Despre presa laica si virtutile calugaresti

De la parintele SELAFIIL 

Părinte, e păcat să scrii în gazetele lumeşti? 

Dacă scrii despre Dumnezeu, apăi acelea-s bune. Numai dacă scrii de-ale lumii acesteia, nu-s bune. Dar dacă scrii contra la aiştia care merg împotriva lui Dumnezeu, acelea, da, îs bune.   

Dar e bine să facă misiune călugării, să iasă în lume să propovăduiască? 

Nouă, călugărilor, ne trebuieşte, vasăzică, s-avem aşa: smerenia. Şi-apoi: răbdarea lui Iov şi blîndeţea lui David. Aestea… Şi dragostea care niciodată nu cade. Şi întotdeauna tăcerea să avem. Să nu grăim ale lumii acesteia nimic, decît numai ale lui Dumnezeu: din Pateric, din minunile Maicii Domnului, din lucrările Sfinţilor Părinţi. Aestea să facem şi să ne gîndim la ceasul morţii. Ai cetit Patericul lui Sfîntul Sava? Vezi, cum spune acolo învăţătura: călugărul trebuie să aibă întotdeauna, vasăzică, smerita cugetare, cu smerenie. Ai văzut că fratele tău o greşit cu ceva, nu-l judeca. Zi, Doamen, iartă-l că o greşit, că-i de la vrăjmaşul ispita, şi mă iartă şi pe mine. Nu trebuie să ne gîndim c-am făcut vreun lucru bun, niciodată, da’ să zice: Doamne, iartă-mă, ajută-mă, că-s o minte bolnavă. Şi iaca aestea nouă ne trebuie. Că dacă noi pe aestea le facem, nu numai să le ştim, dar şi să le facem, apoi noi o să fim cei mai mari „studenţi” înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă numai zicem şi nu facem, sîntem nişte deşerţi care nu au nimic bun. Cuviosul Arsenie o văzut aşa într-o vedenie într-o dimineaţă. Într-o pădure tăia un om lemne şi punea în sarcină. Şi avea aşa o sarcină bogată, că n-o putea ridica. Dar el, cu toate că avea atîtea lemne, iar mai punea lemne. În loc să mai lese, el mai punea şi n-o mai ridica. Amu, Cuviosul Arsenie îl întreabă pe Sfîntul Înger: ce-nseamnă asta? Zice: omul care face păcate şi, în loc să se lepede, el mai adaogă, pînă îl apucă moartea. Şi aşa îl apucă moartea, plin de păcate. O mers mai înainte şi o văzut o fîntînă (asta la Pateric am găsit) şi un om care căra cu apă într-un poloboc găurit. Cuviosul întreabă: dar asta ce-nseamnă? „Înseamnă omul care face fapte bune, dar de cele rele nu se lasă, numai se munceşte, dar n-are nici un folos dintr-însele, că le biruiesc acelea rele pe cele bune şi numai se munceşte degeaba”.Iaca aşa noi, vasăzică, dacă facem cele care nu-s bune, nu plac lui Dumnezeu, n-avem folos. Dar noi întotdeauna trebuie să ne gîndim la ceasul morţii, că noi sîntem porniţi la Dumnezeu. Şi dacă slujim lui Dumnezeu – numai cu dreptate. Să nu judecăm pe nime, păcatele noastre să le judecăm, dar pe-ale fratelui să nu le judecăm, să le lăsăm lui Dumnezeu.

Iaca, de-o vorbă, scrii la gazete, vrasăzică, scrii o faptă bună, apăi aceea de-amu o s-o socoată Dumnezeu. Dar dacă scrii ale lumii acesteia, lucrări lumeşti, aestea ale lumii, aestea nu-ţi folosesc nimic. Numai te munceşti zadarnic, nici un folos dintr-însele. Noi întotdeauna trebuie să avem, vrasăzică, în gura noastră: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Toată vremea să spunem: mîntuieşte-mă, iartă-mă, că nimic bun n-am făcut pe lume. Să nu gîndeşti c-ai făcut vreo faptă bună. Întotdeauna să zici: nimic n-am lucrat bun, iartă-mă, ajută-mă să pun început bun şi să nu mai fac. Şi întotdeauna să avem frica lui Dumnezeu. Dacă vom avea frica lui Dumnezeu, n-om face rău nimănui. Întotdeauna să ne gîndim că sîntem la ceasul morţii şi nu ştim cum ne găseşte pe noi moartea. Că mulţi mor şi tineri, nu numai bătrîni. Şi să nu judecăm pe aproapele, să nu ne gîndim că faptele noastre sînt mai bune ca ale altora, niciodată.

Ieromonah SAVATIE BAŞTOVOI