Recomandă-ne
Meniu
Căutare aici
Forma de intrare
Linkuri utile


Articole recente
[29.03.2014]
Să aducem bucuria Învierii lui Hristos celor mai trişti ca n...
[02.01.2014]
Daruri de Craciun 6
[24.02.2013]
Codexul Imparatesei Teodora
[11.02.2013]
Soborul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cu...
[02.02.2013]
Cuvinte pentru o bună vieţuire - Sf. Maxim Mărturisitorul
[01.02.2013]
Sfantul Eftimie cel Mare
[01.02.2013]
Ura se naste prin pomenirea raului!-Sf.Macarie cel Mare
[19.01.2013]
Botezul Domnului - Boboteaza
[25.12.2012]
Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, mare făcător de minu...
[19.12.2012]
Mos Nicolae
[18.12.2012]
De Crăciun dăruieşte bucurie!
[21.09.2010]
Nasterea Maicii Domnului
[18.09.2010]
În biserici Te voi binecuvânta, Doamne!
[30.07.2010]
Pomenirea Sfintei Marei Muceniţe Marina
[28.07.2010]
„Zoia cea de piatră”: o minune din zilele noastre a Sfântulu...
[01.06.2010]
Istoria Sfintei Noii Mănastiri Neamţului, care se află în Ba...
[20.03.2010]
Să ajutăm copiii cu deficienţe de auz!
[12.02.2010]
Apariţie editorială: "Mitropolitul Visarion Puiu: Viaţa şi o...
[09.02.2010]
Puterea Rugăciunii și Oamenii de Știință!…
[09.02.2010]
Cum ierarhizăm prioritățile în viața noastră…(pildă)
Arhivă
Calendar
«  Noiembrie 2007  »
LnMaMrJViSbDu
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930
Imagini recente
Home » 2007 » Noiembrie » 25 » Proorociile Sf. Lavrentie al Cernigovului despre vremurile de pe urma
Proorociile Sf. Lavrentie al Cernigovului despre vremurile de pe urma
00:00
lavrentiy002.jpgStareţul Lavrentie, cel ce dobândise prin rugăciune şi pocăinţă Duhul lui Dumnezeu, vorbea adesea cu fiii săi duhovniceşti despre ultimele timpuri, prevenindu-i că trebuie să fie atenţi şi veghetori, deoarece Antihristul este aproape.

Părintele spunea că va fi un război a toată lumea, încât nimeni şi nimic nu va rămâne, decât doar prin văgăuni.

Se vor lupta şi vor rămâne doar două sau trei state şi vor hotărî: „Haideţi să alegem un singur împărat pentru toată lumea. Şi îl vor alege”.

In ultimele timpuri, adevăraţii creştini vor fi deportaţi, iar bătrânii şi neputincioşii vor fugi după dânşii.
Despre Antihrist, stareţul, luminat de Duhul Sfânt, spunea: „Va veni timpul când vor umbla după semnături pentru un singur împărat pe pământ. Şi toţi oamenii vor fi înscrişi. Vor merge prin case, iar acolo vor fi soţul, soţia, copiii. Atunci soţia va încerca să-şi convingă soţul: «Hai să semnăm, avem copii, doar nu le vei mai putea cumpăra nimic». Dar soţul va spune: «Tu fă cum vrei, dar eu sunt gata să mor şi pentru Antihrist nu voi semna»”.

Iată ce tablou cutremurător oferă viitorul!

„Va veni timpul, spunea cuviosul părinte Lavrentie, când şi bisericile închise vor fi restaurate nu numai în exterior, dar vor fi amenajate şi în interior. Vor auri cupolele bisericilor şi ale clopotniţelor. Iar când vor încheia totul, va veni acel timp când se va înscăuna Antihristul. Rugaţi-vă ca Domnul să ne dea timp să ne întărim pentru că ne aşteaptă vremuri înfricoşătoare. Şi vedeţi cu câtă viclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile vor fi mai frumoase ca niciodată, dar nu va putea intra nimeni în acele biserici.

Antihrist se va încorona ca împărat la Ierusalim într-o splendidă biserică cu participarea preoţilor şi a Patriarhului.

Orice om va putea veni şi pleca din Ierusalim fără nici un fel de oprelişti. Să vă străduiţi sa nu mergeţi pentru că totul va fi spre ademenire şi înşelare.

Antihrist se va trage dintr-o fată evreică desfrânată, având douăsprezece generaţii de desfrânare. Copilul va fi foarte capabil şi deştept, mai ales de atunci de când, fiind foarte mic, de doisprezece ani, plimbându-se cu mama lui prin gradină, se va întâlni cu satana, care ieşind din însăşi bezna întunericului, va intra în el. Băiatul se va cutremura de frică, dar satana îi va spune: «Nu te teme, te voi ajuta». Din acest copil se va coace în chip de om Antihrist.

La încoronarea lui, când se va citi Simbolul de credinţă, el nu va permite să fie citit corect: unde vor fi cuvintele «lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu» se va recunoaşte numai pe sine.

Atunci Patriarhul va exclama: «Acesta este Antihrist!» şi Patriarhul va fi ucis.

La încoronare Antihrist va purta mănuşi şi când le va scoate, pentru a-şi face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci copite, lucru ce îl va încredinţa că este Antihrist.

Vor veni din cer proorocii Enoh şi Ilie, care vor spune tuturor că a venit Antihrist: «Acesta este Antihrist, să nu credeţi în el». Acesta îi va ucide pe prooroci, dar aceştia vor învia şi se vor înălţa la cer.”

Monahia Evlampia, în casa căreia a trăit sfântul, în timp ce mănăstirea era închisă, a păstrat în amintire următoarele: “Era în anul 1939. Părintele a discutat o noapte întreagă. Nu am putut să pricep cu cine a discutat. Nu am îndrăznit să intru şi să văd. Dimineaţa părintele a spus: «Maică, am avut musafiri şi tu ai fost martoră». Atunci am întrebat: «Pe cine?». Stareţul a răspuns cu bucurie: „Proorocul lui Dumnezeu Ilie şi dreptul Enoh. Ei au discutat cu mine despre ultimele încercări ale lumii, despre Rusia, despre împăratul ortodox şi despre Antihrist. Ei au mai spus că va veni să stea de vorbă cu mine Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul»”.

In anul 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Era pe data de 26 septembrie pe stil vechi. Ei au discutat aproape şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie şi dreptul Enoh şi i-a mai spus şi despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morţilor şi înfricoşata judecată a lui Hristos.

Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu, mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan, spunea: „Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic”.

Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?”. Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată”. Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?”. Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist”.

„Pe oamenii răi îi va însemna cu peceţi. Creştinii vor fi urâţi. Vor începe ultimele prigoane împotriva sufletului creştinesc care va refuza pecetea satanei. Prigoanele vor începe la Ierusalim, iar apoi în toată lumea se va vărsa ultima picătură de sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi mulţi vor vedea acele timpuri înfricoşătoare.

Peceţile vor fi în aşa fel încât se va vedea cine a primit-o şi cine nu. Creştinul nu va mai putea nici cumpăra şi nici vinde nimic. Dar nu vă întristaţi: Domnul nu îi va lăsa pe fiii Lui… Nu trebuie să vă temeţi! Biserici vor fi, dar creştinul ortodox nu va putea să intre, deoarece acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, căci acolo va fi adunătură „satanică”.

Pentru această fărădelege, pământul va înceta să mai rodească, iar din cauza lipsei de ploaie se va crăpa peste tot; vor fi asemenea crăpături încât omul va putea cădea în ele. Creştinii vor fi omorâţi sau deportaţi în locuri pustii. Dar Domnul îi va ajuta şi îi va hrăni pe urmaşii Săi.

Evreii, de asemenea, vor fi adunaţi într-un singur loc. Unii evrei, care au trăit cu adevărat după Legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui Antihrist. Ei vor aştepta momentul şi vor fi atenţi la problemele lor. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos ca Mesia, dar Dumnezeu le va deschide ochii şi nu vor primi pecetea satanei, ci vor recunoaşte pe Hristos şi vor împăraţi cu Hristos.

Toţi oamenii slabi vor merge după satana şi când pământul nu va mai rodi, oamenii vor veni la dânsul să le dea pâine, iar el va spune: „Pământul nu dă pâine. Eu nu pot face nimic”.

De asemenea, nu va fi nici apă, căci toate râurile şi lacurile vor seca. Această nenorocire se va prelungi trei ani şi jumătate, dar de dragul aleşilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. In acele zile încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, care vor fi sub înrâurirea rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul Său atotputernic şi nu vor vedea acele false semne, care vor fi pregătite pentru toţi oamenii.

Repet încă o dată că nu se va putea merge la acele biserici, pentru că nu va fi harul în ele.

O soră, ascultând această discuţie, a întrebat: „Cum va fi? Nu aş vrea să ajung acele timpuri!”. „Tu eşti tânără, ai putea să aştepţi”, a spus stareţul. „Este înfricoşător!”. „Dar tu să alegi una din două: cele pământeşti sau cele cereşti”. „Va fi război, a continuat părintele şi unde va fi război, acolo oamenii nu vor mai fi. Inainte de acest război, Domnul va trimite oamenilor slabi unele boli şi ei vor muri. In timpul lui Antihrist nu va fi moarte.

Al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru distrugere”.

Sora a spus: „Este bine că va fi război, pentru că unii vor fi trecuţi în rândul mucenicilor”.

Părintele a replicat: „Nu, dacă cei credincioşi vor fi udaţi cu sânge, atunci se vor număra cu mucenicii, dar dacă vor fi necredincioşi, atunci vor merge în iad”.

„Pot să şi piară unii”, a spus sora.

Dar părintele a răspuns: „Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alţii se vor curăţa prin boli. Unii, care la război îşi vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi număraţi cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici, Domnul îi va lăsa să se întâlnească cu El. Până ce nu se va întregi cu cei ce se mântuiesc numărul martorilor lui Dumnezeu, pustiit prin căderea unei părţi a îngerilor, Domnul nu va veni la judecată.

Dar în ultimul timp Domnul îi va trece în ceata îngerilor şi pe cei vii, înscrişi în cartea vieţii,.

„Restaurarea bisericilor va continua până la venirea lui Antihrist şi pretutindeni va fi o frumuseţe nemaipomenită, spunea stareţul. Iar voi să fiţi cumpătaţi cu reparaţiile la biserica noastră, mai ales privind partea exterioară. Rugaţi-vă mai mult, mergeţi la biserică, mai ales la Liturghie, la care se aduce jertfa nesângeroasă pentru păcatele întregii lumi. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă mai des cu trupul şi sângele lui Hristos şi Domnul vă va întări.

Domnul este milostiv: acei evrei care vor refuza să primească pecetea lui Antihrist şi vor striga că aceasta este o înşelătorie, iar nu Mesia, se vor mântui”.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe, plângea cu amar şi spunea: „Multă preoţime va pieri în timpul lui Antihrist”. Părintele Gheorghe i-a spus: „Cum să fac să nu pier, doar eu sunt diacon?”. Părintele a răspuns: „Nu ştiu”. Atunci diaconul a început să plângă şi căzând la picioarele stareţului îl implora să se roage pentru el, pentru a se feri de iad. Stareţul s-a rugat şi a spus: „Bine, aşa va fi, te vei îmbolnăvi de cap şi vei intra în împărăţia cerurilor”.

Cele spuse de stareţ s-au împlinit. Noi îl ştiam pe acest diacon de la Lavra Peşterilor din Kiev. Era un călugăr foarte virtuos. Deodată s-a îmbolnăvit de cap şi în scurt timp a murit.

Părintele plângea deseori cu lacrimi: „Este plin iadul cu sufletele oamenilor… Şi întind şi pe pământ iadul. Toţi demonii vor ieşi şi vor fi în oamenii care nici nu îşi fac cruce, nici nu se roagă, ci doar ucid oameni. Iar uciderea este întâiul păcat. Demonii se vor strădui să ademenească cât mai mulţi oameni cu acest păcat”.

 

Extras din cartea “Sfantul Lavrentie al Cernigovului”,
Ed. Bunavestire, Galati 2003

Categorie: Articole | Просмотров: 2368 | Autor: viostil
Radio LOGOS
Calendar ortodox
RSS Logos.md
Statistică


Online total: 1
Oaspeţi 1
Utilizatori 0


Check google pagerank for viostil.moy.su
Flag Counter
Copyright Viostil © 2017