Aici am ars si-am sangerat cu anii,
aici am rupt cu dintii din tarana,
si aici ne-am cununat, cu bolovanii,
cate-un picior uitat sau cate-o mana.
Pe-aceste vai si dealuri dobrogene
am dat cu veacuri inapoi lumina.
Amare bezne-am asternut pe gene
si le-am gustat in inimi radacina.
Aprinsi sub biciul vantului fierbinte,
bolnavi si goi pe ger si pe ninsoare,
am presarat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunare si Mare.
Trudind, flamanzi de cantec si de paine,
injuraturi si pumni ne-au fost rasplata.
Sa facem drum vapoarelor de maine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.
Istoria, ce curge-acum intoarsa,
va tine minte si-ntre foi va strange
acest cumplit Danubiu care varsa
pe trei guri apa si pe-a patra sange.
Iar cantecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
in cartile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.
|