Recomandă-ne
Meniu
Căutare aici
Forma de intrare
Linkuri utile


Articole recente
[29.03.2014]
Să aducem bucuria Învierii lui Hristos celor mai trişti ca n...
[02.01.2014]
Daruri de Craciun 6
[24.02.2013]
Codexul Imparatesei Teodora
[11.02.2013]
Soborul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cu...
[02.02.2013]
Cuvinte pentru o bună vieţuire - Sf. Maxim Mărturisitorul
[01.02.2013]
Sfantul Eftimie cel Mare
[01.02.2013]
Ura se naste prin pomenirea raului!-Sf.Macarie cel Mare
[19.01.2013]
Botezul Domnului - Boboteaza
[25.12.2012]
Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, mare făcător de minu...
[19.12.2012]
Mos Nicolae
[18.12.2012]
De Crăciun dăruieşte bucurie!
[21.09.2010]
Nasterea Maicii Domnului
[18.09.2010]
În biserici Te voi binecuvânta, Doamne!
[30.07.2010]
Pomenirea Sfintei Marei Muceniţe Marina
[28.07.2010]
„Zoia cea de piatră”: o minune din zilele noastre a Sfântulu...
[01.06.2010]
Istoria Sfintei Noii Mănastiri Neamţului, care se află în Ba...
[20.03.2010]
Să ajutăm copiii cu deficienţe de auz!
[12.02.2010]
Apariţie editorială: "Mitropolitul Visarion Puiu: Viaţa şi o...
[09.02.2010]
Puterea Rugăciunii și Oamenii de Știință!…
[09.02.2010]
Cum ierarhizăm prioritățile în viața noastră…(pildă)
Arhivă
Calendar
«  Octombrie 2008  »
LnMaMrJViSbDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031
Imagini recente
Home » 2008 » Octombrie » 31 » Despre formele si sensul rugaciunii
Despre formele si sensul rugaciunii
20:21

Despre formele si sensul rugaciunii

Rafail Noica

- Simtim si ne uimim de cata libertate si “obraznicie” ne ingaduie Dumnezeu in relatia noastra directa cu El, realitate afirmata si in invatatura Sfintiei Voastre. Va rugam sa ne vorbiti despre aceasta libertate si despre parasirea formalismelor obisnuite in practicarea rugaciunii.

Ar fi impotant sa luam aminte la cuvant, la forma cuvantului, la etimologia cuvantului. Vorbim de formalisme. E un cuvant care vine din „forma”. Prima miscare a formei este de a forma pe cel care nu este inca format. Noi sa nu uitam ca venim in existenta asta dintr-o totala nefiinta. Nu stiu daca teologic ma exprim corect sau nu, dar imi vine sa zic dintr-o vesnica nefiinta - vesnicia fiind indaratul nostru de-acuma… Deci, primul nostru contact cu viata este, trecand peste momentul gestatiei noastre in pantecele maicii, primul nostru contact adevarat cu viata e acum. Dumnezeu a facut pe om chip si asemanare dumnezeiasca. Chipul il avem: noi suntem singurul animal, din toata biologia pamantului, care avem chipul lui Dumnezeu, adica potentialul de a deveni un dumnezeu si cred ca, pana la urma, asta e singurul lucru care desparte pe om in mod real de restul biologiei pamantesti: chipul lui Dumnezeu - dar acest chip este un potential. Ce este asemanarea? Asemanarea este, in parte, lucrarea noastra: asemanarea se face dintr-o impreuna-lucrare a lui Dumnezeu cu fiecare om.

Asta [a fost] ca introducere. … Ideea formei este sa ne formeze si, daca forma este corecta - si in biserica avem formele corecte (corecte in sensul de adevarate) ne formam intr-un mod adevarat, dumnezeiesc. “Ismul” [trecerea de la forma la “formalism“] se adauga atunci cand forma, ca tot ce este pacat, isi intrece masura, atunci cand forma devine scop in sine, cand [de fapt] scopul este ajungerea la Dumnezeu.

Deci, noi in Biserica avem libertatea si trebuie sa avem libertatea de a intrebuinta toate formele, [iar] cu timpul si cu ajutorul duhovnicului sa descoperim acele forme de nevointa care ne convin noua, [sa descoperim] in ce consta si forma exterioara, si masura, si altele. Dar formalismul este atunci cand ramanem la forma. Or, noi trebuie sa stim ca mergem undeva si trebuie sa stim catre ce mergem. Si aici, in general, despre asta am vorbit in seara asta. In particular, fiecare suflet dintre voi trebuie, cu duhovnicul, cu citirile pe care le faceti, cu cautarile voastre sa descoperiti practic, pe viu, pe pielea voastra incotro mergem. Forma trebuie sa slujeasca acestui incotro. Daca studentul, fiindca este student, s-ar simti nevoit o viata intreaga sa fie inconjurat de carti si “sa zgarie” cu cerneala niste hartii fara sa ajunga nicaieri, ar fi echivalentul acestui formalism, de care am vorbit, in rugaciune. Studentul vrea sa-si ia un doctorat, sa zicem, si el stie incotro merge, si stie ce trebuie sa faca, de ce carti sa se inconjoare si ce sa zgarie pe acele hartii. Asa si noi trebuie sa inhamam forma la un scop.

Scopul rugaciunii, in primul rand, este - nici nu stiu pe unde s-o apuc si de-aia ezit cu cuvintele - as zice [ca] este un dialog intre om si Dumnezeu. Incep cu omul, pentru ca noi ne stim mai bine decat pe Dumnezeu, Care ni se pare ca e tare departe. Ar trebui sa incep cu Dumnezeu in toate, bineinteles. In acest dialog noi ar trebui sa avem permanent un contact cu Dumnezeu si am incercat sa insuflu gandul asta de mai multe ori cand am spus: sa trancanim cu Dumnezeu despre orisice. Sa nu gandim abstract. De exemplu: „Ce-o sa fac maine, ca trebuie sa ajung acolo si trebuie inainte sa merg dincolo si cum o sa ajung?” Pune un „Doamne” si gandul tau a devenit rugaciune: “Doamne, cum sa ajung acolo, ca trebuie inainte sa merg dincolo si nu stiu cum o sa fac. Ajuta-mi, Doamne! Si a devenit rugaciune si nu-i mai putin importanta, nici mai putin lucratoare decat ceea ce numim, in general, rugaciune.

Exista un moment, pe care ar trebui sa-l intelegem ca un moment privilegiat, cand rugaciunea trebuie sa fie lepadarea lucrurilor lumii ca sa fim in intimitate cu Dumnezeu. Pravila - ca sa vorbesc calugareste - si pravila, asa cum si-o poate trai si aplica ne-calugarul in lume (in general, mult mai putin). Un student in preajma examenului nu ma astept sa se roage doua ceasuri in fiecare noapte si doua in fiecare dimineata, sau mai stiu eu ce. Are si o nevoie de implinit, acolo. Dar ceva-ceva rugaciune si cat de cat in ale pocaintei, in dinamica vietii vesnice, vrea sa nu piarda contactul cu Dumnezeu total si dupa examen sa se trezeasca in nu stiu ce azimut, departe de Dumnezeu. Si atunci, in masura in care poate si in felul in care poate pravila s-ar reduce, poate, la putin - cinci minute sau nu stiu ce - dar un moment pe care eu il inteleg asa: fie ca-i mare, fie ca-i mic momentul, fie ca-i un ceas, fie ca-i cinci minute, sa te regasesti in intimitatea ta cu Dumnezeu.

Noi ar trebui, literal si practic, sa traim [cu Dumnezeu] asa cum traiesc doi indragostiti. Ei nu-si fac o pravila ca sa se intalneasca zilnic zece minute, de la … pana la … Dar daca se intalnesc, daca pot, dar… toata ziua tanjesc unul dupa altul. Le e dor unul de altul, daca nu se mai vad, daca unul pleaca la distanta parca se rupe ceva in el. Asa ar trebui sa simtim noi cu Dumnezeu. Avantajul cu Dumnezeu ar fi ca Dumnezeul asta - [aparent] asa de indepartat - niciodata nu-i departe. Zici „Doamne” si [chiar] inainte sa zici este cu noi, pentru ca este in noi, [chiar] daca nu mai putem sa Il descoperim acolo.

Deci, rugaciunea cred ca trebuie sa o intelegem… - dau doua momente. Este acel moment al pravilei cand, hai, in sfarsit, macar pentru… X minute sa scapam un pic de povara vietii asteia si sa fim cu Dumnezeu in intimitate. Asta e ce ar trebui sa descoperim, sub diferite forme. Ce forme? Uite ca Biserica ne-a dat multe forme. Cu duhovnicul vostru sa va gasiti o forma si voi insiva, cu initiativa voastra, vedeti ce-i bine. Cercati forme si vedeti cu duhovnicul, ce zice. Dar daca ce cautati este sa fiti cu Dumnezeu, fie in pravila, fie in celalalt moment al rugaciunii, in toata vremea, in tot locul, in multe, multe feluri… Care feluri? Ai nevoie de ceva: “Doamne, cum sa… ?”… asa si pe dincolo. Ai reusit ceva: „Doamne, slava Tie, multumesc!“. Ai un gand urat: „Doamne, uite ce este in mine“, spovedanie, imediat. Si in multe alte feluri. Tot ce trece prin tine, prin viata ta, prin mintea ta, prin sufletul tau, prin trupul tau: „Doamne!”, si a devenit rugaciune. In ambele cazuri cultivam un fel de a fi, de a ramane cu Dumnezeu. Atunci, cand gasim o forma care ne ajuta, forma este un ajutor practic, asa cum [este] bastonul pentru un om care nu poate sa mearga, sau carjele. Dar, daca ajungem la Dumnezeu, vine un moment cand te poti descotorosi de toate formele si vei simti…. Daca gleznele ti s-au intarit, mai vrei sa mergi cu carje? Cine ar mai vrea sa mearga cu baston, cu carje? Le arunci la o parte. Asa [e] si firescul vietii duhovnicesti.

Raspuns dat de Parintele Rafail Noica in conferinta “Criza in Biserica” (Alba-Iulia, 2003)
/razbointrucuvant.ro/

Categorie: Articole | Просмотров: 821 | Autor: viostil
Radio LOGOS
Calendar ortodox
RSS Logos.md
Statistică


Online total: 1
Oaspeţi 1
Utilizatori 0


Check google pagerank for viostil.moy.su
Flag Counter
Copyright Viostil © 2017