut suci minţile oamenilor a
căror putere de judecată şi de cercetare s-a oprit la jumătate, fac
acum mare zarvă în jurul uneia din duzinele de evanghelii apocrife,
descoperită prin anul 1970, dar dată abia recent în vileag de presa
americană, de National Geographic Society prin website-ul ei, de
emisiuni CNN şi de la History Channel etc.
Curios, ca şi dumneavoastră, să văd în această cărticică o nouă sursă
de inspiraţie a maculaturii lui Brown, am citit-o în traducerea unor
helenişti destoinici care au putut recupera cam 85% din textul găsit,
suficient pentru a înţelege despre ce este vorba. Dacă pentru
lingvişti, descoperirea în sine este, într-adevăr, preţioasă,
indiferent că este o simplă traducere a originalului din limba coptă,
scris cam la 140 de ani după moartea lui Iuda, pentru marii teologi, în
cazul că nu a fost chiar o deplină dezamăgere, ei nu au putut afla mai
multe decât stiau deja din celelalte apocrife necanonice (”Evanghelia
lui Toma”, “a Mariei Magdalena” ş.a.), frizând un folclor naiv
precreştin. Este mai mult ca sigur că, în arhivele strict secrete ale
Vaticanului există o copie mai bună, dacă nu chiar originalul în limba
vechilor egipteni (copta), pe care Sfântul Irineu îl cunostea. Cu
toţii, fără excepţie, sunt de acord că autorul ei în nici un caz nu a
fost apostatul apostol Iuda Iscarioteanul, ci unul din grupul
gnosticilor pre-creştini (după alţii, un evreu care voia să înlăture
blamul vânzării ce pica pe capul tuturor iudeilor), în orice caz un
autor anonim, pe care, încă din anul 1943, prietenul meu, scriitorul
aromân Sterie Diamandi, l-a numit un “jalnic eretic”.
Când veţi citi această “basnă populară” a ereticilor copţi, veţi vedea
că, din Iudeea, până la gurile Nilului, informaţiile transmise din gură
în gură despre patimile Mântuitorului au ajuns destul de mult
deformate. În esenţă, această evanghelie apocrifă susţine că Iuda ar fi
fost cel mai bun prieten al lui Iisus şi că, între cei doi, ar fi
existat o înţelegere tacită, un mare secret, prin care Iisus l-ar fi
convins pe Iuda să joace, ca într-o piesă de teatru, rolul unui
trădător ce va fi blamat de toţi creştinii - cu alte cuvinte, să-l
sacrifice - urmând ca la judecata de apoi el să fie absolvit şi chiar
bine răsplătit. Apocrifa, unde Iuda nu apare ca trădător ci ca victimă,
ne mai oferă şi o nouă versiune asupra unor secrete ale Creaţiei, nu
atât de divine pe cât o credeam noi, în care satana joacă şi el un rol
important, ecourile acestei versiuni aberante resimţindu-se şi în secta
bogomililor.
Sfântul Irenaeus (Irineu), Episcop de Lugdunum (Lyon) şi expert în
teologia precreştină şi creştină din sec. al II-lea, este singura
persoană despre care putem afirma astăzi cu certitudine că a citit
“Evanghelia lui Iuda”, probabil în original. În cartea sa “Adverusus
haereses” (Adversarul ereticilor), scrisă în anul 180 d.Hr., la secţia
I.31.1, scria: “Unii declară că Iuda trădătorul era familiar cu aceste
secrete (cele descrise de “Evanghelia lui Iuda” - n.n.) şi că el singur
ştia adevărul cum nimeni alţii (din apostoli - n.n.) nu-l ştiau; că el
a îndeplinit misterul trădării (acea înţelegere secretă cu Iisus -
n.n.), că, prin el, toate cele pământeşti şi cereşti au fost aruncate
în confuzie. Ei creează o istorie fictivă de acest gen, pe care o
stilizează în “Evanghelia lui Iuda”. (Subl. ns.)
După critica aspră a Sfântului Irineu, “Evanghelia lui Iuda” a fost
abolită şi a dispărut. Iată însă că a apărut această copie, tradusă cam
după 300 de ani de la scrierea originalului, din coptică în elină.
Copia stătuse ascunsă circa 1.700 de ani şi a fost descoperită în
deşertul egiptean de nişte hoţi căutători de comori, prin anul 1970 şi
scoasă ilegal din Egipt. S-a încercat vinderea ei unor anticari din
Elvetia, care cereau 3 milioane de dolari. În anul 1999 a fost vândută
în America anticarei Frieda Tchakos, care a depus-o la depozitul băncii
new-yorkeze Citibank, unde, fiind scrisă pe papirus, s-a deteriorat
rapid, după ce rezistase aproape două milenii intactă. A fost cu greu
restaurată în proporţie de 85%, de aceeaşi echipă de specialişti care
au descifrat manuscrisele de la Qumran, Marea Moartă, loc vizitat de
mine cu câteva luni în urmă. America va returna în curând manuscrisul
unui mare muzeu de antichităţi din Cairo.
Spre a vă face o idee de felul cum trebuie citit textul deteriorat,
iată aici un mic fragment din această apocrifă. Într-o pagină, Iisus
spune: “Adevăr (…) ţie, acest botez (…) în Numele Meu (… lipsă 9
linii…). Adevăr (…) Iuda (…) oferă sacrificii lui Saklas (numele lui
Iisus - n.n.) Saklas-Dumnezeu (…3 linii lipsă…) tot ceea ce e rău. Dar
tu Iuda vei triumfa peste ei toţi (…)”.
Foarte interesant este faptul că în excepţionala biografie cristică
scrisă de profesorul aromân Sterie Diamandi - trilogia de aproape 1.000
de pagini “Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului” - în volumul al treilea,
“Patimile, moartea, învierea”, apărut, ca şi precedentele, în editura
Cartea Românească, Bucuresti, 1943, la pg. 230, marele cristolog român
(cu care eram bun prieten, dar niciodată nu l-am întrebat de unde
deţine sursa), scria despre conţinutul apocrifei lui Iuda: “Astfel,
unii au avut gustul să presupună că Iuda a săvârsit gestul incriminat,
împins de dorinţa de a furniza lui Iisus prilejul aşteptat, să facă
dovada strivitoare a puterii sale dumnezeieşti. A existat chiar o sectă
de eretici (aluzie la autori de genul apocrifei incrimiate - n.n.),
care vedea în Iuda un erou şi un martir, vrednic să fie venerat, iar
nicidecum hulit. După aceşti eretici, Iuda, în marele lui devotament
faţă de Iisus, şi-a luat sarcina ingrată de a fi instrumentul prin care
se împlineşte voinţa divină. N-avem nici un indiciu care să ne
îndreptăţească să facem o astfel de presupunere. Dacă, într-adevăr,
lucrurile s-ar fi petrecut aşa, atunci, apostolii şi comentatorii
creştini ar fi fost cei dintâi să proslăvească fapta lui Iuda. Situaţia
însă se prezintă cu totul altfel. Şi nu vedem deloc care ar fi
interesul şi motivele care au putut determina o denaturare a
adevărului, într-un mod aşa de oribil. De aceea, socotim ipoteza de mai
sus drept o pură fantezie”.
Cât adevăr a proiectat această opinie limpede asupra apostaziilor
contemporane! Marile edituri din România ar fi trebuit să lanseze pe
piaţă excepţionala trilogie românească a vieţii Mântuitorului nostru,
care nu există decât în numai câteva biblioteci din ţară şi nu umplând
spaţiul mioritic cu maculatura lui Dan Brown. Oare se va găsi cineva să
o reediteze până ce tineretului nostru nu se i va otrăvi de tot mintea
şi cu alte “capodopere” stupide de genul cărţii lui Dan Brown?
În orice caz, ceea ce a spus Sterie Diamandi acum 63 de ani este
răspunsul perfect dat celor ce fac atâta zarvă în jurul “Evangheliei
lui Iuda” şi care încearcă să convingă omenirea că această apocrifă sau
“Codul lui da Vinci” ar trebui să înlocuiască evangheliile canonice…
*articolul a apărut în “Meridianul Romanesc” (Romanian Meridian), ziar din Los Angeles, California. Este reprodus pe acest blog cu acordul autorului, căruia îi mulţumim pentru bunăvoinţă (L.D.).
pe acelasi subiect recomand:
Gheorghe Fedorovici - Evanghelia după National Geographic
