Istoria Sfintei Noii Mănastiri Neamţului, care se află în Basarabia - 1 Iunie 2010

^{_{Iubiţilor
cititori vrem sa va propunem aicea o lucrurare a stareţului mănăstirii
Shiarhimandritului Andronic (Popovici) unde se istoriseşte despre
Icoana facatoare de minuni a mănăstirii Noul-Neamţ. In culegerea aceste
lucrari noi ne-am stăruit sa pastram limbajul original.}}

Cuprinzătoare, de vreo cîteva, din cele nenumărate, preaslăvite minuni, pe care le-a săvîrşit Preasfînta Stăpîna noastră Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria prin Preacinstita şi Sfînta şi făcătoarea de minuni a sa icoană, care se cheamă „Moldavscaia” şi „Neameţcaia”, ce se află în copie, de pe cea din Sfînta Mănăstire Neamţul cea Veche, din Moldova, aşezată aici. Însă, eu, găsesc de cuviinţă, ca mai înainte de a începe să înşir minunile, să pun aici de faţă, măcar cît de [cît o] înscurtă istorisire, pentru aducerea acestei adevărate închipuiri, din Moldova în Basarabia şi aşezarea ei în chivot, din strană, întru această Sfîntă Nouă Mănăstire Neamţul. În anul de la facerea lumii 7369, iar de la întruparea Cuvîntului lui Dumnezeu 1861, în vremea preablagocestivului singur stăpînitorului marelui domn şi împărat a toată Rusia, Alexandru Nicolaievici şi în zilele Înalt Preasfinţitului Antonie, arhiepiscopului Chişinăului şi al Hotinului, s-a adus din Principatul Moldovei în Basarabia, această adevărată închipuire, a preacinstitei icoane a Preasfintei Stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioareai Maria, care are pre[în] mîna stîngă însemnat şezînd, [pe] Pruncul cel mai înainte de veci, pre Domnul nostru Iisus Hristos şi în dos, are altă faţă, cu însemnarea[chipul] a Sfîntului şi Marelui Mucenic şi făcător de minuni Gheorghe, purtătorului de biruinţă, care iarăşi şezănd în jilţ, este însemnat cu suliţa în mîna dreaptă, iar în mîna stîngă, cu sabia stă, ucigînd pre balaur. Şi aducerea ei, aici, au fost întru acest chip: că, după ce cneazul moldo-românilor, Alexandru Cuza, a prădat Sfintele Mănăstiri Neamţul şi Secul din Moldova şi a început a silnici, prin negrăite măiestrite vicleşuguri pre soborul fraţilor Lavrei Neamţului, ca să iscălească acte nelegiuite, dictate, ca despre faţa [din partea] Sobotului, după tiranicesul scop domnesc, despre care pentru toate, se arată mai pre larg în istoria acestei Sfintei Nouăi Monastiri, şi întru a cei vechi, şi apoi, preacuvioşia sa părintele ieromonahul Teofan Cristea, care se afla cu ascultarea în Basarabia, vechil la moşiile Lavrei: simţindu-le acestea şi luminîndu-se din pronie dumnezeiască, a început a face mişcare, spre a pregăti adăpost fraţilor Lavrei Neamţului aici în Basarabia. Şi aşa, între altele, a scris în Lavră, ieroshimonahului Andronic, ca să facă în toate chipurile şi să puie pre cineva să scoată o copie întocmai de pre sfînta şi făcătoarea de minuni icoană, a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Deci, [sus]numitul duhovnic rugînd pre ieromonahul Damian Pavlov şi pre monahul Mitrofan Hamuzu, spre a se apuca de acest sfînt lucru, Maica Domnului, a lucrat aşa de mare minune prin aceste organe, că i-a înţelepţit de au scos sfînta aceea închipuire pe hîrtie, aşa de întocmai, cu literele care sînt scirise pre dînsa, cu tot şi cu toate măsurile, întrucît, nimenea, care s-au învredcnicit a se închina cu luare aminte, cei din Lavră, nu ar putea crede cum că aceasta [icoana] din Basarabia, este numai o copie a aceleia, dacă nu i-ar şti istorisirea, pre care, văzîndu-o numitul duhovnic foarte mult s-au minunat, împreună şi cu însuşi cei ce o au însemnat! Căci, că ei nu erau niscavai nişte meşteri însemnaţi de învăţaţi. Şi mai înainte de cît dînşii, este bine ştiut, cum că mulţi zugravi s-au silit a scoate o întocmai copie, însă n-au putut, măcar de şi erau bine învăţaţi. Şi aşa, de spaimă şi de bucurie negrăită umplîndu-se în suflet, zisul duhovnic şi punîndu-şi toată nădejdea fără de îndoire[îndoială] la ajutorul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, a luat cu bună cucernicie sfînta aceiea copie şi lăsînd mănăstirea şi chiliile şi patria pămîntească, a trecut graniţa în taină peste rîul Prut, noaptea spre duminică, în Basarabia Rusiei, la întîia zi a lunii lui octombrie, acoperindu-l Preacurata Maica lui Dumnezeu, de ori şi ce fel de rea întîmplare şi s-a aşezat atuncea la moşia Neamţului [satul Nemţeni, judeţul Chişinău], unde mai erau şi alţi monahi din aceeaşi Lavră, veniţi mai înainte. Şi au înştiinţat zisul dunovnic pre ieromonahul Teofan, care se afla dus în Sankt- Peterburg atucnea despre sosirea sa şi cum că au adus pre hîrtie întocma copie şi în lungime şi în înălţime şi în închipuire: despre făctătorul de minuni chip cel din Lavră, al Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu, pre cum l-au dorit şi l-au cerut. Iar el, primind această vestire lacrimi din bucuria inimii au vărsat, mulţumind Prea Curatei maicii lui Dumnezeu, căci au venit cu darul său şi acici în Bessarabia spre a mîngîia pre fraţii Lavrei Neamţului cei negăjiţi şi întristaţi! De care, cu dreptate se poate zice: că nu avea unde să-şi plece capul.

Apoi, în anul o mie opt sute şaizei şi patru, prea cuvioşia sa, părintele ieromonahul Teofan, după ce au primit vestire, despre prea milostiva înalta împărăteasca întărire spre a să întmeia această Nouă Mănăstire Neamţul, pre moşiile Chiţcani şi Copanca, îndată au şi scris ieroschimonahului Andronci, de i-au trimis ţitata copie, pre care primindu-o cu dumnezeiască dragoste şi sărutîndu-o cu lacrimi pline de bucurie o au dat acolo în Sankt Peterburg şi o au zugrăvit întocma atît închipuirea a Prea Sfintei Stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu, cu pruncul cel mai înainte de veci, pre cum şi închipuirea a Sfîntului Marelui Mucenic şi făcătotrului de minuni Gheorghei, purtătorul de biruinţă. Asemenea, au pus, şi o au îmbrăcat cu argint preste tot, pe amîndouă părţile tot în Sankt Peterburg. Înstă, aşa de zarifu, întru cît, cînd vezi, ţi se pare cum că nu au lucrat mâînă de omu şi i-au poleit cu aur amîndouă veşmintele, de trei ori prin focu şi o au împodobit cu două cununi şi cu două coroni, şi cu două rucaviţe şi cu trei stele mărişoare pre veşmîntul Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu. Asemenea, şi au altă cunună, la veşmîntul Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe. Şi o au mai împodobit încă prin deosebite locuri peste tot cu vreo şapte mii de pietre franţozeşti, mari şi mici, în deosebite felurite coloruri strălucitoare şi ahina Măntuitorului nostru Iisus Hristos, o au făcut toată de felegrant din sîrmă de argint: foarte zarifă. Asemenea şi veşmîntul Prea Curatei Miacii lui Dumnezeu l-au împodobit cu felegrant. Şi tot odată, împreună cu sfînta icoană au pus de s-au lucrat şi chivotul: adică, strana cea mare, întru care stă de-a pururea sfînta icoană. Iarăşi, foarte zarifă, săpîndu-se de lemn, şi poleindu-se preste tot cu aur şi deasupra, chipul lui Dumnezeu Tatăl, în faţă, şi chipul Prea Curatei Maicii lui Dumneuzeu „Znamenskaia” în dos: iarăşi de bronz, poleite cu aur: tot în Sanct Peterburg. Şi făcînd şi două geamuri mari de steclă foarte groasă şi curată la amîndouă părţile sfintei icoane: cu privazurile, pe amîndouă părţile groase de bronzu, ploeite cu aur şi împolobite cu chipuri de sfinţi prooroci, mucenici şi cuvişi; după ce s-au isprăvit tote, precum se cuvine, cu toate măsuile şi semnele, apoi, însuşi domnul Teolodor Andreevici Verhovţev, cel dintîi între toţi argintarii împărăteşti, din Sankt Petersburg, care o au lucrat cînd s-au uitat la acest sfînt lucru: fiind de faţă împreună cu alţii şi părintele Teofan, s-au uimit de asemenea frumoasă şi plină de daru, închipuire! Şi cu mirare au zis: cum că ei, nu au simţit în ce chipu au lucrat, pre această dumnezeiască închipuire a Prea Cureatei Maicii lui Dumnezeu; şi tot odată, au adaos a zice şi ieromonahului Teofan, aceste cuvinte: „să ştii, părinte Teofan, cum că înseşi această icoană, va întemeia desăvîrşit Monastirea Neamţului ce Nouă! Pentru că acum, mai că nu cred că au lucrat mîinile mele la asemenea prea plină de daru închipuire. ” Şi apoi, însuşi el, aşezîndu-o în iaşcece atît pe sfînta icoană, pre cum şi strana, o au pornti de acolo, în parahod; şi aşa, pe mare o au adus pînă la Odesa. Iară de la Odesa, o au adus cu trăsurile, aicea la Sfînta Nouă Monastire Neamţul: unde, părintele Teofan, sosise mai înainte, cu poşta, pe uscat. Şi stînd la casa întru care noi am avut cea mai întîiu locuinţă, pe Chiţcani, la venirea noastră; întru întîiul minut cînd s-au descoperit din iaşces, sfîntul acesta chip făcătoriu de minuni: la zece zile ale lunii lui octombrie, în anul 1864, s-au citit şi s-au grăit înanitei aceste cuvite: „Iată, vine Maica naostră: la nou înfiinţatul locaş carele se numeşte: „Noua Monastire Neamţul”. Vine! Şi oare, cine vine! Împărăteasa vine! Mîntuitoarea neamului creştinesc: ne mişcata întărire, nemincinoasa apărătoare. Cutremurul, şi întristarea inimii: acelor ce nu cred, şi nu se închină ei. Să cădem către Născătoarea de Dumnezeu cu umilintă, întru zdrobirea inimii şi să înălţăm necătutul glas: O, Împărăteasă! Cea mai presus decît cele pămînteşti şi cele cereşti! Uită-te, cu cohiul milostiviirii, asupra nosatră, care te primim cu credinţă şi cu dragoste. Îngrădeşte-ne pre noi, mica ta turmă, cu neclătitul zid. Acoperă-ne pre noi, cu omoforul milostivirii tale, jsădeşte în inimile noastre, frica Fiului tău, Celui ce s-au întrupat din tine pentru păcatele noastre. Că tu singură eşti mult puternică de-al îmblînzi pre El. Bucură-te, că te-ai învredicit a fi Maica lui Dumnezeu, Stăpînului, Împăratului şi Făcătorului. Bucură-te, fulgerul cel mai luminos de cît tote luminile.Bucură-te, dătătoare de tot binele!Bucură-te, primitoarea tuturor păcătoşilor, celor ce se căiesc!O, Dumnezeule! Făcătorule a toate! Ţie îţi greşim în toate zielele şi ceascurile, însă, nu ne îndepărtăm de Tine. Ci cădem către a ta bunătate şi milostivire. Rugîndu-te, Doamne, pleacă-te către nedumerirea noastră, sădeşte frica Ta în inimile noastre, ca totdeauna să cugetăm cele de sus, iară nu cele de jos. Şi ne învredinceşte d vedea lumina cea neapusă.”Iară după ce s-au citit de către fraţii soborului, rugăciunea aceasta şi s-au cîntat acatistul acolo înaintea Sfintei Icoane de către prea cuvioşia sa părintelel ieromonahul Teofan, întîiul începător al acestui sfînt locaşu, apoi, fiind pregătirea făcută din vreme şi strana aşezată în biserica Sfîntului Ierarh Nicolae, tot în partea de miazănoapte, înaintea catapetesmei: despre strana pătinţilor cîntăreţi de limba slovenească, s-au adus şi sfînta icoană, de la numita casă, cu mîinile preoţilor, cu cîntări şi cu tămîieri şi cu mulţime de limini şi cu muzica clopotelor şi cu toată cuviincioasa cinste, despre a noastră omeneaască putere şi s-au aşezat în strană. Şi îndată, s-au sîvîrşit şi cîntarea vecerniei mici, după tipic. Iară, spre a unsprezecea zi a lunii lui octombrie, s-au săvîrşit şi cîntarea privegherii de toată noaptea, cu soboru, înctocmai, după aşezămîntul pre fericitului părintelui nostru stareţului Paisie. Şi apoi, a doua lzi, dimineaţa, trăgîndu-se clopotul şi îmbrăcîndu-se preoţii şi ierodiaconii, întru jtoate veşmintele s-au săvîrşit mai întîiu cîntarea acatistului Bunei Vestiri, cu mare ţeremonie citindu-se icoasele în limba moldovenească şi în cea slovenească, de cître ieorshimonahul Andronic. Şi pre urmă, sfinţindu-se sfînta icoană, cu rînduiala cuviincioasă, dupre predanii, de către prea cuvioşia sa părintele arhimandritul Varlaam,[1] rectroul Seminarului de la Chişinău şi blagocinul monastirilor, s-au cîntat şi Paraclisul către Prea Srînta Născătoare de Dumnezeu, tot. Şi apoi, după otpust, luîndu-se din chivot, sfînta icaonă de către ieromonahul Sebastian s-au pornit o litanie foarte mare, cu cîntări bisericeşti şi cu tămîieri. Mergînd înaine un monah îmbrăcat în mantie şi tocînd în tochiţă şi în urma acestuia alţi monahi, tot în mantii îmbracaţi, ducînd crucile, steagurile şi fanarele cele mari. Iar după aceştia, ceata preoţialor şi a ierodiaconilor, îmbrăcaţi în veşminte şi în mijlocul lor, sfînta şi făcătoare de minuni Icoană fiin dusă. Şi toţi călugării, împreună cu mulţime de norod ce se adunase, mergînd în urmă. Şi trăgîndu-se şi toate clopotele, au ajuns în dealu, pe un loc frumos, ce este între valul Traian şi între Sfînta Nouă Monastire Neamţul. Şi acolo fiind pregătirea, s-au săvîrşit sfinţirea apei, de către pre cuvioşia sa părintele arhimandritul Varlaam. Şi după sfinţirea apie, şi după stropirea noroduluii cu aceeaşi ceremonie, s-au înapoiat sfînta icoană, ducîndu-se de duhovnicii Andronci şi Isaachie şi tîmîindu-se de patru ierodiaconi. Iară cînd au ajuns în ogradă, înconjurînd cu litanie o dată biserica şi în biserică intrînd, au mers drept în dumnezeiescul oltariu, prin dverile împărăteşti, şi înconjurînd sfîntul prestol o dată cu sfînta icoană, cîntîndu-se de către preoţi atuncea şi condacul „Apărătoarei Doamne...” Pe urmă s-au scos tot prin dverile împărăteşti şi s-au aşezat în chivot, la locul ei. Şi apoi, tocîndu-să şi trăgîndu-să toate clopotele de ajuns, s-au început Dumnezeiasca Liturgheie de către prea cuvioşia sa părintele arhiamandritul Varlaam şi împreună şiturghisitorii: ieromonahii Torfan, Andronic, Sevastian şi Isaachie, şi protoiereii Vasile Purişchevici, prezidentul duhovniceştii Consistorii de Chişinău şi Evgraf Poneatovskie, membrul Consistoriei, şi preoţii Ieremia, din satul Copanca şi Mihail Sacinskie al Chiţcanilor, şi ierodiaconii Amflohie, Dometian şi alţii. Şi s-au sîvîrşit, cu toată cuviincioasa ţeremonie, cea mai frumoasă, în fiinţa părintelui arhimandritului Nicodim, epitropul Dătătorului de Viaţă Mormînt şi a tot norodului ce s-au adunat, după care s-au rostit de către arhimandritul Varlaam şi acest cuvînt:„Uşa milostivirii, deschide-o nouă, Blagoslovită Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine din nevoi, că tu eşti mîntuire neamului creştinesc. ”Aşa, Sfînta Biserică, totdeauna, cînd primim cu neîndoită rîvnă, bucurie şi umilinţă, Sfîntul chip al Împărătesei cerului, se roagă ca să vie la noi, cu dumnezeiască milă. Şi pentru ca Împărăteasa cerului şi a pămîntului, prin venirea sa să ne deschidă nouă celor împovăraţi cu păcatele Uşa milostivirii celei dumnezeieşti! Pogorînd asupra nsostră, mila sa cea cerească. Şi să ne izbăvească de supărări şi de necazuri, dăruindu-ne cele de trebuinţă, şi folositoare. Şi în sfîrşit, Sfînta Biserică, prin aceasta doreşte a vărda în sufletele noastre, simţirea nădeşdei celei tari şi ne clătite către apărarea şi mijlocirea Împărăteseri cerului. Adunarea voastră, fraţilor, întru această sfinţită biserică, înaintea feţei Cereştii Apărătoare a acestui sfînt locaş, carele acum se zideşte este un vederat semnu, că voi, consimţiţi aplicările Bisericii şi preveniţi la dorinţa ei şi bine faceţi! Pentru că la cine să nădăjduim, dacă nu la Maica Domnului! Şi cum să nu serbăm această dulce nădejde, dacă vedem luminat cum că ea, pre cei ce nădăjduiesc spre dînsa, nici o dată nu i-au ruşinat şi nici îi ruşinează!Cu adevărat mare este mulostivirea prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu către noi nevrednicii! Şi necuprinsă de mintea noastră este puterea ei, în hărăzirea acesteia către noi! Despre care, întru cinstea serbării de faţă, vom şi vorovi. După obişnuitele nestatornicii ale lumii aceştia, cu noi de multe ori, felurite nemulţumiri ni se întîmplă! Că măcar ori în şi ce chip de te-ai păzi, însă de supărări tot nu vei scăpa! Căci, că pre unul îl îngreuiază boalele, pre altul, îl apasă sărăcia! Acela – se plînge pentru răutatea vrăjmaşilor, sau a deşertăciunii lumii, acesta îşi plînge veşnic despărţirea de prieteni, de rudenii şi de cei de aproape ai inimii sale! Întru cît fiecarele are a sa nevoie şi al său amar, carele îi întunecă cele mai plăcute momente ale vieţii sale! „Ispita omului pre pămînt”, precum zice dumnezeiscul cuvînt, şi cu adevărat, dacă nu pentru toţi, însă pentru cei mai mulţi, viaţa de aici este un lanţ neîntrerupt de nenorociri. Fără îndoială, că şi în mijlocul acestei adunări sînt oameni, care în cursul vieţii lor, poate suferă numai amărăciuni peste amărăciuni! Care se aşează pe inimile lor: precum întru o mare înfuriată se aşează valu peste valu. Şi dacă cineva i-ar întreba pe unii ca aceştia despre viaţa lor, atuncea ei neapărat că vor răspunde cu aceleaşi cuvinte, cu care odinioară patriarhul Iacob au răspuns împăratului Egiptului: „Zilele noastre, zice, sînt scurte şi rele!” Dar oare ce este de făcut, întru nevoile care adeseori ne întîmpină; fără îndoială putem zice, cum că nouă, creştinilor, ajutoarea cea mai adevărată, întru amărăciunile vieţii noastre este Maica lui Dumnezeu. Căci, că prin apropierea sa către Dumnezeu şi prin darul cel dat ei de la Dumnezeu, Maica lui Dumnezeu este un izvor de mîngîieri neîmpuţinat. Pentru că prin darul Maicii lui Dumnezeu, suferinţele se schimbă în fericiri! Scîrba se preface în bucurie! Lacrimile celor amărîţi, se usucă! Şi nu este vreo nenorocire, pre care Maica lui Dumnezeu nu ar depărta-o prin darul cel dat ei de la Dumnezeu. Acolo, milostivă fiind, mîntuieşte cetăţile de năvălirile vrăjmaşilor! Aici, se îngrijeşte de întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului. Acolo, grăbeşte spre ajutorul omenirii suferinde. Aici, apără pre cei fără de ajutor, de împilări, siluiri şi răutăţi. (Că şi în patria noastră mai că nu se găseşte verun oraş carele nu ar avea văzut amanet, al nevăzutei protejări a Maicii lui Dumnezeu, în faţa sfintelor ei icoane, de la care şi pînă astăzi, se săvîrşesc tot aceleaşi minuni, de care ne minunăm în istorii). Pildele despre puterea şi mila Maicii lui Dumnezeu aşa de multe sînt, întru cît, spre a le număra, înseamnă a număra nisipul mării cel nenumărat. Însă, fraţilor! În mijlocul dulceţilor simţirii ce le nădăjduiţi şi ale bucuriei pentru atîta da înaltă mijlocire a Maicii lui dumnezeu celei pentru noi oare nu putem da loc în sufletul nostru şi altei întrebări, adică, că pentru ce în persoana preînduratei Maicii lui Dumnezeu se dă nouă, păcătoşilor, atîta de înaltă ajutătoare şi mijlocitoare pentru noi? Pentru ce oare însăşi cereasca împărăteasă primeşte asupra sa grija de a mijloci pentru neamul creştinesc! Neapărat, că nu pentru ca noi să întrebuinţăm spre rău această mijlocire a ei! Nu pentru ca noi, ştiind cît de puternic este ajutorul Maicii lui Dumnezueu fără nici o băgare de seamă să ne dăm petimilor negîndeind de îndreptarea năravurilor. Aceasta nu este nădejde mîntuitoare, ci mai vîrtos defăimare Maicii lui Dumneuzeu şi care vreo dată numaidecît va înmulţi greutatea vinovăţiei şi a osîndei, păcătosului celui nepocăit! Pentru că ce alta paote aştepta poate aştepta pentrtu sine păcătosul ce nepocăit! Care ajutor şi mijlocire poate să aştepte de la Cereasca Împărărteasă acela carele îmbuibîndu-se de bunătăţile pămînteşti ar zice cu bogatul acela din Evanghelie: "Suflete, ai multe bunătăţi, strînse pentru muţi ani; odinheşte-te, mănîncă, bea, veseleşte-te”, respingînd cu asprime de la sine şi cu nebăgare de seamă mîna confratelui celui sărac! Care ajutor poate să aştepte de la Fecioara Maria cea fără prihană desfrînatul cela ce cu necurăţia plăcerii se cufundă în noroiul patimii şi ca cu o boală, cu necurăţia sa molipseşte şi pe alţii? Care ajutor pate aştepta de la Maica lui Dumnezeu acela carele siluieşte nevinovăţia! Spiculează dreptatea! Vinde adevărul pe greutatea aurului şi nici o dată nu socoteşte cum că şi adupra lui va să vie judecata! Care apărare va aştepta de la cereasca Stăpînă profanatorul celor sfinte şi îndrăzneţul, necredinciosul, carele varsă hule asupra sfinţeniei, atunci cînd Împărăteasa Cerului însăşi este apărătoare tare a credinţei! Pentru aceasta, se cuvine a se înfricoşa unii ca aceştia! Căci, Împărăteasa cerului nu numai în viaţa aceasta nu le va da sprijinul şi ajutorul său, dar încă şi în cea viitoare le va refuza acestora. Că de acest fel fiind legea sfinţeniei şi a veşnicii dreptăţi dumnezeieşti, ele nu pot nici într-un chip a încuviinţa întru noi păcatul şi nedreptatea. Doriţi a asculta o pildă cu ce grele suferinţe Împărăteasa Cerului au lăsat să fie apăsat norodul cel protejat de ea. Iată pilda, depărtată cu timpul, dar însă foarte apropiată cu întîmplările! Vechea Grecie, cea de o credinţî cu noi, au doară nu se folosea cu apărarea Maicii lui Dumnezeu? Însă, ce! Istoria cea mai adevărată, mărturiseşte că această protecţiune a fost întinsă, numai pînă atuncea, pînă cînd, stricarea năravurilor Greciei, nu au întrecut peste măsura îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Şi ce s-a întîmplat cu Grecia, adică, cu Constantinopolul, şi chear cu însăşi dumnezeieştile biserici! Oh! Durere este a şi aminti! Patru veacuri întrgi a zăcut Grecia în obezile duşmanului Crucii lui Hristos! Şi chear în timpul de faţă, încă nu s-au tămăduit ranele din grumajii ei, de robia cea grea! Constantinopolul, acea prea măreaţă capitală, nu numai pentru Grecia, ci şi pentru tot răsăritul, slăcită cu bogăţia, cu învăţăturile, cu biruinţele ţi cu creştinătatea! Care a dăruit, atît bisericii, cît şi istoriei, un şir întrg de bărbaţi iluştri! A căzut sub cea mai ruşinoasă robie! Şi mai că pînă acum se află supt despoticul călcîi al biruitorului! Iar, dumnezeieştile biserici, sau zac în ruine, ori s-au prefăcut în locuri de închinăciuni ale biruitorului! În locul Sfintei Cruci, care ca un soare strălucea bisericile, semiluna lui Mahomed este aşezată aspra lor, ca un semn umilitor al existenţei Constantinopolului, care lumii întregi vorbeşte cum că acum asupra acelii cetăţi în locul seninei zile, s-a întins veşnica noapte, abia luminînduse de împrumutata şi palida lumină a lunii! Iar în biserici, unde se înălţau rugăciuni către adevăratul Dumnezeu, acum răsună melancolica rugă a închinătorului Coranului. Şi la locul cel sfînt s-au sălăşluit după cuvîntul lui Dumnezeu, urîciunea pustiirii! Iată soarta Greciei! Au doară, nu aceeaşi soartă trisă ameninţă astăzi şi pe patria voastră, părinţilor şi fraţilor nevoitori! Că iată şi în patria voastră, care pînă acum înflorea cu credinţa şi blagocestia, astăzi Biserica lui Hristos este zguduită pînă la temelie, prin dezbinările dinlăuntru. Spre jalea şi tînguirea creşinismului, care au urmat nu de la varvarii cei sălbatici ai Răsăritului, ci prin dezbinările fiilor săi, celor de un sînge şi de o credinţă cu voi, dar însă străini de voi cu învăţătura. Văzîndu-se pre sineşi spre a fi tainice maşini străinei propagende a Apusului, adică al acelei propagende care este veşnicul duşman al pravoslaviei. Astăzi şi în patria voastră, păstorii cei adevăraţi ori sînt destituiaţi de catedrele lor sau sînt exilaţi. Biserilile şi sfintele locaşuri s-au jefuit! Evlavioşii monahi şi monahiile ca oile ce nu au păstor, lipsiţi de locurle sale, nemernicesc prin deosebite ţări, căutîndu-şi adăpostul unde şi-ar putea păzi credinţa sa, blagoâcestia sa şi făgăduinţa sa! Chair singura paza pravoslaviei cu scumpătate, înainteq ochilor celor ce s-au lepădat de ea se pare a fi o crimă pentru acei ce întru arătrarea o mărturisesc, cum că ea este mîntuitoare. Însă, de prososit socotim, fraţilor nevoitori, a număra cu de amănuntul pre toate nenorocirile ce şi acum suferă credinţa pravoslavnică şi Biserica în patria voastră! Nu de mult, voi aţi fost singuri văzărori celor petrecute acolo, şi cunoaşteţi deplin acest cadru amaru! Ştiţi cum că ceea ce au fost mai scump pentru inima voastră şi mai sfînt, penrtu fiecarele creştin, adică sfintele locaşuri care au alujit de rasadnice ale învăţătuilor şi ale litiei acum se predau, dacă nu persecuţiei, resipirii şi defăimării, apoi negreşit, că desăvîrşitei ruinări! Însă să nu se întristeze inima voastră, fraţilor de aceste învăluiri! Domnul milei, carele în curgere mai mult de cinci sute de ani au apărat pre Maica voastră, Sfînta Lavra NeamţUl, şi care adtăzi eate ruinată de vrăjmaşii ei şi tînguită de voi, nu o va uita pînă în sfîrşit, nici pre ea, nici persecutata voastră patrie. Ci, mai curînd, sau mai tîrziu, vinovaţii tuturor acestor suferinţi vor bea acelaşi pahar, pre carele l-au băut toţi cei asemenea lor.Istoria creştinească, la acest fel de întîmplare, este plină de mîngîitoare pilde. Chiar strămutarea voastră aici poate sluji de cel mai adeveritor amanet ai deapururea privegherii proniei dumnezeieşti asupra voastră. Căci atunci, cînd după ruinarea de Dumnezeu proslăvitei voastre Lavre, va urma lucrul, ca, sau să staţi neclătiţi pentru drepturile ei cele vechi şi să suferiţi grele pătimiri, sau să vă supuneţi apăsătorilor , cu primejdia mîntuirii sufletului. Însă, în aceeaşi vreme, dumnezeiasca pronie, prin neîndoita mijlocire a cereştii Împărătese, pune în inima preaiubitului nostru monarh cugetul a vă da în ţara noastră scăpare fără de frică vouă, tuturor fraţilor, şi încă şi voie, ca în locul ruinatei Lavrei Neamţului, să întemeiaţi un nou lăcaş, carele, ca o fiică recunoscătoare, ce dă azilul maicii sale în caz de neputinţă şi de alte nenorociri, să o odihnească, şi pre voi, ca pre nişte credincioşi ai săi fii, dimpreună şi cu cei îmbătrîniţi şi neputincioşi nevoitori, care au mai rămas acolo.Iată, fraţilor! Cît este de mare şi puternică îngrijirea lui Dumnezeu pentru voi! Mare şi puternică este, pentru apărătoarea a căreia soartă au fost şi Lavra Neamţului, precum şi toate celelalte lăcaşuri creştineşti.Dar oare voi, fraţilor! Simţiţi toată însemnătatea unei asemenea dumnezeieşti milostiviri asupra voastră! Adică, că voi astăzi că găsiţi în pace şi fără de frică, se înţelege, dupre cum se vede, cum că voi socotiţi că scopul vostru l-aţi ajuns! Însă, daţi-ne voie a zice cu dreptul, cum că aceasta s-a făcut numai de jumătatea lucrului, iar cealaltă jumătate încă vă stă înainte! Vi se cuvine acuma a vă sîrgui spre acel scop, la carele preaînalt vi s-a învoit a clădi pre acest loc Sfîntul Lăcaş. Şi nu numai a vă sîrgui, ci încă a şi ajunge la el. Căci altfel, pentru ce era a să şi mai încuviinţa aceasta! Siliţi-vă dar, nu numai la zidirea cea de afară, cu, mai vîrtos, la cea dinlăuntru, dupre pilda întemeietorilor celor mari ai sfintelor lăcaşe, a lui Antonie, zic, şi Feodosie, şi Paisie. Siliţi-vă zi şi noapte a aduce jertfă de laudă şi de mulţumire, pentru cele ce vi s-au dat, prin apărarea şi mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte că asupra voastră şi asupra lăcaşului vostru poate să cadă cea mai grea răspundere! Înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Dacă voi, în loc de înfrumuseţarea lăcaşului vostru, vă veţi face pentru el obiect de ruşine şi de defăimare.Îndriţi-vă dar stăruinţele, părinţilor şi fraţilor! Pentru ca să vă faceţi vrednici chemării voastre. Împotriva îndrăznelii, întrebuinţaţi cucernicia şi smerenia. Lenevirea şi trîndăvia o supuneţi prin osteneli, prin ascultare. Înfrînaţi nesupunerea prin înfrînare. Întăriţi slăbiciunea trupului prin curăţie, să vă arătaţi vrednici de chipul îngeresc. Cu credinţa, fiţi asemenea pietrei celei tari, iar cu rugăciunea, focului ce nu se stinge. Şi dupre cît mai mult vă veţi sîrgui a ajunge la acest scop, adică cu cît mai mult năravurile cele bune şi evlavia vor înflori între voi, cu atît mai mult vă va binecuvînta Domnul şi Împărăteasa cerului. Şi mult mai mult veţi fi respectaţi şi de oameni. Şi lăcaşul vostru va exista îndelungate veacuri, şi se va face adăpost primitor sufletelor celor însetate de mîntuire şi săvîrşire. Şi Împărăteasa cerească vă va ajuta la aceasta.Cu aceeaşi simţire, şi noi toţi, care ne aflăm întru această biserică, vom alerga la Icoana Maicii lui Dumnezeu, care astăzi s-au sfinţit! Şi vom striga către dînsa: Stăpînă, ajută-ne, milostivindu-te spre noi, sîrguieşte, nu lepăda pre robii tăi îndeşert că pre Tine te avem nădejde, amin.Şi apoi, îndată s-au cîntat şi moleben de mulţumire. Şi după otpustul Dumnezeieştii Liturghii, ieşind din biserică, s-au pus masă îndestulată la toţi. Şi au mîncat cu mare mulţumire, întru slava lui Dumnezeu şi a dumnezeieştii sale Maici. Şi dupre buna cuviinţă s-au cîntat şi mulţi ani, pentru mărirea sa Împăratul Alexandru Nicolaevici a toată Rusia, şi pentru soţia sa prea blagocestiva marea doamnă Împărăteasa Maria Alexandrovna, şi pentru naslednicul, şi pentru toată casa împărătească, şi pentru preasfîntul îndreptătorul Sinod a Rusiei, şi pentru preaosfinţitul arhiepiscop al Chişinăului şi al Hotinului Antonie, şi pentru părintele nostru Ieromonahul Feofan, întîiul începător al întemeierii acestui sfînt şi dumnezeiesc nou lăcaş, şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos, şi pentru pravoslavnicii creştini. Şi s-au tras şi clopotele de ajuns, la toate stările. Şi apoi s-au dus fiecare pre la locurile lor.Deci, spre neuitată aducere aminte, despre toate acestea, în viitor, între fraţii duhovniceşti ai acestui sfînt sobor, de Dumnezeu adunat, s-a hotărît de către preacuvioşia sa părintele nostru Feofan, împreună şi cu sfatul de obşte, sobornicesc, al părinţilor duhovniceşti, ca să se păzească această rînduială, ca o predanie, întru această sfîntă nouă Mănăstire, cît o va ţine milostivul Dumnezeu. Adică, ca în fiecare an, la unsprezece zile ale lunii lui octombrie, totdeuna să se serbeze această însemnată zi, cu cîntarea privegherii de toată noaptea şi cu slujire cu sobor. Şi după Liturghie, să se cînte moleben de mulţumire, şi să se facă litanie cu Sfînta Icoană, împrejurul Mănăstirii, şi la masă să se meargă cu Icoana, şi să fie mîngîiere fraţilor, cu bucatele bune. Spre cinstea pomenirii sfinţirii a sfintei şi făcătoarei de minuni Icoanei aceştia, a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi întru slava preasfintei şi celei de o fiinţă şi făcătoarei de viaţă Treimi. Iată, fraţilor mei preaiubiţi! Aceasta este adevărata istorisire pentru această sfîntă şi făcătoare de minuni Icoană mai nouă a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi pentru aşezarea ei întru această sfîntă nouă Mănăstire Neamţul. Însă, iarăşi se cuvine foarte mult a ne minuna noi încă şi de aceasta! Că pentru ce, mai înainte, cînd era Mănăstirea, şi soborul fraţilor noştri, întru toată pacea, despre ocîrmuirea Moldovei, şi cînd întru multă vreme au putut meşterii a însemna pre acest sfînt chip cu toată slobozenia, nu au putut nici într-un chip să-l scoată întocmai. Iar acum, întru singure minutele cele mai cu frică, despre spigonii prădătorilor Mănăstirii, care erau cu nume de fraţi prin mijlocul nostru, ca nişte pietre în mare, acoperite de apă, împreună cu noi mîncînd, precum au prorocit pentru unii ca aceştia sfîntul apostol Iuda, fratele Domnului, care, lăsînd calea cea dreaptă, se hrănea cu înşelăciunile lor, şi mînca şi cu noi, precum zice sfîntul apostol Petru. Şi cînd, Chiar şi Ekklisiarh mare la soborniceasca Biserică, era pus un instrument al prădătorilor Mănăstirii, de către însuşi prădătorii. Atunci, aceşti doi părinţi, Damian şi Mitrofan, cu grăbire şi cu frică, pe furiş, despre zisul Ekklisiarh, au putut scoate aşa în grabă şi aşa de bine tot sfîntul chip, întocmai după cum este şi acea veche, precum am zis, care este în înălţime de un arşin şi opt verşcov, iar în lăţime de un arşin. Aceasta, o fraţii mei preaiubiţi! O mare şi prea adevărată minune este! Şi noi nu putem să zicem că nu-l cunoaştem, că pentru aceea s-a făcut acum aceasta, ca să se arăte cum că apărătoarea noastră cea prea bună, întru singură vremea cea rea, cînd năvăleşte risipirea noastră, atunci vine spre ajutorul nostru, şi ne acopere pre noi de fulgerările ameţitoarei lumeşti deşertăciuni, care nu îndelung strălucesc, de glasurile mîndriei vieţii şi ale deşartei slave, de tunetele năpădirii celei de năprasnă a vrăjmaşului, de cutremurul patimilor şi de grindina pierderii, ceea ce de sus năvăleşte asupra noastră, pentru păcate. Căci, cînd toate primejdiile acestea ne supără pre noi atuncia, îndată, ca un semn mare, se arată ajutătoarea cea grabnică a neamului creştinesc, prin folosirea cea nevăzută, păzindu-ne şi acoperindu-ne pre noi. Că acesta este semnul, pre carele l-a dat Domnul celor ce se tem de El, ca să fugă ei de faţa dracului. Pentru că în lumea aceasta sîntem puşi ca un semn de săgetare – zboară asupra noastră săgeţile din toate părţile. Unele din arcul vrăjmaşilor celor văzuţi, care încordează şi grăbesc cu arcele, şi se laudă asupra noastră întru mîndria lor, altele din arcele vrăjmaşilor celor nevăzuţi, şi aşa de tare, încît ne jelim noi, zicînd aşa: „Nu putem să suferim săgetăturile drăceşti”, altele de la firea ceea ce se luptă asupra duhului, iar altele de la arcul mîniei şi îngrozirii celei drepte a lui Dumnezeu, de care zice David: „De nu vă veţi întoarce, sabia sa o va lua, arcul său au încordat şi l-au gătit pre el, şi întru dînsul au gătit vasele morţii, săgeţile sale celor ce se ard le-au lucrat”. Şi pentru că nu cu toate săgeţile acelea să fim răniţi de moarte, s-a dat nouă acest semn, ca să fugim de faţa dracului, adică ajutorul şi acoperemîntul preacuratei şi preablagoslovitei Fecioare, cu a căruia chip şi nume, ca cu o păvază apărîndu-ne, întregi de săgetături să ne ferim ori şi în ce vreme şi în ori şi ce necazuri. Pentru că ea ne înţelepţeşte în ce chip să putem scăpa de rătăcirea pornită de vrăjmaşi şi ne împodobeşte pre noi, acoperind înaintea lui Dumnezeu goliciunea cea de ruşine a sufletului nostru. Şi cu ale sale prea înalte slujiri, ca cu nişte prea scumpe pogoabe şi prea multe daruri şi ca cu nişte necheltuite vistierii, pre lipsa noastră împlinindu-o, bineprimiţi pre noi înaintea ochilor Domnului ne face. Ne împodobeşte, cînd pre cei ce nu au îmbrăcăminte de nuntă, cu a sa haină îi îmbracă şi ca cum nu s-ar vedea, de ochiul ce a tot văzător, ruşinea goliciunii celei sufleteşti a noastră, aşa lucrează. Ştie Doamna cea Preacurată Născătoarea de Dumnezeu că război este viaţa noastră pre pămînt, căci se oşteşte asupra noastră vrăjmaşul cu toate puterile sale. Au pornit asupra naostră pre toate taberele sale. Ne-au înconjurat pre noi cu toate legheoanele sale, înconjuratu-ne-au pre noi cîini mulţi, adunarea celor vicleni ne-au cuprins, deschis-au asupra noastră gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte. Pentru aceea cereasca Împărăteasă, vrînd săn ne ajute nouă, celor care nici întru un chip nu ne-am învoit a se călca predaniile părinteşti şi a se ciunti, au srrălucit atunci în inima preacuvişiei sale părintelui nostru egumenului Teofan în ce chip să ne pregătească scăparea, aici sub stăpînirea prea blagocrestivului singur stăpînitor, marelui domn şi împărat a toată Rusia, Alexandru Nicolaieviciu, şi sub arhipăstorirea prea Sfîntului şi îndreptătorului Sinod şi a Înalt Preasfinţituli Antonie, arhiepiscopul Chişinăului şi al Hotinului. Şi totodată a dat nevăzut şi ajutor, şi înţelepciune zisului părinte, de a scris la Lavră, precum am zis. Şi celor de acolo le-a luminat mintea, de n-au scos chipul acesta făcător de minuni, întocmai spre a-l avea întotdeuna mîngîiere, şi partea soborului fraţilor de aici, ca cei ce sînt tot un trup cu fraţii cei din Lavra cea veche, din Moldavia. Şi încă, tot după chipul locului celui vechi din Lavră, şi aici, în sfînta boua Mănăstire Neamţul, i s-au închipuit în biserică loc de minuni făcătorului chip al preasfintei Stăpînei noastre Născătoare de Dumnezeu, căci, că chiar înaintea catapetezmei, în partea dinspre miazănoapte, lîngă strana cîntăreţilor de limbă slavenească, este aşezată în chivot, precum am mai zis.Deci, sîntem datori, o preaiubiţii mei fraţi ascultători, ca aducîndu-ne aminte întru toată vremea de această preaminunată lucrare, ce o au făcut Fiica părintelui ceresc, spre a se întemeia întru acest loc acest dumnezeiesc nou lăcaş al său şi a voit a-şi stăluci dumnezeiasca faţa sa şi aici, şi ne-au adunat pre noi, ca din răsipirile lui Israil, să prăznuim, bucurîndu-ne sufleteşte şi mulţumindu-i ei, şi rugîndu-o cu deadinsul, ca precum acum, aşa şi totdeauna, cu milostivire, să ne trimită nouă ajutorul său. Pentru ca să putem cu slobozenie şi cu bună credinţă să o cinstim şi iarăşi cu credinţă la dînsa să cădem, şi cu dragoste şi cu frică să o sărutăm, şi cu bună cucernicie să ne închinăm. Şi să privim spre dînsa, ca spre singur adevăratul Fiu cel născut dintru dînsa, Hristos Dumnezeul nostru, carele împreună împărăţeşte la ceruri cu Născătoarea de Dumnezeu, şi este proslăvit împreună cu Tatăl, şi cu Preasfîntul Duh, acum, şi deapururea, şi în vecii vecilor amin. Acum, dar, după cum am zis la începutul acestei sfinte cărţi, după toate acestea pre cîte le-am arătat mai sus, iată că de aici încep a înşira şi vreo cîteva din nenumăratele minuni pre care le-a făcut vederat preacurata Maica lui Dumnezeu îndată ce a sosit cu acest sfînt Chip al său din Moldavia în Basarabia. Pentru ca din această mică scriere a prostimii minţii mele, să se cunoască de către toţi obşteşte, cum că, după cum este dator fiecare om drept credincios, întru ascuns, în cămara sa şi la arătare în Biserică pre Dumnezeu, ca pre un dătător al tuturor bunătăţilor a-l ruga pentru toate cele trebuincioase nouă: atît cele sufleteşti, precum şi cele trupeşti. Aşa şi pentru cîştigarea cererii noastre, şi pentru fiecare a lui Dumnezeu facere de bine, ceea ce se face nouă sau de obşte tuturor, sau numai unuia din noi, negreşit datori sîntem lui Dumnezeu, ca unui făcător de bine al nostru, a-i face mulţumire, şi de osebi întru inimile noastre înşine, şi în cămările noastre totdeauna, şi cu norodul la arătare în Biserică. Ca nu cumva arătîndu-ne nemulţumitori pentru facerea de bine cea către noi, să pătimim ca acel leneş şi nemulţumitor, carele talantul facerii de bine al Domnului său l-a ascuns în pămînt. Şi aşa nu numai pre facerea de bine cea cîştigată rău o vom pierde, ci încă şi veşnicii pedepse vinovaţi ne vom afla. Nu mai puţin, întru toate nevoile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti, sîntem datori, întru toată vremea şi întru tot locul, măcar, fie în biserică, fie în casă, fie pe drumuri, cînd dă vreo primejdie peste noi, negîndită, îndată să întindem ochii minţii noastre şi către preacurata stăpîna noastră Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Şi să cerem, cu credinţă neîndoită, dumnezeiescul ei ajutor. Şi, tot ceea ce ne va fi nouă de folos, îndată este puternică a ne şi da. Asemenea, şi după ce ne vom dobîndi cererea, apoi nu trebuieşte să lăsăm uitate pre facerile de bine de care ne-am învrednicit de la bunătatea ei. Ci, după cum vom putea, cu gura şi cu limba, şi cu mîna, să le facem cunoscute tuturor, spre slava lui Dumnezeu şi a preacuratei sale Maice. Şi, pentru ca şi alţii, văzînd şi auzind, şi citind, să se îndemne spre asemenea urmare întru nevoile lor.