Darul prorociei – Schiarhimandritul Lavrentie
de la mănăstirea de maici Sfânta Treime - Cernigov
Prorocescul
dar al străvederii, care a pecetluit în veacurile trecute pe mulţi sfinţi şi
nevoitori, se arată astăzi cu anevoie. Totuşi, chiar şi în acest veac al
credinţei împuţinate, mai există oameni ce s-au învrednicit cu veştmântul de
proroc. Unul dintre ei este schiarhimandritul Lavrentie de la Cernigov –
Mănăstirea de maici Sfânta Treime.
Cu darul luminător al străvederii sale, s-a dovedit un
povăţuitor de nădejde pentru sute de monahi şi mireni ce se luptau să-şi afle
calea prin devălmăşia vădită a acestor vremuri grele, de pe urmă.
Schiarhimandritul Lavrentie, în lume Luca Ievsievici
Proskura, s-a născut în 1868, în regiunea Cernigovului. Părinţii săi erau nişte
ţărani simpli. Luca a fost cel dintâi dintre cei şapte copii ai lor. A avut o
copilărie grea; mama sa zăcea adesea la pat şi, după ce tatăl său a murit,
băiatul a trebuit să poarte şi îndatoririle unui bărbat, pe lângă cele ale unei
femei.