Postul este perioada cea mai prielnică milosteniei şi rugăciunii,
căci acestea ne înalţă la Dumnezeu.
Să luăm exemplu din viaţa Sfântului Mucenic Fanurie, care, trăind în
pustie, era atât de milostiv, că hrănea drumeţii din puținul pe care-l
avea și le aducea de departe și apă de băut.
Având o dragoste deosebită pentru oameni, mai ales pentru cei aflaţi
în necaz, el cu lacrimi multe se ruga pentru muţi, pentru care spunea:
„Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te
slăvească pe Tine, şi cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de
mână şi cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se
proslăvească numele Tău cel sfânt”.
Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi, zicând: „Auzi-mă pe mine,
Doamne, în ceasul acesta de acum, cercetează şi deschide auzul robilor
Tăi, ridică greutatea neauzirii, ca auzind să audă glasul clopotelor
Tale cele sfinte şi toate sunetele de pe pământ”.
Şi atît de mare era rugăciunea lui către Dumnezeu, că uneori şi
păgânii plângeau auzindu-i rugăciunile şi văzându-i lacrimile. Nici o
rugăciune a lui Fanurie nu a rămas neascultată de către Dumnezeu.
Şi noi în perioada Postului Mare să ne rugăm pentru aproapele nostru
care se află în necaz, să-i ajutăm pe cei nevoiaşi. Prin aceste fapte,
care ne înalţă la Dumnezeu, noi sporim duhovniceşte. Căci scris este: „Cine
îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i
se va răspunde.” (Pildele 21, 13).
În perioada Postului Mare Portalul Tineretului Ortodox din R. Moldova
LOGOS.MD a lansat campania de binefacere pentru Şcoala Internat
specială pentru copii hipoacuzici din satul Hârbovăț (Călăraşi). În
apropiere se află Mănăstirea de călugări vestită prin Icoana făcătoare
de minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăţ. În această instituţie sunt
internaţi 127 de copii cu deficienţe de auz din toate raioanele
republicii. Copiii sunt de la vârsta preşcolară (4 ani) până la clasa a
10-a.
Multe sunt necesităţile şcolii, copiii ducând lipsă de inventar
sportiv, jocuri şi altele.
Campania se va încheia pe 24 aprilie.
Să ajutăm aceşti copii lipsiţi de bucuria de a cunoaşte lumea
sunetelor!
Să le aducem bucuria apropiatei Învieri a lui Hristos!
Pentru mai multe informaţii puteţi intra pe Forumul Tinerilor
Creştini-Ortodocşi din Moldova.
Vom colecta ajutorul în cadrul unor întâlniri. Locul şi timpul vor fi
actualizate periodic.
De asemenea puteţi contacta pe:
Victor (administratorul LOGOS.MD)
tel. mob.
email: info@logos.md
Yahoo Messenger ID: viorelius
ICQ #: 226516313
Vera
tel. mob. (+373) 69974923
email: verutsa111@yahoo.com
Alexandru
tel. mob. (+373) 68270276
email: alexle1357@yahoo.com
ICQ #: 207-017-343
|