Apropiati-va fratilor, si ascultati cu intelegere, ca vreau sa va arat si sa va spun puterea si cinstea zilei de astazi, intru care s-a facut cercetarea si innoirea neamului omenesc.

 

Traim in aceasta zi sfanta, fapta cea mai adanca a lumii; ascuns in pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni sa-i indumnezeiasca. Ca din inceput, omul a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu? Noi nu uitam, fratilor, ca viata noastra, viata fiecarui om dintre noi, inchide o sfasietoare taina. Neascultarea de Dumnezeu a stramosului Adam si inselaciunea cea din inceput a diavolului, ne-au prins pe toti in lantul pacatului, a stricaciunii, a ratacirii, a dobitociei. Si asa, prin invidia diavolului si prin neinfranarea fiecaruia din noi si a tuturor laolalta, am cazut din slava lui Dumnezeu si ne-am lipsit, impreuna cu Adam, de hrana cea sfanta a Raiului, si in stricaciune si in viata lovita de moarte ne nastem toti pe lume. Si aceasta ne-a fost deajuns.

Ci, dupa ce ne-a vazut pe noi vrajmasul, goliti de slava lui Dumnezeu, a inceput cu si mai mari inselaciuni sa surpe pe oameni, vrand sa ne instraineze cu totul de Dumnezeu, prin razboaie, prin furtisaguri, prin desfranari, prin inchinari la idoli; si gandul lui este, ca la urma, sa ajunga sa ne faca pe toti, adevarati vrajmasi ai lui Dumnezeu.

Dar, preamilostivul Domnul nostru n-a mai putut suferi ca sa ne vada pe noi cazuti, in atata prapastie de rele si de nenorociri. Si n-a uitat ca fapturile mainilor Lui suntem, ci, plecand cerurile, S-a pogorat pentru cercetarea noastra. Si ce a facut? La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu s-a ascuns intr-un trup de prunc, in pantecele Maicii Domnului, adica in trup omenesc S-a imbracat, vrand, ca din acest trup, ca un soare ascuns dupa un nor, sa lumineze si sa indumnezeiasca pe om, cu a Sa lumina, cu a Sa dumnezeire. Si cu scutece se infasa Cela ce infasura rotundul pamantului cu nori. Si in ieslea dobitoacelor S-a culcat, Cela ce se odihneste pe umerii heruvimilor de-a pururea, ca sa ne scape pe noi de viata cea dobitoceasca. Si, iata, Cel nevazut, ca Dumnezeu, S-a facut vazut, ascuns in trup de om. Cel nepipait, S-a facut pipait; Fiul lui Dumnezeu, Se face fiu omului. Fara sa se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul Se face, desavarsit Dumnezeu si om desavarsit. Ba inca si trupul fiecaruia din noi il face trup din trupul Lui, si os din oasele Lui. Imprumuta de la noi trupul nostru omenesc si ne aduce, in schimb, impartasire din viata firii Lui de Dumnezeu.

Si asa, ascunzandu-si dumnezeirea, cu trupul Sau de om, se pogoara El in cautarea noastra. Si, afland oaia cea pierduta, adica toata omeneasca framantatura, o ia pe umerii Sai si la Tatal ceresc o duce si, facand pace cu El, ne da iarasi intrare libera la Izvorul cel dumnezeiesc al vietii celei fara de moarte si ne plamadeste din nou, cu har dumnezeiesc, biata noastra fire de oameni, firea noastra, care ajunsese pierduta in lume cea fara de nadejde a mortii, a stricaciunii, a patimilor si a dobitociei pacatului.

Ca puteri de viata sfanta si dumnezeiasca ne da, in adevar, Domnul Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvantul Lui, prin moartea Lui pe cruce si prin Invierea Lui, prin trupul si sangele Lui din Sfanta Impartasanie; intr-un cuvant, prin toata aceasta milostiva, atotcuprinzatoare si tainica pogorare de haruri a venirii Lui in lumea noastra. Cu adevaral. asa cum spun Sfintii Parinti: la Craciun, Dumnezeu S-a facut prunc de om, ca pe om sa-l faca Dumnezeu.

Deci, ce vom rasplati Domnului pentru toata aceasta covarsitoare binefacere dumnezeiasca, pentru toata aceasta milostiva cercetare, pentru tot acest pogoramant dumnezeiesc de neinchipuit?

Raspunsul credintei este ca datori suntem, mai intai, sa nu uitam fapta aceasta a lui Dumnezeu si sa-I fim mullumitori pentru ea, simtind ca nevrednici suntem de atata mila, de atata bunatate. Pe pardoseala pesterii din Betleem, la locul unde S-a nascut Mantuitorul si a fost culcat in iesle, sta scris: "Aici s-a nascut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a facut om, pentru mantuirea lumii". Cu ochii gandului tinta la locul acela al pesterii din Betleem, sa lasam, fratilor, si noi acum simtirea inimilor noastre sa dea glas cantarii ei de preamarire si de multumitoare inchinaciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi in trup omenesc, venirea cea plina de daruri, pe care o praznuim astazi, glasul cantarii de taina, cutremuratoare si adanca, pe care impreuna cu Biserica, o canta astazi toata crestinatatea din lume.

"Taina straina vad astazi si preamarita, Cer se face pestera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, salasluire intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, II marim".

Cu adevarat, fiecare din noi putem zice: "Iti multumesc, Doamne, ca Te-ai gandit si la mine si la mantuirea mea si a fiecaruia din noi, in ziua cand Te-ai nascut prunc si Te-ai facut om, in pestera din Betleem".

Si cu dreptate, la bucuria aceasta pentru om, Dumnezeu a chemat si puterile ceresti, zicandu-le: "Bucurati-va impreuna cu Mine, ca am aflat si am adus acasa, oaia cea pierduta".

Dar, oricand ne vom gandi cu adevarat la toate aceste tainice daruri, cate a facut Dumnezeu pentru noi, cu neputinta este sa nu ne indemnam spre dragostea lui Dumnezeu si cu neputinta este sa nu ne straduim si noi, ca sa facem poruncile Aceluia, Care ne-a dat viata si atat de mult ne poarta de grija. Drept aceea, datori suntem, fratilor, sa cinstim pogorarea lui Dumnezeu la noi si prin pazirea de-a pururea a poruncilor Lui, ca poruncile Lui sunt cai de tainica impartasire din viata Lui cea dumnezeiasca si fara de moarte. Deci, cu dragoste, unul pe altul sa cinstim, si, precum Insusi Domnul a scris in Legea Sa, asa sa facem, ca a zis: "Sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu fi desfranat, sa nu graiesti minciuni, sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, pe aproapele nu numai pe cel de bun neam cu tine, ci pe tot omul in nevoie din lume, pentru care a venit Dumnezeu la noi si S-a facut om".

Inca, datori suntem sa pazim si alte porunci ale Lui, pe cei flamanzi sa-i hranim, pe cei straini sa-i primim, pe cei goi sa-i imbracam; pe oamenii lui Dumnezeu in cinste sa-i avem, pentru ca aceia privegheaza si se roaga pentru sufletele noastre; de Biserica sa nu ne instrainam si acolo sa ne curatim de pacate si sa ne trezim la bine. Si asa, cu buna stiinta, sa ne apropiem de trupul si sangele Domnului, neavand spre nimeni vrajba, iubindu-ne nu cu fatarnicie, ci din inima, cinstindu-ne unul pe altul, ca sa fim fiii Celui Preainalt, partasii vietii dumnezeiesti a lui Hristos-Domnul si mostenitori Imparatiei ceresti. Ca, pentru a innoi viata oamenilor din lume, a venit la noi, chemandu-ne pe toti Hristos, adevaratul Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu adevarat si Om adevarat. A lui sa fie slava in Treime, Celui de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin.

credo.ro