|
Cuviosul Paisie Aghioritul, Crestinul in lume, Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale
Capitolul de mai jos face parte din cartea “Trezvie duhovniceasca”, aparuta la editura Evanghelismos, care reprezinta al doilea volum cuprinzand invataturile Cuviosului Paisie Aghioritul.
Aducem si pe aceasta cale
multumiri surorii noastre, A. R., care s-a nevoit pentru culegerea
textului. Va dorim o lectura plina de folos duhovnicesc:
Fratietatea
- Parinte, ma nelinistesc atunci cand spuneti ca vom trece prin ani grei…
- Sa va iubiti, sa fiti unite, formate duhovniceste, sa aveti barbatie, sa fiti un trup si sa nu va temeti de nimic. Dupa aceea va ajuta Dumnezeu. Sa
cultivati dragostea cea duhovniceasca. Sa aveti o astfel de dragoste,
precum are mama pentru copilul ei. Sa existe fratietate, jertfa, caci
incet-incet vom trece si prin zile grele.
Fireste, noi, monahii, plecam din lume si lasam cunoscuti si rude ca sa intram in marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor insa li se cere sa aiba relatii cu cunoscuti si rude care traiesc duhovniceste, ca sa se foloseasca. Crestinul care se nevoieste in lume se foloseste atunci cand are legaturi cu oamenii duhovnicesti. Oricat de duhovniceste ar trai cineva, are nevoie - mai ales in vremea in care traim - de prietenia cea buna.
Contactul cu oamenii duhovnicesti ajuta mult - mai mult decat studiul
duhovnicesc - deoarece aceasta bucurie a legaturii duhovnicesti ii da o
mare dorinta sa se nevoiasca duhovniceste.
Inca si la lucru, intr-o slujba obsteasca etc., este bine ca oamenii
duhovnicesti sa se cunoasca intre ei ca sa se intrajutoreze. Se poate,
sa presupunem, sa apara o problema intre colegi, sa trebuiasca sa se
sprijine reciproc, dar unul sa sovaie sa vorbesca celuilalt, daca nu se
cunosc.
- Parinte, daca cineva nu vrea sa ne ajute intr-o nevoie, este corect sa-i cerem din nou ceva de care avem trebuinta?
- Nu, nu trebuie. Poate sa nu aiba atunci
posibilitatea sa ne ajute. Este ca si cum mi-ai cere o cruciulita si
ti-o dau. Imi ceri si alta data, dar nu am sa-ti dau si nu-ti dau. Dupa
aceea cumpar cruciulite, ca sa am sa dau si vii si tu, dar nu-mi ceri,
desi eu astept ocazia sa le impart.
Astazi, oamenii traiesc in acelasi bloc si nu se
cunosc intre ei. Mai demult existau case cu curti, care ii ajutau pe
oameni sa se cunoasca intre ei si la o nevoie unul il sprijinea pe
celalalt. Sa presupunem ca unul mergea cu caruta undeva si intalnea pe
drum un cunoscut de-al sau. “De unde vii? Unde mergi?”, il intreba.
“Intr-acolo merg si eu. Urca sus, sa mergem impreuna. Sau altul, de
avea in plan sa mearga undeva cu calul, il intreba si pe vecin: “Tu
unde vrei sa mergi? Daca poti astepta, peste trei ore plec cu calul si
te pot lua cu mine”; sau “Maine voi pleca intr-acolo; hai la mine sa
dormi, ca sa plecam impreuna foarte de dimineata”. Se gandeau oamenii la celalalt si atunci cand puteau ajuta cu ceva, nu evitau sa o faca. Aveau curiozitatea cea buna si intrebau ca sa se ajute in toate cazurile. Aveau cunoscuti chiar si in alte sate.
- Parinte, ce ajuta ca oamenii sa se lege duhovniceste?
- In zilele noastre,
chiar de nu vor oamenii duhovnicesti sa se lege intre ei, ii va sili
diavolul sa se lege. Diavolul, cu marea lui rautate, face cel mai mare
bine astazi in lume. Pentru ca, sa zicem, un tata care
este credincios si vrea, de pilda, sa plateasca meditatiile copiilor
lui, va fi nevoit sa afle un dascal bun si credincios pe care sa-l
aduca in casa sa. Iar un dascal care este credincios si vrea sa dea
meditatii copiilor, pentru ca nu a fost numit inca in post, va cauta o
familie buna, ca sa se simta in siguranta. Sau un mester care traieste
duhovniceste, fie el vopsitor, fie mecanic etc., cauta sa lucreze la o
familie buna, ca sa se simta in largul lui, pentru ca intr-o casa
lumeasca isi va gasi beleaua. Un crestin bun va cauta sa bage in casa
un lucrator bun, care sa fie si om credincios. Astfel, si unul si
celalalt vor incerca sa caute un om duhovnicesc ca sa poata lucra
impreuna cu el. Asadar, incet-incet se vor cunoaste intre ei oamenii
duhovnicesti din toate meseriile si din toate ramurile.
Asadar, diavolul, cu rautatea sa, face bine fara sa vrea: desparte oile de capre. Astfel se vor desparti oile de capre si vor trai ca “o turma si un pastor“[1].
Iata, mai demult satele aveau cioban si fiecare isi dadea oile sale sau
caprele ce le avea: unul cinci, altul zece, si pasteau oile impreuna cu
caprele, pentru ca atunci caprele erau blande si nu le impungeau pe oi
cu coarnele. Acum caprele s-au salbaticit si lovesc urat oile lui Hristos. Iar oile cauta pastor bun si turma numai de oi. Pentru ca asa cum a ajuns lumea, ea este numai pentru cei care traiesc in pacat. De aceea se vor desparti oamenii si se vor desparti oile de iezi. Cei
care vor vrea sa traiasca viata duhovniceasca, incet-incet nu vor mai
putea trai in lumea acesata. Vor cauta sa afle pe cei asemenea lor, pe
oamenii lui Dumnezeu, vor cauta duhovnic si se vor departa si mai mult
de pacat. Si acest bine il face acum diavolul cu rautatea lui, dar fara sa vrea.
Astfel vedem nu numai in orase, dar si la sate, pe unii alergand la
cantece si jocuri etc., traind in nepasare, iar pe altii alergand la
priveghere, la paraclise, la intruniri duhovnicesti, si acesti oameni
ajung sa fie strans legati intre ei.
In anii cei grei se creeaza o fratietate foarte puternica.
In razboi, doi ani, noi, soldatii, am trait in doua companii si eram
legati intre noi mai mult ca fratii, deoarece am trait impreuna
greutatile si primejdiile. Eram atat de uniti, incat unul pe
altul ne chemam “frate”. Erau oameni lumesti, cu cugetare lumeasca, dar
cu toate acestea nu voiau sa se desparta unul de altul. Nu citisera
Evanghelia, nici carti duhovnicesti. Aveau o cultura lumeasca simpla, in sensul cel bun, dar aveau lucrul cel mai mare dintre toate: dragostea si fratietatea.
In ultimul timp, a murit un camarad de arme de al nostru si la
inmormantarea lui s-au adunat si ceilalti, din toate partile. Cu cateva
zile mai inainte a venit si aici un fost militar, coleg de al meu, ca
sa ma vada. Cum m-a imbratisat! Nu mai puteam iesi din bratele lui.
Acum ne luptam cu
diavolul. De aceea cautati sa va infratiti mai mult. In felul acesta
vom calatori impreuna cu totii pe drumul ce ni l-am ales, pe cararea
anevoioasa a urcusului spre dulcea Golgota.
Inrudirea duhovniceasca
- Parinte, ieri mi-ati spus ca pe toti
oamenii pe care i-ati vazut zilele acestea, i-ati simtit ca pe niste
frati. In ce fel este inrudirea duhovniceasca?
- Dupa trup, suntem frati cu toti oamenii. Toti
suntem frati si robi ai lui Dumnezeu, insa noi, credinciosii, suntem pe
deasupra si fii dupa har ai lui Dumnezeu, rascumparati cu Sangele cel
dumnezeiesc al lui Hristos. In viata duhovniceasca, dupa trup ne
inrudim prin Adam, iar dupa duh prin Hristos. Cei care traiesc duhovniceste simt aceasta inrudire duhovniceasca intre ei. Gandesc la fel, urmaresc acelasi lucru, au acelasi scop.
Daca ai avea, de pilda, o sora dupa trup, care sa aiba programul ei, sa
traiasca lumeste etc., n-ai simti cu ea nici o inrudire duhovniceasca.
- Inrudirea duhovniceasca se destrama vreodata?
- Cand unul inceteaza
sa mai traiasca duhovniceste, inceteaza de a se mai inrudi duhovniceste
cu celalalt, care traieste duhovniceste. Singur se desparte, nu-l
indeparteaza celalalt. Precum cineva, cu cat traieste
mai dupa Dumnezeu, cu atat se apropie de Dumnezeu, tot asa cu cat se
departeaza de viata in Dumnezeu, cu atat merge mai departe de El. Nu-l
alunga Dumnezeu. Omul pleaca singur departe de Dumnezeu. Si precum harul
dumnezeiesc este o putere care lucreaza de departe si se transmite
oamenilor, tot asa si lucrarea cea vicleana a diavolului este si ea o
putere care lucreaza de departe si se transmite. De pilda, doua
suflete, daca sunt intr-o stare duhovniceasca buna si se gandesc unul
la altul, intre ele se face o legatura duhovniceasca si unul transmite
putere dumnezeiasca celuilalt. Iar doua suflete, daca traiesc in pacat
si au o oarecare legatura intre ele, de departe primeste unul de la
celalalt o influenta diavoleasca: se duce telegrama de la unul la altul.
- Parinte, atunci cand exista o astfel de
legatura diavoleasca intre doi oameni, daca unul se schimba spre bine,
este ajutat si celalalt?
- Da, nu mai are legatura, pentru ca celalalt nu
ridica…receptorul. Se intrerupe legatura si nu mai are cum sa comunice.
In felul acesta poate isi face probleme si, daca vrea, se poate ajuta
pe sine insusi.
- Cand avem legaturi cu un om cu patimi, dar fara sa ne vatamam de patimile lui, noi ii influentam caracterul?
- Daca avem stare duhovniceasca buna, sfintenie,
influentam mult, deoarece lucreaza harul lui Dumnezeu si semenul nostru
se foloseste. Atunci cand il rabdam pe fratele nostru din dragoste,
acela pricepe. Precum si atunci cand exista inauntrul nostru rautate,
fara sa se manifeste, iarasi o pricepe. Orice are un suflet, aceea si transmite. Patima
va transmite patima, mania - manie, urgia - urgie. In timp ce daca in
suflet exista harisme, harisma se va transmite ca harisma.
- Adica atunci cand cineva are legaturi cu oameni virtuosi, se foloseste?
- Sigur ca se foloseste. Daca
vei merge la o chilie in care se tamaiaza mereu, cand vei iesi, vei
mirosi a tamaie. Daca vei merge intr-un grajd, vei lua mirosul
grajdului. Daca vei merge intr-o casa lumeasca, atunci cand vei pleca
vei mirosi a parfum lumesc. In timpul ocupatiei germane aveam
cinci prajini de pepeni diferiti: pepeni americani ai Scolii Agricole,
care erau pepeni albi, foarte mari si foarte dulci, pepeni locali de
Argos etc. Daca din intamplare dovlecii erau aproape de cei buni, de
cei americani, dulceata din pepene se ducea la dovleac. Si dovleacul se
facea mai dulce, iar pepenele mai searbad. Tot astfel se petrece si cu
polenizarea pe care o fac albinele mergand dintr-o floare in alta. Daca
vei vedea pepene cu buric mare sa stii ca rasadul de pepene a fost
langa un dovleac. Daca cumva pepenele de Argos va fi aproape de un
pepene bun, va lua dulceata de la cel bun. Pepenele bun va pierde din
dulceata, dar cel putin dulceata va merge in celalalt pepene. Daca insa
dovleacul va fi aproape de un pepene bun, dovleacul se va face mai
dulce si, daca-l vei pregati, va trebui dupa aceea o mana de sare. Pepenele pierde, dar nici pe dovleac nu-l foloseste. In timp ce, de este pepene, pierde desigur pepenele cel bun, dar celalalt devine pepene mai dulce. Vreau sa spun ca, daca
un crestin care nu este destul de sporit merge langa un om sporit
duhovniceste, poate ca cel de-al doilea se va osteni, se va pagubi
putin, dar primul se va folosi. Daca insa un om lumesc, care nu crede,
merge langa un om duhovnicesc, osteneala si timpul ce-l depune omul
duhovnicesc se vor pierde. Cel mult, cel lumesc se va misca de cateva lucruri duhovnicesti ce i le va spune celalalt si le va filozofa lumeste, adica le va interpreta in duh lumesc si nu se va folosi. Adica va deveni un… dovleac mai dulce.
Atentie la prieteni
In armata, la Transmisiuni, aveam un tabel de
recunoastere cu cateva caracteristici concrete si astfel ne dadeam
seama care statie era a noastra si care era straina; cunosteam statiile
noastre. Pentru o perioada de timp in care am facut lectiile la
Transmisiuni, faceam intervalul[2]
si incercam sa facem recunoasterea. Spuneam celuilalt: “Ce este asta?”,
sau “unu”, sa vedem ce spune si acela si astfel il prindeam. Adica,
atunci cand nu intelegeam sigur ce statie este, nu aveam incredere si,
tac-tac, incercam sa facem recunoastere. Tot asa si in viata duhovniceasca, atunci cand vedem ca o “statie” este straina, trebuie sa spunem: “Ei, acum, cu aceasta voi lucra?”. Daca cineva intelege ca o “statie” este straina si totusi vrea sa lucreze cu ea, este grav. Cu atat mai mult atunci cand stie ca statia este nu numai straina, dar si vrajmasa, si vrea sa lucreze cu ea. Vreau sa spun ca in privinta legaturilor cu ceilalti este nevoie de discernamant si atentie. Lucrul cel mai sigur este ca sa te sfatuiesti cu duhovnicul tau.
Chiar si in discutii
trebuie sa fie credinciosul atent, deoarece uneori incepe o discutie
duhovniceasca si sfarseste in palavrageala. Si nu
ajunge ca isi pierde vremea, dar isi pierde si sufletul sau cu
judecata, pentru ca nu avem dreptul sa judecam pe nimeni si nici
situatii. Daca putem, dupa discutia ce o vom face cu durere sa cautam
sa ajutam o situatie neplacuta. Nici pe cei morti nu trebuie sa-i
osandim, pentru ca sufletele tuturor oamenilor, din fericire, sunt in
mana lui Dumnezeu.
Vad de cate ori se strica gandul multor oameni din pricina unui cuvant neatent. Daca
ni s-ar cere impozit pentru cuvintele ce le spunem, stiti cat de atenti
am fi? Daca ni s-ar spune: “Daca spui atatea cuvinte, vei plati atat”,
ne-am masura cuvintele noastre. Cand vorbim la telefon ne gandim ce vom spune, cat sa vorbim, pentru ca vom plati. Acum se pierde mult timp cu vorbitul.
- Parinte, in “Scara” se scrie despre clevetire ca este nasterea urii[3]. Simpla palavrageala poate avea in ea dragoste?
- Da, daca cineva iubeste mult un suflet si vede ca
altii il invidiaza, atunci poate spune si un vreun cuvant de cleveteala
impotriva acelui suflet, ca sa nu-l mai invidieze ceilalti. Trebuie sa
le cercetam pe toate. Insa un suflet stricat sau ispitit, care crede ca
este nedreptatit si pentru aceasta este putin amarat sau suparat si sub
un anumit pretext isi manifesta supararea sa, poate face o astfel de
vatamare in alte suflete, incat sa-l intreaca si pe diavol. Iuda s-a
suparat pentru risipa mirului ce l-a varsat Mironosita si a spus ca
mirul s-ar fi putut vinde si banii sa se fi dat saracilor. De la Iuda
au fost influentati si ceilalti apostoli, care aveau har[4].
Ceea ce a spus acela era vazut corect pe dinafara
si ei au fost influentati de acel cuvant, pentru ca nu-i cunosteau
inima sa cea iubitoare de argint. Si iata ca Hristos i-a dat lui Iuda
si punga cu bani, sa-si sature patima sa, dar acela lua din ceea ce se
punea in ea[5].
-Parinte, ce pozitie trebuie sa ia cineva atunci cand doi oameni care nu se inteleg ii cer parerea lui?
- Daca s-ar afla cineva cu oameni care au probleme personale intre ei, este
mai bine ca parerea sa s-o spuna in prezenta amandurora, ca sa nu ia
fiecare vreun cuvant al sau precum ii convine si sa-l foloseasca apoi
ca artilerie grea - atunci cand cuvantul aceluia are greutate - pentru
a-l lovi fara mila pe potrivnicul sau si sa-l ajunga pe acela proiectilele pe neasteptate. Pe cat poate, sa evite astfel de oameni, ca sa aiba pace si sa se poata ruga pentru pacea acestor oameni si, in general, pentru pacea lumii. Atunci cand nu-i poate evita cu desavarsire pe astfel de oameni scandalagii, sa
incerce cel putin sa evite multele cuvinte, ca sa aiba mai putine
tulburari. Nu are importanta daca unii oameni n-au rautate, ci doar o
simpla superficialitate, deoarece si acestia, cu superficialitatea lor,
creeaza probleme.
Dragoste de mama
- Parinte, oamenii care au dragostea impreuna cu discernamantul au curatie sufleteasca?
- Sunt mai multe cazuri. Se
poate ca de multe ori sa fie si o politete lumeasca. Iata, unii oameni
au bunatate, au si politete, dar aceasta nu insemna ca au si noblete
duhovniceasca, jertfire de sine. A exista insusiri bune este un alt subiect. Cel
care are politete lumeasca si se fatarniceste poate face mult rau,
pentru ca celalalt este inselat de fatarnicia aceluia, si
deschizandu-si inima i se risipeste in cele din urma evlavia sa fata de
omul lumesc, care nu stie ce inseamna evlavie. Este ca si cum ar da lire de aur la oameni care nu cunosc decat drahmele de bronz. De
aceea, sa caute sa nu piarda cineva timpul sau fara scop, dojenind
duhovniceste pe oamenii care se odihnesc in discutii lumesti, numai
spre a-si rosti parerile lor in mod egoist.
- Parinte, cand cineva are o problema si
vine si o spune, si iarasi o spune, chiar atunci cand problema lui s-a
rezolvat oarecum, ce trebuie sa faci?
- Prima data se justifica sa spuna, sa spuna, sa
stea cu orele. Atunci trebuie sa-l asculti. Daca nu-l asculti, va crede
ca te ingreuiezi cu el sau nu-l intelegi. Dupa aceea insa, daca va
continua sa spuna mereu aceleasi lucruri, sa-i spui: “Acum
nu te mai ascult, nu pentru ca nu te-as putea asculta, ci pentru ca
aceasta nu te ajuta. Tu si vara o faci iarna. Acum esti mai bine; este
primavara. Peste putin va veni vara. Tu te gandesti vara la frigurile
iernii si racesti“. Uneori insa se observa urmatorul lucru chiar si in relatiile dintre oamenii duhovnicesti. Unul se duce sa-si spuna durerea sa la un oarecare si acela nu vrea sa-l asculte, ca sa nu se lipseasca de bucuria sa. Poate simula ca este grabit sau sa schimbe vorba ca sa-si pastreze pacea. Dar aceasta este ceva cu desavarsire satanic. Ca si cum ar muri cineva alaturi de mine si eu sa merg mai departe si sa cant. Unde este “a plange cu cei ce plang“[6]? Si
mai ales atunci cand este vorba de subiecte bisericesti serioase, daca
un crestin nu ia parte la nelinistea celuilalt, atunci omul acesta nu
ia parte la Trupul Bisericii.
- Atunci cand nu sunt de acord cu altii pentru o fapta a lor, aceasta inseamna ca am inima aspra?
- Nu esti de acord cu altii si esti de acord cu tine? Atunci nici Hristos nu te va indreptati pe tine la judecata. Se
poate ca la un moment dat inima omului sa se inaspreasca precum piatra
daca nu ia aminte, si in alt moment sa devina duioasa. Sa
dobandesti inima de mama. Ai vazut, mama pe toate le iarta si cateodata
se face ca nu vede multe neoranduieli. Sa faci rabdare si sa-i
indreptatesti, sa-i suferi pe ceilalti, ca sa te sufere si pe tine
Hristos.
- Parinte, cum se largeste inima?
- Atunci cand justifici totdeuna neoranduielile, nedesavarsirile, lipsurile celorlalti si in ele te oglindesti pe tine insuti.
Desigur, vicleanul ne poate aduce uneori ganduri asupra celorlalti si
mai ales atunci cand exista vreo pricina. Sta insa in puterea noastra
sa le primim sau sa le alungam. Cand ne punem in situatia celuilalt, il vom vedea cu simpatie si il vom indreptati.
Dupa aceea, atunci cand ceva nu se face din rautate, ci din
superficialitate, aceasta il vesteste pe celalalt si nu pricinuieste
impotrivire. A exista neputinte omenesti este un lucru firesc si general la toti oamenii. Dar este rau atunci cand exista intentie rea.
- Daca celalalt este intr-o stare sufleteasca rea, iar eu ma aflu intr-una buna, il pot influenta?
- Dar daca vrajmasul prezinta lucrurile altfel? De
unde stii tu ca te afli intr-o stare mai buna? Atunci cand cred ca sunt
mai bun decat celalalt si ma doare si ma intristez pentru el, trebuie
mai degraba sa ma intristez pentru mine si nu pentru acela. Chiar si
atunci cand cineva vede ca, intr-adevar, celalalt nu este bine, trebuie
sa-l indreptateasca si sa-i afle circumstante atenuante. Numai
pentru sine sa nu afle circumstante atenuante, ci sa se socoate mai rau
decat ceilalti si sa-l doara pentru halul in care se afla el insusi. Unul ca acesta recunoaste ca n-a facut nimic pentru cele ce i le-a dat Dumnezeu si zice: “Dumnezeule, nu ma lua in seama, arunca-ma departe. N-am facut nimic bun, ajuta-l pe celalalt!” Cei
care sporesc cu adevarat nu-si simt marea lor sporire, ci numai o mare
zdrobire si smerenie si dragostea lui Dumnezeu impreuna cu o veselie
negraita.
________________________________________________________
[1] In 10, 16
[2] Lungimea de unda
[3] Sfantul Ioan Scararul, “Scara”, Cuv. 1
[4] Mt. 26, 6; Mc. 14, 3 s.u. si In. 12, 3 s.u.
[5] In. 12, 6
[6] Rom. 12, 5
|
Aţi intrat ca: Oaspete | Grupul "Oaspete" Salutare Oaspete | RSS
