Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata pe perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala” si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta..
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!”, am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la
ureche: "Centrala.”.
"Mi-am ranit degetul…” – m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?”- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine…”- am bolborosit.
"Iti curge sange?” – m-a intrebat vocea…
"Nu,” – i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau…”
"Poti sa deschizi racitorul?” – m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel,” -spuse vocea.
Dupa aceea am in ... Continuare »