Ultima parte a Predicii din lunea primei saptamâni a Postului Mare

de Sf. Ignatie Briancianinov

(partile anterioare: Intrarea in Postul cel Mare. Chemare spre pocainta si: “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”)

“Pocainta este neaparat trebuincioasa pentru toti! Fiecare sa se foloseasca de pretioasa vreme daruita de milostivirea lui Dumnezeu! Fiecare sa se cufunde în fericita pocainta! Sa ne îndeletnicim cu ea mai ales de-a lungul acestei saptamâni, osebita si rânduita ca sa ne pregatim de taina spovedaniei si de tai­na, care urmeaza dupa aceasta, a împartasaniei.

Sa nu jertfim aceasta sapta­mâna împrastierii nechibzuite: destul i-am jertfit acesteia pâna acum! Destul ne-am îndeletnicit cu pierzania de sine! Acum sa ne îndeletnicim cu mântuirea noastra! Sa deschidem ades cartea constiintei; sa ne cercetam în ea petele pacatelor, sa le pregatim de curatirea prin spovedanie. Nu îti cruta pacatele! Nu socoti vreo greseala ca fiind neînsemnata, ca având dezvinovatire; nu so­coti nevinovate nici un fel de obiceiuri si îndeletniciri osândite de Scriptura. Invinuieste-te pe tine însuti, ca sa primesti deplina îndreptatire de la Dumne­zeu. Hotaraste-te sa-ti dezgolesti fara sfiala ranile înaintea parintelui duhov­nic! Nu lasa în inima prietenie tainica, legatura tainica cu pacatul acoperindu-l, amânând descoperirea lui pe viitor: altminteri, pocainta ta va fi neade­varata, fatarnica, în sufletul tau va ramâne o asezare ce va pricinui continuarea vietii pacatoase. Pacatele nespovedite sunt repetate cu usurinta, ca si cum ar fi savârsite într-un întuneric de nepatruns^[1]. Cu hotarâre sa urasti pacatul! Tradeaza-l descoperindu-l la spovedanie, si el va fugi de la tine; da-l în vileag ca pe un vrajmas, si vei primi de Sus putere sa te împotrivesti lui, sa îl birui.

Pune în tine hotarârea nestramutata de a duce viata placuta lui Dumnezeu si a aduce pocainta neîntârziata pentru poticnirile care ti se întâmpla fie din neputinta, fie din siretenia vrajmasului, fie sub apasarea împrejurarilor. „A nu cadea este propriu îngerilor; oamenilor le este propriu sa cada si sa se ridice; a cadea si a ramâne în cadere e propriu numai diavolilor“^[2]. Hotaraste-te sa fii rob credincios al lui Hristos în toate zilele vietii tale! Robul credincios împli­neste întocmai voia stapânului sau, iar când greseste în ceva, îndata se caieste, se întristeaza, cere iertare, sterge greseala prin îndreptare. Ingretoseaza-te de faptele, de viata si însusirile vânzatorului! Nu lega prietenie cu vrajmasii Dumnezeului tau, Ziditorului tau, Rascumparatorului tau! Nu îl vinde nici pentru arginti, nici pentru iubirea de cinstiri, nici pentru desfatarea pântecelui, nici pentru iubirea de placeri!..

Foloseste aceasta saptamâna pentru a cerceta purtarea ta din trecut. Pune-ti în fata pilde de îndreptare: cugeta ce patimi trebuie sa parasesti, ce vir­tuti trebuie sa sadesti în trupul si sufletul tau. Sa faci asa nu numai o data de-a lungul acestei saptamâni; în fiecare zi sa te gândesti de câteva ori la asta; ce ai uitat astazi, îti vei aminti mâine. Domnul însusi, vazând osârdia ta, îti va trimite gânduri bune si va deschide ochii tai asupra neajunsurilor tale. Cu cât te vei cufunda mai adânc în cercetarea de sine, cu atât mai multumitoare vor fi spovedania si pocainta ta, cu atât mai simtit si mai îmbelsugat se va revarsa în sufletul tau înnoirea daruita prin marturisirea pacatelor.

„In pântecele satul nu este întelegerea tainelor lui Dumnezeu”^[3]. Dorind sa închinam aceasta saptamâna îndeletnicirilor si cugetarilor duhovnicesti, sa ne înfrânam de la îmbuibare, de la orice lucru prisositor, iar daca se poate si de la îndestularea în mâncare si bautura. Sa aratam în trupurile noastre ca suntem urmatori ai Domnului, Celui ce S-a rastignit pentru noi! Sa ne ostenim trupul stând la sfintele slujbe. Când el, simtind oboseala si istovire, va cere odihna, sa-i spui acest îndemn: „Imi amintesc de Domnul, Care a patimit pentru mi­ne, si doresc ca tu, trupul meu, sa te împartasesti cât de putin din patimirile pe care le-a simtit preasfântul trup al lui Hristos fiind rastignit pe lemnul cru­cii. Desfatarile tale sunt pierzatoare si pentru tine, si pentru suflet: ele atâ­ta cugetarea trupeasca, dragostea de lumea cea desarta si de viata vremelnica pamânteasca; ele înabusa miscarile duhovnicesti, aducerea-aminte de moarte si de vesnicie; ele întaresc patimile; ele slabesc însasi credinta în Hristos. As­primea fata de tine aduce nemasurat folos: curata mintea, da viata sufletului; chiar pe tine, trup muritor, te face usor, în stare de nevointele duhovnicesti si de simtirea duhovniceasca. Mucenicii au adus la piciorul Crucii lui Hristos sângele lor; sfintii locuitori ai pustiei au adus nevointe multostenicioase - da­ca nu deopotriva, cel putin asemanatoare muceniciei. Voi aduce si eu macar o mica împovarare a trupului meu! Prin împovararea trupului meu ma voi asemana cât de putin Domnului, Care S-a rastignit pentru mine! Prin îm­povararea trupului meu ma voi pedepsi macar întrucâtva pentru îndestularea poftelor pacatoase ale trupului! Prin împovararea trupului meu voi arata cu fapta ca ma mânii pe mine însumi pentru pacatele pe care le-am facut, ca ma osândesc, ca doresc si caut fara fatarnicie îndreptare! Tu însuti, trupul meu, strâmtorându-te cu postul, cu privegherea si starea în picioare la slujbe, mijloceste-ti tie si sufletului iertare din belsug”.

Daca de-a lungul acestei saptamâni ne vom îmbuiba, daca ne vom lasa atrasi spre a face placerea poftelor trupului, este de asteptat ca ne vom cerceta pe noi însine cum se cuvine, ca vom aduce pocainta nefatarnica? Este de cre­zut ca vom lasa pacatele, ne vom întari în virtute, daca vom savârsi lucrarea întoarcerii de la pacat la Dumnezeu cu suflet îndoit, cu raceala, cu nepasare? Nu! Raceala si nepasarea arata o vointa nestatornica si vicleana. Sa ne temem de cuvintele Domnului: Fiindca esti cald si nici fierbinte, nici rece, te voi arun­ca din gura Mea (Apoc. 3, 16). Sa fim râvnitori!

In toate întreprinderile bune avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu: cu atât mai mult avem nevoie de el pentru a lepada jugul pacatului, pentru a in­tra pe calea dreapta si sfânta. Ajutorul lui Dumnezeu se cere prin rugaciune cu osârdie si cu luare-aminte. Sfintii Parinti ne învata sa ne rugam ca sa ni se dea vederea pacatelor noastre, sa ne fie trimis de Sus gândul cel bun si mântuitor al marturisirii pacatelor noastre^[4]. Atât una cât si cealalta sunt dar de la Dum­nezeu sau, mai bine zis, toate faptele din care este alcatuita fericita pocainta au neaparata nevoie de împreuna-lucrarea lui Dumnezeu. Roaga-L pe Dom­nul Dumnezeu sa-ti daruiasca sa petreci aceasta saptamâna în evlavie si trez­vie, sa-ti daruiasca sa te cercetezi pe tine însuti, sa îti vezi pacatele tale! Roa­ga-L pe Domnul ca El sa puna vrajmasie între tine si samânta sarpelui, care este pacatul; roaga-L sa te îmbarbateze în lupta cu tine însuti, cu firea ta cazu­ta, cu moartea care traieste în tine. Roaga-L pe Domnul ca El însusi sa lupte pentru tine si astfel sa îti aduca întotdeauna biruinta: Domnul nu poate sa nu fie biruitor! Iar daca suntem biruiti înseamna ca ne luptam singuri, ca Dom­nul nu Se pogoara împreuna cu noi la batalie împotriva celor de alt neam. El nu Se pogoara fie din pricina voii noastre îndoite, fie pentru ca meritam pa­rasirea din pricina nepasarii noastre, din pricina racelii noastre fata de El, din pricina împatimirii fata de lume si de placerile ei. Roaga-L pe Domnul sa îti ajute sa spui pacatele tale parintelui duhovnicesc fara nici o fatarnicie, cu le­padarea rusinii celei vatamatoare, si sa asculti dezlegarea din gura acestuia cu credinta vie, ca din gura lui Dumnezeu. In fine, roaga-L pe Domnul ca dupa curatirea prin pocainta sa nu te mai întorci în hatisurile pacatului, în putoarea pacatului, în temnita si în iad, ci sa începi a vietui dupa placul lui Dumnezeu, cu trezvie, sa faci primul pas în calea pe care fiecare strain si venetic pe acest pamânt poate ajunge la linistea vesnica, fericita. Cere cele înainte-aratate prin rugaciune: fara Mine, a grait Domnul, nimic nu puteti face (In. 15, 5).

Mai presus de toate roaga-te sa ti se daruiasca duh umilit, inima înfrânta si smerita (Ps. 50, 18), izvoare de lacrimi pentru spalarea întinaciunii pacatului. Când inima este strapunsa de mântuitoarea întristare pentru pacate, din ochi izvorasc apele de viata facatoare ale lacrimilor. Ele înnoiesc în suflet si în trup lucrarea apelor botezului, si ele însele sunt numite botez. Apele botezului spa­la pacatul stramosesc, iar în cei care se boteaza dupa pruncie si pacatele pro­prii, savârsite dupa botez^[5]. Roaga-te pentru primirea acestor ape, dovedeste-ti dorinta de a le dobândi, silindu-te catre ele. Pregateste-te pentru spovedanie si sfânta împartasanie prin lacrimi! Spala, înmoaie, învie prin ele tarina inimii; limpezeste prin ele chipul dumnezeiesc, înnoieste asemanarea întuneca­ta si schimonosita de trasaturile strâmbe si culorile murdare. Cel ce a primit lacrimile curvei si a dezlegat legaturile pacatelor ei va dezlega si legaturile tale. Cel ce a varsat sfintele Sale lacrimi pentru Ierusalim, care cu îndaratnicie a lepadat mântuirea pogorâta lui de la Dumnezeu si a nazuit orbeste catre pieire, Se bucura de lacrimile tale, pe care le versi dorind sa dobândesti mântui­rea. Cel ce a varsat sfintele Sale lacrimi la vestea mortii prietenului Sau Lazar, mort de patru zile si deja împutit, va privi cu milostivire spre lacrimile tale, va învia din morti sufletul tau pacatos, chiar daca toate madularele lui ar fi înfa­surate în giulgiuri de îngropare, chiar daca ar puti deja din pricina deprinde­rilor pacatoase înradacinate si învechite, chiar daca la intrarea în inima ar fi pravalita piatra cea grea a împietririi si nesimtirii. El va porunci sa fie data la o parte piatra, sa fie dezlegate gândurile si simtamintele tale ferecate în starea de moarte, ca sa mergi spre sporirea duhovniceasca si spre nepatimire^[6].

Te pregatesti de o taina însemnata, de una dintre cele sapte taine de cape­tenie ale Bisericii, de sfânta spovedanie! Potrivit învataturii de taina cresti­nesti, cu un al doilea botez te pregatesti sa te botezi! Vii la spitalul duhovni­cesc: sa nu iesi netamaduit! Iti sta înainte o judecata minunata si neobisnuita: la ea vor fi cântarite si pretuite toate gresalele tale, si în locul pedepselor pe care le meriti ti se dau îndreptatirea, curatia, sfintenia. Veniti sa ne întrebam, zice Domnul chemând la aceasta judecata, si de vor fi pacatele voastre ca mohorâciunea, ca zapada le voi albi; iar de vor fi ca roseala, ca lâna le voi albi (Is. 1, 18). Pedepsele tale le-a luat asupra Sa Dumnezeu întrupat, si îti daruieste, din nemarginita Sa bunatate, sfintenia Sa, cerând de la tine doar recunoaste­rea propriilor pacate: este cu neputinta sa fie iertat cel ce nu-si recunoaste pa­catele, care prin nerecunoasterea pacatelor arata ca nu se recunoaste vinovat, n-are nevoie de iertare, o leapada.

Cufunda-te în evlavioasa si binecredincioasa contemplare a tainei acesteia atât de mari si uimitoare! Cufunda-te în contemplarea nemarginitei iubiri a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc cel cazut! Intareste Dumnezeu dragos­tea Sa catre noi prin aceea ca înca pacatosi fiind noi, Hristos pentru noi a murit. Cu mult mai vârtos, dar, acum, îndreptatiti fiind cu sângele Lui, ne vom mântui printr-însul de mânie (Rom. 5, 8-9). Si ne mântuim de mânie prin pocainta, care îndreapta toate greselile noastre, ne sprijina în vremea pribegiei noastre pamântesti, ne scoate din orice prapastie a pacatului, oricât ar fi aceasta de adânca. Puterea si lucrarea pocaintei ramân necheltuite pâna la sfârsitul vietii noastre. De ar si cadea cineva în fiecare zi, de ar si savârsi toate nedreptatile si toate nelegiuirile, pocainta îl primeste în bratele sale ca sa îl curete, sa îl vinde­ce, sa îl faca drept, sfânt. Ea ramâne nelucratoare doar când atotputernicul ei ajutor este lepadat cu încapatânare nechibzuita si cu orbire deznadajduita.

Si sa te mai minunezi si de altceva la aceasta taina: ca slujitor al ei nu a fost rânduit un înger fara de prihana, înfricosator prin însasi sfintenia sa, ci un om patimas asemenea noua, împresurat de obstestile neputinte ale neamului nostru, ce are nu mai putina nevoie decât tine de pocainta, care slujeste drept unealta vazuta a harului în spalarea pacatelor tale si are neaparata nevoie de slujirea altuia pentru spalarea propriilor pacate. In vreme ce tu cazi cu fata la pamânt înaintea sfintitului chip al lui Hristos pentru a-ti marturisi pacatele duhovnicului, el îti va spune cu smerenie, dupa porunca Sfintei Biserici: „Si eu sunt doar un martor, ca sa marturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune Mie”^[7]. Bunatatea lui Dumnezeu te vâneaza din toate partile spre pocainta, te înconjoara din toate partile cu înlesniri ca sa te apropii de Dumnezeu.

Incheiere

Aceste cugetari sunt neaparat trebuincioase pentru pregatirea cuviincioasa în vederea tainei spovedaniei. Netezeste cararile prapastioase ale mintii si ini­mii tale, curateste-le de toata fatarnicia si viclenia, altminteri nu vei face de­cât sa îti sporesti pacatele: la pacatele dinainte vei adauga un altul, neasemuit mai greu decât ele. Ma tem sa spun limpede în ce sta acest pacat! De dragul mântuirii voastre însa o sa va spun; o sa va spun, ca fiecare dintre voi, auzind cât de greu si înspaimântator este acest pacat, sa se teama si sa fuga de coltii lui dracesti. Ai cazut în osândire, în desfatarea pântecelui, în mânie? Ai cazut în curvie? Ai pacatuit ca un om. Dar daca te vei apropia de taina pocaintei cu nepasare, cu viclenie, cu inima închisa, vei savârsi lucru satanicesc, Il vei bat­jocori pe Atotputernicul si Atotvazatorul Dumnezeu, Care te-a zidit si te-a rezidit, ti-a daruit harul pocaintei, ca având ajutorul acestui sa ramâi în lima­nul si starea rezidirii, Care în cele din urma te va judeca si va cerceta cum ai întrebuintat darurile Lui cele negraite. In slujba spovedaniei, Sfânta Biserica pune în gura duhovnicului, pentru a-1 preîntâmpina pe cel care se pocaieste, urmatoarele cuvinte pline de înteles: „Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci, nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate câte ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos… iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele îndoite le vei avea“^[8].

Nu te învoi cu gândul celui viclean, care îti va sopti: „Cum sa îi spui pa­rintelui duhovnic asa un pacat scârbos si josnic? Acum ascunde-l, si o sa-l spui la urmatoarea spovedanie, dupa ce va trece destula vreme si îti va fi mai puti­na rusine sa vorbesti despre pacatul tau, caci va fi un lucru pomenit si de-abia amintit”. Recunoaste glasul sarpelui celui vechi, care vine ca un fur sa îti fure gândurile bune, sa te junghie cu sfatul sau cel viclean si sa te piarda (In. 10, 10), rapindu-ti mântuirea cu care Domnul te îmbie în dar (Rom. 3, 24). Ra­sunetul acestui glas este asemeni celui ce a patruns cândva în rai, tragându-i de acolo pe protoparintii nostri. Fiule al lui Adam! El nazuieste acum sa pa­trunda în sufletul tau, ca sa nu te lase în rai. Intoarce-i spatele, nu-l asculta, nu gusta din otrava aducatoare de moarte sufletului tau!

Plin de credinta blânda, de lepadarea de sine barbateasca, de smerita sim­plitate si nefatarnicie, apropie-te de sfânta taina a spovedaniei. Sa crezi ca pentru Doctorul Cel atotputernic, Domnul, toate ranile, mici si mari, sunt la fel de nimicnice, la fel de lesne de vindecat. Atotputernicul Cuvânt tama­duieste, învie, duce în rai numai prin cuvânt. Facatorul nu are nevoie sa Se osteneasca. El îsi rosteste voia, si faptura toata, vazuta si nevazuta, grabeste a împlini cu supunere de rob porunca Facatorului! Aceasta voie este rostita, si se sterg toate pacatele noastre, însemnate de noi si de vrajmasii nostri în zapisele cele vesnice.

La cel credincios lepadarea de sine nu este grea! Leapada rusinea minci­noasa, pierzatoare, leapada aceasta pastratoare a pacatelor; leapad-o pe maica ei - trufia; învinuieste-te pe tine însuti, osândeste-te pe tine însuti! Pleaca-ti capul cu duh înfrânt, cu lacrimi si cu tânguire, spune amanuntit pacatele tale lui Dumnezeu înaintea parintelui tau duhovnic - si te va adumbri, prin mij­locirea slujitorilor tainei lui Dumnezeu, harul Sfântului Duh, aducând în casa sufletului tau iertarea pacatelor si, în schimbul lor, dreptatea cea de la Dum­nezeu dimpreuna cu mântuirea vesnica, asa încât vei fi fericit si vei proslavi pe Tatal si pe Fiul si pe Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin”.

——————————————————————

[1] Scara, Cuvântul 4, cap. 53

[2] Scara, Cuvântul 4, cap. 31.

[3] Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 56.

[4] Rugaciunea de seara a Sfântului Ioan Gura de Aur

[5] Scara, Cuvântul 9

[6] Scara, Cuvântul 1

[7] Molitfelnic, Rânduiala Spovedaniei.

[8] Molitfelnic, Rânduiala Spovedaniei.

(in: Sf. Ignatie Briancianinov, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2008)

Legaturi:

• CUV. PAISIE DESPRE PUTEREA si ROADELE POCAINTEI
• Prefacerea rusinii in putere impotriva patimilor, in Taina Pocaintei si a Sfintei Spovedanii
• Sfantul Nicodim Aghioritul despre folosul spovedaniei dese si despre paza de pacat
• Sf. Nicodim Aghioritul: ADEVARATA POCAINTA
• SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati