...
Continuare »
)?-->
Buna
Vestire sau popular Blagoveştenia (termenul slav corespunzător celui de
Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul
Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui
Dumnezeu.
Buna
Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre
sărbătorile Maicii Domnului. Data acestei sărbători a variat la
început. Astfel, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie),
iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia şi Milano,
Buna Vestire s-a sărbătorit la 18 decembrie. Parintele profesor Ene
Branişte susţine că sărbătoarea a fost întrodusă la Roma de papa Leon
al II lea (681-683), la început ca o sărbătoare locală şi cu denumirea
de sărbătoare a aşteptării Naşterii Domnului; dar variaţia datei ei a
durat în Apus până în sec. XI, când data de 25 martie s-a generalizat
în toată lumea catolică de atunci. Biserica Ortodoxă de stil vechi,
Buna Vestire o prăznuieşte pe 7 aprilie, în raport cu data veche a
sărbătorii Naşterii Domnului (6 ianuarie). În
Răsărit însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce
Naşterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot la 25
decembrie, adică încă din prima jumatate a sec. al V - lea.
...
Continuare »
|
|