Postul Mare invită să facem loc în viaţa noastră curăţirii de patimi, rugăciunii şi faptei de milostenie.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă “să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una dintre cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie”.
Asociaţia Obştească „LOGOS” lansează campania de binefacere „Să aducem bucuria Învierii lui Hristos celor mai trişti ca noi!” pentru doi tineri care au nevoie de ajutorul nostru.
În primul caz este vorba de Ion Stratan, un copil de 7 ani din satul Taraclia, r. Căuşeni.
Ion este diagnosticat cu Pubertate precoce forma centrală, completă, evoluţie progresivă. Pubertatea precoce reprezintă o tulburare endocrină şi se manifestă prin maturizarea prematură a organismului la copii.
Boala a fost descoperită când Ion avea un anişor şi de atunci băiatul a început să umble des pe la spitale.
Tratamentul medicamentos al bolii presupune administrarea a 12-18 fiole, costul uneia fiind de 4.500 lei. Astfel, costul total al tratamentului este de la 54.000 până la 81.000 lei.
De asemenea, Ion este diagnosticat cu Hamartom de tuber cinereum, o tumoare destul de rară pe creier. Boala poate fi tratată recurgând la operaţie, care poate fi efectuată într-un spital din Chişinău, iar ulterior va urma un ciclu de chimioterapie. Pentru aceasta e necesară suma de aproximativ 10.000 lei.
Păr
...
Continuare »