| Home » Arhiva noutatilor
...
Continuare »
)?-->A fost
tipărită cartea „Sfinţeniile Ortodoxe ale Franţei. Ghidul pelerinului".
Autorul acesteia, Ierodiaconul Zotic (Plăcintă), vieţuitorul Lavrei
Serghiev, deja de mulţi ani studiază sfinţeniile Ortodoxe ale Europei
de Vest.
Cartea
a fost alcătuită pe baza câtorva pelerinaje în Franţa şi a studierii
fundamentale a sfinţeniilor Ortodoxe din această ţară. Lucrarea
vine să umple golul existent în ghidurile turisitice acutale privitor
la relicvele creştine, existente pe teritoriul Franţei. În
carte sunt descrise sfinţeniile cinstite, istoria cărora se trage din
timpul Bisericii primare, sunt expuse dae istorice despre acestea,
prezentate date mai concrete din vieţile sfinţilor la moaştele cărora
pot fi oganizate pelerinaje ortodoxe. În
secolul IX, datorită darurilor făcute de către Împărăteasa Sf. Irina
lui Carol cel Mare, în Franţa au fost aduse Giulgiul Mântuitorului şi
Veşmântul Maicii Domnului, iar după prădarea Constantinopolului de
către cruciaţi, a fost luat Cinstitul Cap al Sf. Ioan Botezătorul. Din
a doua pătrime a secolului al XIII-lea în Franţa se păstrează o parte a
Crucii Făcătoare de Viaţă, Coroana de spini şi Piroanele cu care a fost
ţintuit de Cruce Hristos. Pe lângă acestea în Bisericile din Franţa se
află sfintele moaşte ale multor Sfinţi. Acest
ghid conţine toate informaţiile necesare pelerinului. Lucrarea conţine
fotografii calitative, adrese şi scheme care vin să înlesnească
pelerinilor căutarea sfinţeni
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
În
seara zilei de 28 noiembrie 2009, Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Republicii
Moldova a găzduit o lansare de carte a istoriei bisericeşti. Este vorba
de cartea Prot. Dr. Mihail Panas intitulată „Istoria Bisericii Ortodoxe
din Republica Moldova".
La
eveniment a participat un număr mare de clerici ai Mitropoliei Moldovei
în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Vladimir şi importanţi savanţi din
ţară.Monografia
Părintelui Mihail a primit înalte aprecieri din partea Mitropolitului
Vladimir în primul rând datorită faptului că această lucrare este una
de domeniul pionieratului, istoria Bisericii Moldave necunoscând o
sistematizare până acum la noi în ţară. Înalt Prea Sfinţitul a
menţionat că cicrumstanţele istorice au făcut în aşa fel ca Biserica
Ortodoxă din spaţiul Pruto-Nistrean să se afle de-a lungul timpului sub
diferite oblăduiri, astfel că putem întâlni lucrări ce studiază
evoluţia Bisericii Ortodoxe din Moldova tipărite atât în Ucraina,
Rusia, cât şi în Moldova de peste Prut, dar niciodată până acum la
Chişinău.Totodată
Mitropolitul Vladimir şi-a exprimat speranţa că Prot. Dr. Mihail Panas
va cerceta mai multe surse pentru elaborarea
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->Evenimentele social-politice ce s-au
desfăşurat în ultimii ani în societatea noastră a determinat apariţia
necesităţii de a introduce religia ca disciplina obligatorie în ciclul
preuniversitar. Acest fenomen nu constituie un moft al cuiva ci un
imperativ al unei societăţi aflate în tranziţie, abia scăpată de ateism.
După o lungă perioadă de ateism, în
întregul spaţiu ex-sovietic, credinţa îşi recapătă locul ei firesc în
societate, astfel spre exemplu începând cu septembrie 2009 religia se
predă şi în şcolile din Rusia.
Cineva spunea că mileniul III "va fi
unul al credinţei sau nu va fi deloc”. Republica Moldova, în intenţiile
sale de aderare la UE ar trebui să preia practica ţărilor cu o
democraţie consolidată în care de mai mulţi ani religia este predată în
instituţiile preuniversitare.
Ca o reflectare legislativă la nivel
european a importanţei identităţii cultural-spirituale a fiecărei
naţiuni, domeniul cultural şi cel religios intră în competenţa
exclusivă a fiecărui stat. Republica Moldova ar trebui să aibă o
poziţie fermă vis-a-vis de educaţia religioasă a tinerii generaţii.
În era tehnologizării, mediul de
comunicare electronic este înţesat de grupări antisociale care sub
diferite măşti ademenesc pentru interese necurate, pe adolescenţii
lipsiţi de posibilitatea discernerii adevărului. În această ordine de
idei introducerea religiei in şcoală ar contribui la o mai bună
cunoaştere a propriilor valori religioase şi la păstrarea identităţii
naţionale.
Reieşind din cele remarcate mai sus
Alianţa "Suflet pentru Educaţie” solicită factorilor de decizie a ţării
urgentarea elaborării şi adoptării legii respective. Având în v
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->Trebuie sa stim ca acest praznic a început a se praznui pentru o
pricina ca aceasta: în zilele împaratului Leon cel întelept în
Constantinopol, spre o duminica, facându-se priveghere de toata noaptea
în sfânta biserica Vlaherna a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, în
întâia zi a lunii octombrie, si multimea poporului stând înainte, ca la
patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos
si-a ridicat ochii în sus împreuna cu ucenicul sau, Fericitul Epifanie,
si au vazut pe Împarateasa cerului, pe ocrotitoarea a toata lumea, pe
Preasfânta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stând în vazduh si
rugându-se, stralucind cu lumina si acoperind pe popor cu cinstitul sau
omofor, înconjurata de osti ceresti si de multime de sfinti, care
stateau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau
mai alesi, Sfântul Ioan înaintemergatorul si Evanghelistul Ioan. Iar
cele cu umilinta graiuri ale rugaciunii ei catre iubitul sau fiu, si
Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împarate ceresc,
primeste pe tot omul cel ce Te slaveste pe Tine, si cheama în tot locul
preasfânt numele Tau; si unde se face pomenirea numelui meu, acel loc
îl sfinteste, si preamareste pe cei ce Te preamaresc pe Tine, si pe cei
ce cu dragoste ma cinstesc pe mine Maica Ta. Primeste-le toate
rugaciunile si fagaduintele si-i izbaveste din toate nevoile si
rautatile". Stiind si noi pe solitoarea si acoperitoarea noastra, sa
nazuim catre dânsa cu umilinta strigând: "Acopera-ne pe noi cu
acoperamântul tau, Preasfânta Fecioara, în ziua rautatilor noastre;
acopera-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când
sufletul de trup se va desparti, de fata sa ne stai întru ajutor, si s
...
Continuare »
|
Conform
binecuvântării ÎPS Mitropolit Vladimir, la data de 11 octombrie, ora
19.00, în parohia „Sf. Treime" din comuna Grătieşti va fi adusă spre
închinare Icoana Maicii Domnului „Umilenie" din regiunea Breansk, Rusia. Icoana
izvorâtoare de mir se va afla în Moldova spre închinarea credincioşilor
până la data de 1 noiembrie. În data de 13 octombrie, ora 16.30,
sfinţenia va fi adusă în Catedrala Mitropolitană, care se va afla pe
parcursul zilei de 14 octombrie de hramul capitalei. Din
data de 15 octombrie icoana va fi expusă spre închinare credincioşilor
dreptmăritori la biserica din Grătieşti, ulterior fiind purtată şi în
alte zone ale republicii. __________________________________________________
www.mitropolia.md
|
Fondul
Mondial al Monumentelor (World Monuments Fund) a publicat o listă, care
include 93 de obiecte arhitecturale, cele mai importante pentru cultura
mondială şi care riscă să dispară. Unul dintre aceste obiecte se află
în Republica Moldova.
Obiectul
arhitectural moldovenesc menţionat de Fondul Mondial al Monumentelor
este biserica “Adormirea Maicii Domnului“ din Căuşeni. Biserica datează
din secolul XVI, deşi nu se cunoaşte un an concret când aceasta a fost
construită. Biserica este singura din Moldova care are picturi murale.
Lăcaşul
sfânt s-a afundat pe jumătate în pământ. Legenda spune că în timpul
dominaţiei tătăreşti, tătarii au căzut de acord să se construiască o
biserică ortodoxă doar cu condiţia că aceasta nu va fi mai înaltă decât
un soldat, care stă pe un cal.
Fondul Mondial al Monumentelor a
fost creat în 1965 şi din acest an resursele financiare ale fondului au
fost valorificate pentru restaurarea şi păstrarea a peste 450 obiecte
culturale importante din peste 90 de ţări ale lumii. Doar în perioada
anilor 1996-2007 în aceste scopuri Fondul a alocat peste 47 mln USD.
http://omg.md/Content.aspx?id=5014&lang=1
|
...
Continuare »
)?-->Zielele
acestea a fost lansat timbrul poştal pentru anul 2009 cu valoarea
nominală de 7 lei ce reprezintă o casă de locuit din satul Butuceni,
raionul Orhei, cu tirajul 100000 exemplare. Aceasta
reprezintă lansarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova pe
plan internaţional. La evenimentul dat au fost prezenţi proprietarul
acestei case Academicianul Victor Borşevici, reprezentanta Filateliei
din Moldova Doamna Maria Tănase, Domnul Valeriu Chişca, vice-director
Poşta Moldovei şi Blagocinul Bisericilor din Orhei Arhim. Nicodim
(Vulpe).
La rugămintea Administraţiei ÎS „Poşta Moldovei",
Arhim. Nicodim a binecuvantat lansarea acestei lucrări binevenite
pentru cultura şi patrimoniul Republicii Moldova. În cuvântul său,
Părintele blagocin a vorbit despre Complexul muzeistic "Orheiul Vechi"
şi importanţa sa pe plan naţional, dar şi internaţional, care are
stransă legătură cu mănăstirea rupestră de aici, în care şi-au dus
nevoinţele mai mulţi călugări şi rugători. Totodată,
părintele a accentuat rolul Bisericii în promovarea valorilor culturale
în sânul poporului creştin-ortodox, dorindu-le celor ce promovează
cultura noastră ajutor de la Domnul şi înţelepciune spirituală în
activitatea lor. Şi pe această cale, Arhim. Nicodim a adus sincere
mulţumiri conducerii ÎS „Poşta Moldovei", pentru tradiţionalul ajutor
acordat la restaurarea mănăstirilor, bisericilor, cat şi la editarea
cărţilor bisericeşti şi a calendarelor creştin-ortodoxe. Biroul de Presă a Blagociniei de Orhei ________________________________________
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->Nasterea
Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc
care a inceput la 1 septembrie. Ea este praznuita pe data de 8
septembrie. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa,
scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si
copilaria Fecioarei Maria. Cea mai importanta sursa in acest sens, o
reprezinta Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec.
al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris in jurul
anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile
oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.
Parintii Fecioarei Maria - Ioachim si Ana
Tatal Fecioarei Maria se
numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim se numea
Ana si era fiica preotului Matthan. Astfel, tatal Fecioarei Maria era
un urmas al regelui David, iar mama, o descendenta din familia
preoteasca a lui Aaron, implinindu-se prin aceasta proorocia ca Mesia
va avea o dubla descendenta: imparateasca si preoteasca.
Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea buna
Pentru ca nu aveau copii,
Ioachim si Ana au inceput sa fie ironizati si batjocoriti de oameni.
Lipsa copiilor era considerata un blestem din partea lui Dumnezeu. Si
totusi, Ioachim si Ana nu s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, nici
nu au renuntat la viata lor virtuoasa, rugandu-se in continuare cu
lacrimi si nadajduind in bunatatea lui Dumnezeu. Traditia spune ca in
al cincizecilea an al casatoriei lor Marele Preot
...
Continuare »
|
Imagini de o frumuseţe rară la apusul soarelui, care "dubleaza" peisajul pe nori. Intrebari fara raspuns pentru cativa turisti, care, aflati la Busteni, au surprins o umbra a crucii de pe Caraiman, pe nori.
Imaginile, de o frumusete iesita din comun, arata cum, la apusul soarelui, razele de lumina "dubleaza" peisajul de pe Caraiman, pe nori.
Meteorologii sustin ca s-a produs o refractie, adica s-au intalnit doua straturi de aer, unul foarte cald si altul foarte rece. Potrivit acestora, enomenul se produce numai la apus de soare.
Si un salvamontist din zona a declarat pentru www.stirileprotv.ro ca astfel de imagini sunt extrem de rare si pot fi vazute mai ales cand muntele este acoperit de ceata sau nori.
Ce crezi este vorba de un semn divin sau doar de un fenomen optic?
VEZI VIDEO
preluat de pe unimedia.md
|
...
Continuare »
)?-->
In
Rusia cel mare este ţinutul Dvinsca, care se numeşte astfel de la râul
Dvinei, care se apropie de marginea Oceanului de la miazănoapte, pe
care merg în Rusia corăbiile din părţile Apusului. Deci, în hotarele
stăpânirii Dvinei este alt râu care se cheamă Penega şi care curge în
Dvin, râul cel mare, având pe lângă dânsul multe sate. Lângă râul acela
se află un munte mare şi foarte înalt, care se cheamă Cerna şi se
întinde până la ocean spre partea de miazănoapte. El are lungimea ca la
cinci sute de stadii şi era mai înainte pustiu şi nelocuit de oameni.
In anul de la facerea lumii 7111, iar de la naşterea lui Hristos
1603, după oarecare descoperire dumnezeiască, s-a zidit o mănăstire în
muntele acela, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de un
preot oarecare din părţile acelea, cu numele Miron, care mai pe urmă a
fost egumen în mănăstirea aceea. Iar întru împărăţia
binecre-dinciosului împărat a toată Rusia şi marelui domn Mihail
Teodoro-vici, când şahul Persiei Abbas a prădat pământul iberilor şi a
aflat acolo veşmântul cel mult tămăduitor al marelui Domn şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi l-a luat, atunci perşii au luat
de acolo şi multe alte lucruri sfinte şi icoane cinstite şi le-au dus
în Persia, nu pentru cinstire - că ei sunt păgâni -, ci ca să le vândă
neguţătorilor Rusiei, de vreme ce atunci erau în Persia mulţi
neguţători ruşi şi perşii îi ştiau că ţin cu evlavie la închinăciunea
sfintelor icoane.
Atunci se întâmplase să fie acolo un neguţător din cetatea
Iaros-lav, cea din Rusia mare, anume Ştefan, păzitorul averilor
cetăţeanului G
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->Sâmbătă,
11 iulie a.c., la Chişinău au fost aduse din Armenia părticele din
moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (mâna dreaptă), a Sfântului
Ioan Botezătorul şi ale Sfântului Apostol Petru. Iată
ce ne-a relatat despre acest important eveniment pentru suflarea
ortodoxă din ţară, Prot. Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei
Chişinăului şi a Întregii Moldove:
„Ca
urmare a apelului şi a intervenţiei scrise a Înalt Prea Sfinţitului
Vladimir către Gareghin al II-lea al armenilor, am primit
binecuvântarea aducerii în ţara noastră a trei părticele din moaştele
unor dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe: Sfântul
Ioan Botezătorul, Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă.
Aceste
sfinte moaşte au o istorie frumoasă a aflării lor în ţinutul Armeniei,
fiind primite în dar din partea Bisericii Palestinei, deoarece anterior
Biserica Armeană era în relaţii foarte bune cu Biserica Ierusalimului.
Moaştele
sunt fixate în bijuterii deosebite, înfrumuseţate cu pietre scumpe şi
metale preţioase, având pentru noi o valoare, în primul rând,
spirituală şi ne bucurăm dimpreună cu tot poporul binecredincios că
avem cinstea de a ne închina acestor sfinţenii."
Până
la 14 iulie moaştele se vor afla la Catedrala Mitropolitană, ca mai
apoi să fie duse la Biserica „Sfânta Treime" din com. Grătieşti, mun.
Chişinău, unde creştinii se vor putea închina până luni, 20 iulie.
|
...
Continuare »
)?-->În plin miez de varã, când soarele dogoreste pãmântul iar holdele se pleacã în bãtaia vântului, Biserica Crestinã
prãznuieste în fiecare an, la 29 Iunie pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuti si mai venerati dintre sfinti si anume
pe Sf. Apostoli Petru si Pavel.
E o sãrbãtoare cu profunde rezonante spirituale în sufletele crestinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai
Apostolilor, care si-au închinat întreaga viatã propovãduirii "cu timp si fãrã timp" a Evangheliei lui Hristos, ba mai
mult au pecetluit aceastã lucrare cu sângele lor vãrsat martiric pentru Hristos si pentru Biserica Sa.
E o sãrbãtoare care dateazã încã din secolul II al erei crestine si evlavia credinciosilor s'a materializat în ridicarea
de biserici pe locul martirajului lor, iar imnografii crestini si marii pãrinti ai Bisericii s'au întrecut în a-i elogia
pe cei doi apostoli care, prin cuvântul si sângele lor, uniti în Hristos, au plãmândit Roma crestinã si Biserica
întreagã.
Din Sf. Evanghelii, cunoastem cã Sf. Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona si
frate mai mare al lui Andrei cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei, si se numea Simon, pânã când
Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.
Luând cunostintã de ideea mesianicã, Sf. Petru a devenit un adept zelos al acesteia si este primul care l-a numit pe
Iisus "Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu" (Matei 16, 17-19).
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->ACATISTUL SFINŢILOR ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENADupă obişnuitul început, se zic:
Condacele şi Icoasele
Condacul 1 :
Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai
văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care
într-armându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce ne
plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin,
dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor
ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! Icosul 1 :
Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus
Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru
aceasta cântăm ţie acestea:
Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie s-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->Mulţi dintre cei ce corespondau cu* preasfinţitul-zăvorât i-au cerut
sfatul, întrebându-1: cum şi ce să citească, pentru ca citirea aceasta
să le aducă folos sufletesc? Dintre răspunsurile date la aceste
întrebări le vom lua mai întâi de toate pe cele în care Sfântul Teofan
dă indicaţii cu privire la citirea rugăciunilor sau citirea rânduită de
biserică.
- Cereţi o rezolvare cu privire la modul în care să citiţi Evanghelia
şi Apostolul: câte un capitol, unul după altul, sau precum se arată în
biserică? De vreme ce v-aţi obişnuit deja să citiţi ca la biserică, tot
aşa să şi continuaţi...
- Puteţi să citiţi Evanghelia şezând, dar fără să reduceţi evlavia.
- Acatistele şi canoanele să le citiţi bine, precum sunt rânduite.
Uitaţi-vă în Psaltire la sfârşit... Dar să nu vă lungiţi prea mult...
-în timpul citirii străduiţi-vă să vă ţineţi inima neocupată, deschisă
spre adevăr şi, cuprinzând cele citite cu înţelegerea, să le sădiţi în
inimă. în timpul citirii, fie un stih, fie un altul vă mişcă inima, iar
un altul v-o mişcă foarte mult. Reţineţi aceste stihuri care vă mişcă
inima şi în timpul zilei pomeniţi-le mai des, mai ales pe acela care
v-a mişcat mai mult. Acest lucru va înnoi înviorarea inimii - este un
lucru foarte rodnic. Este mai bine să citiţi puţin, dar cu asimilarea
celor citite şi cu simţirea lor, decât să citiţi mult şi fără acestea
două: fără ele citirea va fi ca sămânţa căzută pe drum.
- Vă amintiţi, v-am scris să vă concentraţi asupra citirii din timpul
zilei, străduindu-vă să duceţi gândurile care vă întâmpină la simţire.
Aceasta este o preocupare nesfârşită. Căci, oricât v-aţi concentra, nu
veţi ajunge la sfârşitul cugetărilor dumnezeieşti.
- Cât să citiţi Psaltirea? Cât voieşte sufletul... O catismă, două, trei... sau câţiva psalmi.
Cu privire la citirea cu scopul zidirii sufleteşti, preasfinţitul spune următorul lucru:
- Este bine să citiţi vieţile sfinţ
...
Continuare »
|
| |