Despre Taina Sfintei Spovedanii - 6 Martie 2009 - Biblioteca ortodoxă digitală VIOSTIL

Iată că au trecut deja câteva zile a Marelui Post. În această perioadă mulţi creştini se pregătesc de taina Sfintei Spovedanii, pentru ca mai apoi să-l primească pe Hristos.
Cu toţii vom merge la Taina Spovedaniei, dar suntem noi oare gata pentru ea? Să vedem! Poate fiecare dintre noi crede că a merge la biserică, a posti o săptămână, a bate câteva metanii este destul? Ce folos din toate acestea, dacă în noi nu există elementar pocăinţa! Poate chiar şi mergem la biserică, dar în inimile noastre nu are loc pocăinţa. A posti înseamnă a da o săptămână lui Dumnezeu, pentru a verifica sufletele noastre, pentru a medita asupra păcatelor noastre, pentru a le plânge pe acestea! Facem noi aceasta? Din păcate nu...

Din păcate, marea majoritate dintre noi ne comportăm astfel, de parcă nici nu am avea păcate. Mulţi chiar

înainte de spovedanie nici nu meditează la păcatele sale, crezându-se pe sine fără de păcat. Este foarte dureros să vezi oamenii care au venit la spovedanie umblând prin biserică făr de nici un rost, adunându-se în cerculeţe şi discutând, bârfind şi judecând chiar în timpul Serviciului Divin şi înainte de spovedanie. Fără să vrei te gândeşti, dacă în aceste minute oamenii aceştia nu se gândesc la păcate, acasă cu atât mai mult nu au făcut acest lucru. De aici şi situaţia neplăcută când la mărturisire, preotul este nevoit cu cârligul să scoată din oameni fiecare păcat, tu însuţi necunoscând elementar cu ce l-ai supărat pe Dumnezeu, cu ce eşti vinovat înaintea lui. Se întâmplă ca preotul să întrebe, iar oamenii cu buze de piatră să răspundă da sau ba, în suflet neexistând pic de pocăinţă. Nu fraţilor! Nu astfel de pocăinţă aşteaptă de la noi Dumnezeu! Dacă cineva a hotărât să postească, să o facă creştineşte, nu pentru obicei sau pentru obligaţie. Nu pentru ochii lumii. Vrei să-L primeşti pe Hristos cu vrednicie, depune muncă şi efort pentru aceasta! Nu este destul să baţi 50 de metanii în biserică şi să asculţi câteva rugăciuni. Este absolu necesar ca şi acasă, în singurătate să dicuţi cu Dumnezeu despre sufletul tău. Să conştientizezi gravitatea păcatelor săvâşite în viaţa aceasta!
Este absolut necesar ca să intri în sine. Cercetează viaţa ta, şi vezi ce a fost greşit în ea! Trebuie să te simţi păcătos înaintea Slavei lui Dumnezeu! Nui vorba! Sunt şi dintre acei oameni care pot să o spună deschis că sunt păcătoşi, sunt şi dintre acei, care undeva, în suflet se şi simt, dar toate acestea sunt nişte păreri vagi despre păcat şi despre starea păcătoasă! Aceasta este puţin. Voind să ajungem la Spovedanie suntem datori să analizăm, ce anume în noi este necurat, ce este spurcat şi bun de aruncat. Să ne cunoaştem toate păcatele şi greutatea fiecăruia. Pentru aceasta e nevoie să luăm legea lui Dumnezeu şi viaţa noastră, să le punem faţă în faţă şi să analizăm, ce este după voia lui Dumnezeu şi ce nu, din ceea ce am făcut! Ia faptele tale şi treceli prin legea Domnului. Sau ia lege Domnului şi vezi, se împlineşte ia în viaţa ta sau ba. Ca exemplu, ai fost ofensat şi te-ai răzbunat, ia să vedem, aceasta ne porunceşte Sfânta Scriptură? Ai văzut greşala fratelui tău şi l-ai judecat. Aşa a procedat şi Mântuitorul? Ai făcut o faptă bună şi despre aceasta au ştiut toţi prietenii şi vecinii. E corect?
Sau altă situaţie. Legea lui Dumnezeu porunceşte ca noi creştinii să mergem la biserică la Sfintele Slujbe, să stăm în linişte şi în pace şi să ne rugăm, fără a judeca pe cei din jur, fără a bârfi, sau a discuta cu vecinii despre porblemele lumeşti. Noi am îndeplinit? Legea porunceşte să nu fii invidios, răutăcios, grabnic la mânie, viaţa noastră, comportamentul nostru corespunde?

Dar ca să le facem pe toate corect, este bine ca să ieşim din haosul în care trăim. Suntem datori să ne imaginăm toate îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de noi înşine. Sau altfel, de analizat poruncile Domnului. Cele zece. Una după alta. Apoi, de văzut învăţăturile ce rees din predicile Mântuitorului şi ale Sfinţilor Apostoli. În genere, este bine ca noi în permanenţă să citim şi să studiem Noul Testament. Epistolele Sfântului Apostol Ioan, apostolul dragostei, a Sfântului apostol Pavel şi Petru. De văzut: coincide viaţa noastră cu ceea ce vedem şi auzim din paginile Sfintei Scripturi sau ba. După ce ai cercetat minuţios, caută din sufletul tău păcatul cel mai mare. Rădăcina cea mai mare a tuturor răutăţilor. Vezi patima prin care diavolul te ţine în mână. Dumnezeu nu are nevoie de lista păcatelor tale, sau altfel spus de o dare de seamă. Suntem datori ca în pocăinţă şi în meditaţii să deosebim cele mai importante boli ale sufletului nostru şi să le tămăduim, cu harul şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este stăpânit de o patimă grozavă, de la cale vine toată răutatea în sufletul nostru. Dacă într-un copac, au apărut un cuib de viermişori, cel mai corect este să găsim cuibul, nu să omorâm a câte pe unul. Dacă în sufletul nostru locuieşte iubirea de sine, sau invidia, sau ura, iar tu o să te pocăieşti pentru că des te cerţi sau nu-ţi faci regulat rugăciunea, nu te ajută. Atât timp cât aceste patimi ne stăpânesc, nu poţi să trăieşti în pace cu prietenii sau să te rogi liniştit. Cunoscânduţi păcatele de bază, analizeazăm unde te duc acestea. Îngrozeşte-te de întunericul păcatelor de care eşti stăpânit. Imaginează-ţi grozăvia păcatului şi a chinurilor veşnice. Încălzeşte-ţi sufletul cu gândul la Dumnezeu şi la Hristos, care s-a răstignit pentru noi. Cel mai bine este ca conştiinţa noastră să ardă permanent ca în foc şi cu cât mai tare o să ardă, cu atât o să fie mai bine pentru ea. Cine urăşte păcatul şi îl izgoneşte din sufletul său, acela se eliberează din robie. Iată timpul scurt, în care poţi da făgăduinţa înainte lui Dumnezeu că nu vei mai păcătui. Cazi atunci înaintea Domnului şi spunei: gata, gata Doamne nu voi mai păcătui, numai ajută-mă şi apără-mă.

Trebuie să recunoaştem, nu toţi suntem sinceri la spovedanie. Cel bătrân se ruşinează să mărturisească păcatele săvârşite în tinereţe, celui tânăr i se pare că păcatele sale sunt prea grave, le lasă pentru spovedanie la bătrâneţe, etc. Nu te ruşina frate. Cea mai sinceră spovedanie a păcatelor nu se egalează cu toate medicamentele din lume. Spunea cineva: „Când te mărturiseşti, imaginează-ţi că eşti pe Golgota, la picioarele lui Hristos Mântuitorul, iar sângele lui, care se varsă pentru păcatele lumii curge şiroaie pe corpul tău, pe haina ta, pe faţa ta, în sufletul tău şi te eliberează, te curăţă şi te luminează. Aici lângă Crucea Domnului toate devin praf, nici o frică de judecată nu va întuneca cugetele noastre, ci în pace, înarmaţi cu credinţa şi cu dragostea, ce sunt acufundate în rănile Mântuitorului, sufletul creştinului este tare şi bine pregătit pentru Judecata Domnului." Striga un alt bărbat sfânt: „Pedepseşte-mă, junghie-mă, dar unde vor găsi loc în mine săgeţile Tale, când eu în întregime sunt spălat cu sângele Mântuitorului meu şi Fiului Tău?"
Iubiţi spovedania cum iubiţi viaţa, ba mai mult. Iubiţi pocăinţa cum îl iubiţi sau cum trebuie să-L iubiţi pe Dumnezeu! Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu!

Preot Iulian Raţă