REVOLTA UNEI MAIMUTE
(creatie sau evolutie?!)

Odatã, o maimutã din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangã de arbore exotic,
A zis: Atentiune! Sunt foarte afectatã!

Cãci circulã prin lume-o vorbã, deloc adevãratã,
Cã omul ar descinde din buna noastrã rasã.
Si însãsi ideea aceasta-mi pare odioasã!

Ati pomenit vreodatã divorturi printre noi?
Copii lãsati pe drumuri sau strigãt de rãzboi?
Cine-a vãzut în hoardã la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de cãrnuri sau homosexuali,
Excroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastrã aleasã,
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasã.
Cât am bãtut eu jungla.. Scuzati, n-am observat,
În obstea maimuteascã vreun cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâti în tainã de asa zise mame.

Nu veti vedea vreodatã cât soarele si luna
O minte de maimutã dospind în ea minciuna.
Chiar dac-as fi silitã de vreun laborator,
N-as deveni port-bâtã si nici informator.
Si iatã, înc-un lucru din lumea mea de jos:
La noi nu se întâmplã rãzboi religios,

Nici sfinte inchizitii, nici libertãti în lanturi
Nici chefuri dupã care sã ne culcãm în santuri,
Nici ordine mondialã, nici nationalism,
Si nici vreo îndoialã ce-aduce ateism.

E-adevãrat cã omul a coborât la noi,
Dar nu, fiti rezonabili,
N-A COBORÂT DIN NOI!

(folclorul cibernetic)