Acest minunat ostaş al lui Hristos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini vestiţi, de la care a şi învăţat buna credinţa. În copilărie a rămas orfan de tată, deoarece tatăl său s-a sfârşit prin muceniceasca nevoinţă pentru Hristos.
     De neam din Palestina, unde avea multe averi şi moşteniri, Gheorghe era frumos la faţă şi foarte viteaz cu trupul. De aceea s-a rânduit în oaste şi s-a pus tribun peste ostaşi. După ce i s-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit şi de voievod, pe care a primit-o de la împăratul Diocleţian, fără să ştie împăratul că Gheorghe era creştin. Şi a primit aceasta dregătorie la vârsta de 20 de ani, dupa ce maica lui s-a sfârşit întru Domnul.
     Intr-o zi Diocletian l-a intrebat ceva pe zeul Apolon si acesta i-a spus ca nu ii poate da raspunsul dorit din cauza ca este impiedicat de crestini, si pentru ca acestia ii sleiesc puterea. Atunci Diocletian a hotarit sa-i prigoneasca pe crestini. Aflind gindul imparatului, Sfintul Gheorghe a chibzuit ca acea vreme era potrivita mintuirii. Toate lucrurile sale, aur, argint, haine le-a impartit saracilor, pe robii sai i-a eliberat, iar averile din Palestina le-a impartit celor nevoiasi. Iar cind imparatul si-a chemat generalii si sfetnicii sa le spuna ce a hotarit, Sfintul Gheorghe a spus in fata tuturor ca hotarirea era faradelege si judecata era nedreapta si ca crestinii sint nevinovati si n-au facut nimanui strimbatate. Si le-a spus celor de fata ca idolii lor nu sint dumnezei, deoarece Hristos este Unul Dumnezeu intru slava lui Dumnezeu Tatal - toate s-au facut prin El si cu Duhul Lui cel Sfint toate s-au alcatuit.
    Cei de fata s-au minunat de indrazneala lui neasteptata si au privit catre imparat sa vada ce va raspunde el la asemenea vorbe. Imparatul insa a facut semn unui alt dregator, Magnentie, sa-i vorbeasca lui Gheorghe. Iar Gheorghe a raspuns la intrebarile lui Magnentie si a marturisit ca are indrazneala pentru ca il indeamna Adevarul, ca Adevarul este Hristos pe care ei il prigonesc, si ca el insusi este crestin si marturiseste pentru Adevar.
Atunci Diocletian i-a spus cit il pretuieste si i-a amintit ca i-a dat dregatorie inalta ca rasplata pentru intelepciune si barbatie, si l-a indemnat sa se supuna si sa aduca jertfa zeilor, si i-a promis in schimb ca-l va cinsti mai mult decit inainte. Atunci Sfintul Gheorghe a raspuns ca imparatia din prezent este nestatornica, desarta, si curind pieritoare, iar toate cite se afla in ea sint vremelnice si nefolositoare. Si a incheiat zicind ca nimic din acele lucruri nefolositoare nu-l va face sa se razgindeasca.
Atunci imparatul a poruncit sa-l arunce pe Gheorghe in temnita. Si l-au torturat, pentru ca asa poruncise imparatul. Iar Sfintul a rabdat si a multumit neincetat lui Dumnezeu.
In ziua urmatoare imparatul l-a chemat si, vazind urmele chinurilor pe trupul lui, l-a intrebat daca s-a razgindit. Dar Sfintul i-a raspuns ca o suferinta atit de mica nu-l va determina sa-si lepede credinta. "Mai lesne vei slabi tu chinuindu-ma, decit eu fiind muncit", a spus Sfintul.
Atunci ei l-au torturat din nou incercind sa-i provoace suferinte si mai mari. Dar Sfintul rabda cu vitejie si nu scotea nici un suspin, ci era ca unul care doarme si nu simte. Atunci s-a aratat un inger in chip de tinar preafrumos si statea linga mucenic si a pus mina pe el si i-a zis "Bucura-te!". Si nimeni nu indraznea sa se apropie de mucenic cit timp era acolo cel ce se aratase. Iar dupa ce acela s-a facut nevazut, mucenicul a coborit singur de pe patul torturii dezlegat de ingerul lui Dumnezeu si tamaduit de rani, si statea cu trupul sanatos multumind lui Dumnezeu si chemind pe Domnul.
Atunci imparatul nu a crezut ca acela era Gheorghe ci gindea ca era altcineva care semana cu Gheorghe. Dar s-au incredintat ca era Gheorghe si chiar mucenicul insusi a strigat cu mare glas: "Eu sint Gheorghe". Atunci toti s-au inspaimintat, iar doi dregatori de la curtea imparatului, Anatolie si Protoleon, fiind de mai inainte invatati in credinta crestina, s-au intarit desavirsit in credinta lui Hristos si au marturisit ca Dumnezeul crestinilor este singurul mare si adevarat. Iar imparatul a poruncit indata sa-i taie cu sabia. Si pe linga Anatolie si Protoleon multi altii au crezut in Hristos, dar n-au avut si ei atita curaj sa marturiseasca, ci cu frica isi tainuiau credinta. Insasi imparateasa, Alexandra, vazindu-l pe mucenic tamaduit prin minune si auzind de aratarea ingereasca a cunoscut adevarul si a voit cu indrazneala sa marturiseasca pe Hristos, dar a fost oprita de eparh care a dus-o acasa mai inainte de a afla imparatul.
Diocletian a vazut ca n-a biruit si a poruncit sa-l tortureze din nou pe Gheorghe. Iar Sfintul s-a rugat cu mare glas catre Dumnezeu. Si a fost el in urma torturii intreg, viu, si sanatos, stind dezlegat si multumind lui Dumnezeu.
Atunci l-au torturat din nou incercind sa-i provoace suferinte inca mai mari. Si isi bateau joc de el pe cind il chinuiau. Dar Sfintul se ruga lui Dumnezeu sa primeasca rabdare si vindecare. Si a fost aruncat in temnita cu trupul slabit si plin de rani. Dar cu duhul se intarea si toata noaptea inalta multumiri si rugaciuni lui Dumnezeu. Si s-a tamaduit de rani cu ajutorul lui Dumnezeu in acea noapte si s-a facut sanatos cu tot trupul.
Atunci l-au batut cu cruzime pina ce a curs singe din el, si in tot acel timp Sfintul si Marele Mucenic Gheorghe nicidecum nu si-a schimbat lumina fetii sale.
Atunci imparatul s-a miniat si a chemat pe iscusitul vrajitor Atanasie si i-a cerut sau sa-l biruiasca pe Gheorghe si sa-l faca supus, sau sa-l piarda din viata aceasta. Vrajitorul a venit cu doua vase pregatite de el si a spus pentru fiecare: sa bea Gheorghe din acesta ca sa asculte deplin pe imparat, sau sa bea din acesta si sa moara cu moarte amara. Imparatul a poruncit sa-l sileasca pe Gheorghe sa bea din primul vas. Sfintul a baut cu credinta si a stat nevatamat si se bucura si-si batea joc de inselaciunea diavoleasca si idoleasca. Minios, imparatul a poruncit sa-i dea bautura plina de otrava ucigatoare. Iar Sfintul n-a asteptat sa-l sileasca, ci singur a luat vasul de bunavoie si a baut otrava cea purtatoare de moarte. Si a fost fara nici o vatamare, si a fost pazit de moarte cu ajutorul darului lui Dumnezeu. Imparatul si toata suita lui s-au minunat, iar vrajitorul Atanasie statea ca iesit din minti si nu pricepea.
Atunci imparatul i-a cerut lui Gheorghe sa-i spuna adevarul, si anume prin ce mestesugiri vrajitoresti nu ia in seama chinurile si suferintele asa incit nu a fost vatamat nici macar de bautura purtatoare de moarte. Fericitul Gheorghe a raspuns ca crestinii rabda schingiuirile cu chemarea lui Hristos si cu puterea Lui. Si ca ei nu se tem de cei care ucid trupul dar care nu au nici o putere asupra sufletului. Si ca cine crede in Hristos ii lumineaza pe orbi, ii curata pe cei stricati, le da umblare schiopilor si auzire surzilor, izgoneste duhurile necurate, ii inviaza pe morti, si face orice alte lucruri asemenea cu acestea. Atunci imparatul l-a intrebat pe vrajitorul Atanasie ce spune el despre toate acelea. Atanasie a spus ca toate acelea erau minciuni pentru ca nimeni n-a vazut sa invie un om mort. Si ca daca Gheorghe nadajduieste intr-un om care a fost rastignit si a murit si care are puterea sa-i invie si pe altii si sa dea aceasta putere si altora, atunci Gheorghe insusi ar trebui sa aiba aceasta putere. Si a cerut Atanasie ca Gheorghe sa invie un om ingropat, pe care el, Atanasie, il cunostea, si care murise de citeva zile.
Gheorghe a spus ca Dumnezeu poate sa faca prin el aceasta minune, si ca aceasta va fi nu pentru altii ci pentru poporul care statea acolo de fata. Si s-a rugat mult lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar la sfirsitul rugaciunii cind a zis "Amin" mormintul s-a deschis si mortul a iesit viu si toti au cunoscut ca era el cel care murise si care acum era viu.
Atunci Atanasie a marturisit ca Hristos este Dumnezeu Atotputernic, si l-a rugat pe mucenic sa-l ierte. Dar imparatul a zis ca Atanasie si Gheorghe erau vrajitori care isi dadeau ajutor unul altuia, si ca deci otrava nu a fost otrava ci bautura de intarire iar mortul nu a fost mort ci vraja. Si a poruncit sa le taie capetele lui Atanasie si omului inviat din morti, iar pe Sfintul Mucenic Gheorghe sa-l tina in temnita. Iar Gheorghe intrind in temnita se bucura cu duhul si multumea lui Dumnezeu pentru tot binele. Si cei care crezusera in Hristos datorita minunilor facute de el mergeau la el in temnita si dadeau aur strajerilor si intrau si erau povatuiti de el in sfinta credinta. Si printre aceia era si Glicherie, un barbat care avea un bou si boul lui murise intr-un accident. Si s-a plins lui Gheorghe pentru bou. Iar Sfintul Gheorghe a zis zimbind "Mergi frate, si bucura-te, caci Hristos al meu ti-a inviat boul tau". Glicherie a crezut cuvintele mucenicului, si s-a dus, si si-a aflat boul viu dupa spusele mucenicului. Si indata s-a intors alergind la mucenic si trecind prin mijlocul cetatii striga cu mare glas "Mare este cu adevarat Dumnezeul crestinilor". Deci ostasii l-au prins si au anuntat pe imparat iar imparatul a dat ordin sa-i taie capul.
Atunci unul dintre dregatori l-a instiintat pe imparat ca Gheorghe sezind in temnita tulbura poporul si pe multi ii intoarce de la zei, ii aduce la Cel rastignit, si prin farmece face minuni si toti alearga la el. Iar imparatul a poruncit sa-l aduca la judecata si la inceput si-a oprit minia in sine si i-a vorbit cu blindete si a vrut sa-l ierte pentru tineretea si frumusetea lui, si pentru cunostinta si barbatia lui. Si i-a promis ca daca se intoarce la zei il face partas la imparatie si al doilea in cinstire. Sfintul Gheorghe a spus ca mai intii sa mearga la idoli sa-i vada pe zei. Si imparatul cu toata curtea au crezut ca l-au convins si au mers la templul lui Apolon cu osirdie si cu bucurie, ducindu-l pe Gheorghe cu cinste. Si au pregatit jertfa si au facut tacere mare asteptind ca mucenicul sa aduca jertfa zeilor. Atunci Sfintul s-a apropiat de idolul lui Apolon si l-a intrebat ca pe un om viu:
- Tu voiesti sa primesti jertfa de la mine ca un Dumnezeu?
Si zicind acestea Sfintul si-a facut semnul crucii. Diavolul care locuia in idol a raspuns:
- Nu sint Dumnezeu si nimeni altul care este ca mine nu este Dumnezeu. Dumnezeu este Unul singur, Acela pe Care tu Il propovaduiesti. Noi ne-am departat de ingerii care Ii slujesc Lui si ii inselam pe oamenii care sint stapiniti de zavistie.
Atunci Sfintul a zis:
- Dar cum indrazniti voi sa stati aici cind am venit eu slujitorul adevaratului Dumnezeu?
Zicind Sfintul acestea, un sunet si glas de plingere iesea de la idoli, apoi deodata au cazut toti la pamint si s-au sfarimat.
Atunci slujitorii si multi din popor s-au pornit ca niste turbati cu multa minie asupra Sfintului si l-au batut si l-au legat. Si facind ei asemenea strigare si tulburare, vestea a strabatut prin toate cetatea, iar imparateasa Alexandra, care pina atunci avea ascunsa in sine credinta lui Hristos, nu a mai putut s-o tainuiasca si a alergat unde era Sfintul Mare Mucenic Gheorghe si nu putea sa se apropie de el din cauza multimii, dar striga cu glas mare zicind: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajuta-mi ca Tu esti Dumnezeul Cel Atotputernic!". Intre timp Diocletian l-a intrebat cu minie pe Sfintul de ce a jertfit in acel fel zeilor. Iar Sfintul Gheorghe l-a sfatuit sa se rusineze si sa nu-si mai puna nadejdea in asemenea zei care nu-si pot ajuta lor insisi si care nu rabda venirea de fata a robilor lui Hristos.
Zicind acestea Sfintul, iata a venit imparateasa la mijloc si marturisea cu indrazneala pe Hristos Dumnezeul adevarat si defaima nebunia tiranului Diocletian si ocara pe zei si blestema pe cei ce se inchinau zeilor. Vazind pe sotia sa in acea stare imparatul se uimea si a intrebat-o ce s-a intimplat cu ea ca se lipeste de acest vrajitor si fermecator si se leapada de zei cu atita nerusinare. Dar ea s-a intors de la el si nu i-a dat nici un raspuns. Atunci Diocletian s-a umplut de mai multa minie si a hotarit pedeapsa de moarte pentru amindoi si a poruncit sa fie taiati cu sabia.
Atunci ostasii i-au luat pe mucenic si pe imparateasa pentru a-i duce afara din cetate. Si ajungind la un loc oarecare, imparatesei i-au slabit puterile si a cerut sa sada putin. Dupa aceea si-a intors capul spre zid si si-a dat duhul in miinile Domnului. Vazind acestea Gheorghe mucenicul lui Hristos a preamarit pe Dumnezeu si mergea cu mare bucurie rugindu-se Domnului ca si alergarea lui sa se savirseasca cu bine. Iar cind s-a apropiat de locul hotarit pentru taiere, si-a ridicat glasul si L-a binecuvintat pe Dumnezeu si a cerut ajutor impotriva duhurilor necurate. Si s-a rugat pentru cei ce-l ucideau, ca sa nu le fie lor socotit pacatul acesta, ci sa ajunga ei sa cunoasca pe Dumnezeu. Si astfel rugindu-se cu bucurie si-a plecat capul sub sabie si a fost taiat. Si a fost in ziua de douazeci si trei a lunii Aprilie.
Unele ca acestea sint nevointele cele mari ale viteazului ostas Gheorghe. Cu ale carui rugaciuni si noi sa ne invrednicim sa stam in partea dreptilor la dreapta lui Dumnezeu in ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia i se cuvine toata slava, cinstea, si inchinaciunea in vecii vecilor. Amin.
Vestita minune cu uciderea balaurului pe care a facut-o Sfintul Mare Mucenic Gheorghe aproape de patria sa Palestina, in partile Sirofiniciei linga cetatea Viritului, peste marea cea mare a Siriei, nu departe de cetatea Lida, spre muntele Libanului.

Iar galbenii si argintii au fost inceputul adunarii banilor pentru reinnoirea acelei biserici. Caci stirea despre minune s-a intins in tot locul acela si multi oameni dreptcredinciosi au dat aur si argint si au zidit o biserica noua si mare, din piatra, si au infrumusetat-o si au indestulat-o cu lucrurile cele de trebuinta. Si se savirseau in acea biserica minuni preaslavite, intru slava lui Hristos Dumnezeu si intru lauda Sfintului Mare Mucenic Gheorghe.