...
Continuare »
)?-->Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie
Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul
Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai
îmbunătăţiţi.
Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că
este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor
ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne
iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru
pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând
că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne
şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan
Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că
îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului
său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile
şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea,
prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul
Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi,
vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea,
frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau
că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan.
Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau
ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte
era pe numele acestor sfinţi. Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii
aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună,
aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea
Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate,
cunoscător al învăţăturii elineş
...
Continuare »
|
|