Postul este perioada cea mai prielnică milosteniei şi rugăciunii, căci acestea ne înalţă la Dumnezeu.
Să luăm exemplu din viaţa Sfântului Mucenic Fanurie, care, trăind în pustie, era atât de milostiv, că hrănea drumeţii din puţinul pe care-l avea şi le aducea de departe şi apă de băut.
Având o dragoste deosebită pentru oameni, mai ales pentru cei aflaţi în necaz, el cu lacrimi multe se ruga pentru muţi, pentru care spunea: „Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te slăvească pe Tine, şi cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de mână şi cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se proslăvească numele Tău cel sfânt”.