Articol apărut în numărul 16 din Familia Ortodoxă.
Cu
55 de ani în urmă, de Anul Nou, într-un oraş din fosta Uniune Sovietică
s-a petrecut o minune care a întărit credinţa dreptslăvitoare – un
fenomen imposibil de explicat pentru autorităţile atee ale vremii.
Iată faptele. Oraşul Kuibîşev (astăzi Samara), strada Cikalov nr.
84, 31 decembrie 1955. O petrecere de Revelion care s-a preschimbat
într-o isterie de masă, potrivit oficialităţilor, sau într-o mare
minune, potrivit credincioşilor şi locuitorilor de acolo. O muncitoare
de la fabrica de ţevi din localitate, Zoia Karnauhova, fusese invitată
în casa Klavdiei Petrovna Bolonkina de către fiul acesteia, împreună cu
un grup de prieteni. Klavdia, o femeie credincioasă, dezaprobând
această petrecere din timpul Postului Crăciunului[1],
a plecat de acasă, iar tinerii au rămas singuri. Zoia îşi aştepta
iubitul, un băiat pe nume Nikolai, care însă întârzia să apară.
După ceva vreme, tinerii au poftit-o pe Zoia la dans: „Hai, lasă-l pe
Nikolai, vino alături de noi!” Încinsă de atmosferă, supărată şi fără
să se gândească prea mult, ea a zis: „Bine! Atunci, dacă nu-l am pe
Nikolai al meu, o să dansez cu Nikolai Ciudotvoreţ (Nicolae
Făcătorul-de-minuni)!” – şi, apucând o icoană a Sfântului Nicolae
dintr-un colţ al camerei, a strâns-o la piept şi a început să danseze
cu ea. Deşi neduşi pe la biserică, ceilalţi oaspeţi i-au spus: „Mai
bine pune-o la loc! Cu aşa ceva nu se glumeşte!” Zoia, însă, le-a
strigat: „Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!” şi a mai făcut
nişte paşi de dans prin cameră, cu icoana în braţe. Câteva clipe mai
târziu, s-a auzit deodat
...
Continuare »