| Home » Arhiva noutatilor
...
Continuare »
)?--> Aidoma
păsărelelor ce ciripesc vesel în zorii zilelor de primăvară, tot aşa
copii umplu de bucurie casele şi inimile părinţilor. Îş priveşti şi-ţi
aminteşti cum a apărut pe lume, cum ţi-a zâmbit prima oară, cum a
rostit prima dată „mama"... Şirul ar mai continua, dar cred că fiecărei
persoane care are copilaşi, aceste lucruri îi sunt nu doar scumpe, dar
de nepreţuit. Copiii sunt nu doar nişte „bătrâneţi asigurate", dar şi
rugători pentru noi către bunul Dumnezeu, atunci când noi plecăm la
judecată.
Dar
ceea ce se întîmplă în prezent, ne dovedeşte partea opusă a lucrurilor.
Suntem martori la atâtea cazuri de abandon al bătrânilor, invalizilor
şi atunci ne întrebăm ce au greşit aceşti oameni în procesul de
educaţie a propriilor copii? Se pare că totul a decurs bine, grădiniţa,
şcoala, apoi universitatea, dar totuşi, indiferent de capacităţile
intelectuale, tot mai des astăzi se uită de bătrânii care trăiesc doar
cu speranţa că poate vine, poate-şi aminteşte şi de mama... Pentru
ce societatea noastră e atât de bolnavă? Răspunsul l-am găsit printre
rândurile cărţii: „Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri" a
părintelui Arsenie Boca. Cartea vine cu o explicaţie din punct de
vedere duhovnicesc, dar şi medical. De ce naştem copiii bolnavi, slabi,
îndărătnici, cu înclinare spre desfrâu? Părintele răspunde pentru că nu
i-aţi păzit curaţi atunci când a fost momentul. Dar oare cum trebuie
păziţi curaţi copii noştri? Oare nu am avut noi grijă ca lor să nu le
lipsească nimic? Nu! Vremea în care trebuie să-i oferim copilului
nostru tot de ce a
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?--> Zilele
trecute am citit o istorioară ce este plină de sens pentru noi,
creştinii ortodocşi de astăzi. Cu mulţi ani în urmă, un mic indian, s-a
apropiat de o fermă din Statele Unite ale Americii. Era flămând, sleit
de puteri, abea se mişca, din el mai rămânând doar pielea şi oasele.
După ce l-au hrănit, voind să-l spele au văzut că la gâtul lui atârna o
geantă. Când a fost întrebat ce are în ea, acesta a mărturisit că acolo
păstrează cu sfinţenie un talisman, ce ia fost dăruit cu 10 ani în urmă
de însuşi Washington.
După
ce au deschis geanta, cu toţii au rămas uimiţi. În ea stătea gramota
lui Wasington, conform căreia pentru micului indian, Statul American
acorda o pensie anuală pe viaţă, ce i-ar fi fost de ajuns să trăiască
îndestulat toată viaţa sa! Iar el, o purta drept talisman la gâtul său.
Noi
cei ce suntem creştinii ortodocşi de astăzi suntem întocmai ca acel mic
indian. Repetăm aceiaşi istorie a indianului, deşi suntem botezaţi cu
Duh Sfânt şi cu apă, sau mai bine zis, cu foc ce se coboară din cer.
Avem Sfânta Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos, cuvântul vieţii
care poate aduce lumină şi pace în suflet, noi însă o lăsăm prăfuită
acolo pe raft, neândrăznind să ne atingem de ia, că de, vezi mă rog, e
cam greu de o înţeles... Ne-a
fost dată Sfânta Cruce, care ne indică calea pe care trebuie să mergem.
Ne îndeamnă aceasta să înţelegem că drumul creştinului ortodox este
drumul Crucii, iar noi căutăm căi uşoare în viaţa noastră, ui
...
Continuare »
Categoria: |
Vizualizari: 1216 |
Data: 11.03.2009
| Reiting: /
| Comentarii (0)
|
...
Continuare »
)?-->Bogaţi şi săraci!
 Oamenilor,
în timpul vieţii lor pământeşti li se dă diferite măsuri, unuia i se dă
bogăţie, cinste, putere, sănătate, alţii sunt sărmani, neînsemnaţi în
societate, încât oricine poate să-i ofenseze. Alţii petrec viaţa în
suferinţe, trecând de la o scârbă la alta, chinuindu-se în boli şi în
suferinţe, în prigoane, sau în înjosiri. Toate acestea nu sunt
întâmplătoare în viaţa noastră. Acestea sunt împărţite de Dumnezeu ca
nişte teme pentru acasă. Toate acestea pentru ca omul, în starea în
care se află, să îndeplinească sarcinile puse înainte şi astfel,
fiecare în felul său să ajungă la mântuire. Cel ce are suferinţe în
viaţă, trebuie să le ducă cu îndrăzneală, cu supunere faţă de Dumnezeu,
înţelegând că acestea prin dragostea eternă vin asupra lor. Dacă sunt
păcătoşi, suferinţele îi ajută să spele păcatele pe care le-au săvârşit
în timp.
Prin
suferinţele pe care le au aici pe pământ, aceştia scapă de suferinţele
cele veşnice. Dacă sunt însă nevinovaţi, dar suferinţele curg una după
alta, prin aceasta Dumnezeu le pregăteşte cămări deosebite în Împărăţia
Tatălui Său. Ridicând vocea asupra încercărilor ce vin asupra noastră,
ridicăm vocea împotriva lui Dumnezeu, care a permis ca aceasta să
ajungă în viaţa noastră. Celor
bogaţi, ce credeţi, o să le fie mai uşor la Înfricoşătoarea Judecată a
Domnului nostru Iisus Hristos? Cine are mult, mult i se cere. Vă
aduceţi aminte despre bogatul din Sfânta Evanghelie ce dorea să fie
de
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
 Iată
că au trecut deja câteva zile a Marelui Post. În această perioadă mulţi
creştini se pregătesc de taina Sfintei Spovedanii, pentru ca mai apoi
să-l primească pe Hristos.Cu
toţii vom merge la Taina Spovedaniei, dar suntem noi oare gata pentru
ea? Să vedem! Poate fiecare dintre noi crede că a merge la biserică, a
posti o săptămână, a bate câteva metanii este destul? Ce folos din
toate acestea, dacă în noi nu există elementar pocăinţa! Poate chiar şi
mergem la biserică, dar în inimile noastre nu are loc pocăinţa. A posti
înseamnă a da o săptămână lui Dumnezeu, pentru a verifica sufletele
noastre, pentru a medita asupra păcatelor noastre, pentru a le plânge
pe acestea! Facem noi aceasta? Din păcate nu...
Din păcate, marea majoritate dintre noi ne comportăm astfel, de parcă nici nu am avea păcate. Mulţi chiar
înainte de spovedanie nici nu meditează la păcatele sale, crezându-se
pe sine fără de păcat. Este foarte dureros să vezi oamenii care au
venit la spovedanie umblând prin biserică făr de nici un rost,
adunându-se în cerculeţe şi discutând, bârfind şi judecând chiar în
timpul Serviciului Divin şi înainte de spovedanie. Fără să vrei te
gândeşti, dacă în aceste minute oamenii aceştia nu se gândesc l
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
Naşterea Domnului - Crăciunul
EVANGHELIA LA NASTEREA DOMNULUI
Evanghelia dupa Matei 2, 1-12
"Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui
Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit
steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a
tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi
arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să
Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este
scris de proorocul: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti
nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi
Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". Atunci Irod chemând
în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat
steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu
de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca,
venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi
iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce
a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au
bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc
împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi
deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi
smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe
altă cale s-au dus în ţara lor."
TROPARUL NASTERII DOMNULUI:
Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina
cunostiintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au
invatat sa se inchine
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
Apropiati-va fratilor, si ascultati cu intelegere, ca vreau sa va arat si sa va spun
puterea si cinstea zilei de astazi, intru care s-a facut cercetarea si innoirea neamului
omenesc.
Traim in aceasta zi sfanta, fapta cea mai adanca a lumii; ascuns in pruncul Iisus,
Dumnezeu se face om, ca pe oameni sa-i indumnezeiasca. Ca din inceput, omul a fost facut
dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului,
din partea lui Dumnezeu? Noi nu uitam, fratilor, ca viata noastra, viata fiecarui om
dintre noi, inchide o sfasietoare taina. Neascultarea de Dumnezeu a stramosului Adam si
inselaciunea cea din inceput a diavolului, ne-au prins pe toti in lantul pacatului, a
stricaciunii, a ratacirii, a dobitociei. Si asa, prin invidia diavolului si prin
neinfranarea fiecaruia din noi si a tuturor laolalta, am cazut din slava lui Dumnezeu si
ne-am lipsit, impreuna cu Adam, de hrana cea sfanta a Raiului, si in stricaciune si in
viata lovita de moarte ne nastem toti pe lume. Si aceasta ne-a fost deajuns.
Ci, dupa ce ne-a vazut pe noi vrajmasul, goliti de slava lui Dumnezeu, a inceput cu si
mai mari inselaciuni sa surpe pe oameni, vrand sa ne instraineze cu totul de Dumnezeu,
prin razboaie, prin furtisaguri, prin desfranari, prin inchinari la idoli; si gandul lui
este, ca la urma, sa ajunga sa ne faca pe toti, adevarati vrajmasi ai lui Dumnezeu.
Dar, preamilostivul Domnul nostru n-a mai putut suferi ca sa ne vada pe noi cazuti, in
atata prapastie de rele si de nenorociri. Si n-a uitat ca fapturile mainilor Lui suntem,
ci, plecand cerurile, S-a pogorat pentru cercetarea noastra. Si ce a facut? La plinirea
vremii, Domnul nostru Dumnezeu s-a ascuns intr-un trup de prunc, in pantecele Maicii
Domnului,
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
Crucea reprezinta in viata, drumul nostru. De mici avem fiecare
incercari, greutati dar si bucurii. Bineinteles ca noi mereu ne dorim
sa avem de toate, sa fim intotdeauna veseli si sa ne fie usor. Dar
numai Dumnezeu stie ce ne este noua de folos. Trebuie sa nu ne plangem
si sa incercam sa rezolvam si sa trecem prin toate incercarile, cu
drag, ajutandu-i si pe altii, ajutandu-ne astfel si pe noi si, in
primul rand, ascultand de Dumnezeu si chemandu-L in ajutor. Fiindca
cine are aceasta grija va avea si bucurii vesnice. Noi suntem ca
sportivii. Acestia sunt mereu antrenati, cu greu, pentru a avea
rezultatele cel mai bune. Un sportiv nu se plange, fiindca el stie ce
vrea sa reuseasca. Doar cei mai antrenati, cei mai incercati, cei mai
obisnuiti cu greutatile vor avea si marile performante. Pe acestea nu
le au toti, dar cununa sau premiul, lauda si meritele sunt ale lor.
Mai jos, veti vedea in cateva imagini, cum Dumnezeu stie bine ce ne trebuie in viata:
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->Despre cererile omului către Dumnezeu
Suntem
nevrednici noi, oamenii, sa vorbim despre Dumnezeu. Căci „praf şi
cenuşă suntem“ şi nu putem noi vesti „măririle şi desăvârşirile“ Lui.
De aceea, mai lesne ar fi să plecăm capul, să tăcem şi să vedem de cele
ale lutului din care am fost scoşi, lăsând deoparte trufia de a vorbi
despre cele de sus. Am fi mai cinstiţi aşa, mai liniştiţi sufleteşte că
nu ne întrecem cu ceva ce ar depăşi cu asupra de măsură puterile
noastre. Numai că, atunci când, din milostivirea Celui de Sus fiinţa
noastră sau măcar gândul nostru s-au îndreptat către Dumnezeu, nu mai
putem trăi nepăsători faţă de aceasta. Suntem chemaţi să dăm o
mărturie, fiecare după puterile lui, asupra acestei relaţii pe care noi
o avem cu Dumnezeu.
Dumnezeul treimic este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Tatăl se arată, în
teologia Sfinţilor Părinţi, ca un stăpân înţelept şi atotbun, făcător a
toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, născător al Fiului şi
purcezător al Sfântului Duh. Cu limbajul nostru deficitar şi imperfect
putem spune, ca într-o veche rugăciune, că Tatăl are „mărire
nemărginită, slavă nespusă, milostivire nemăsurată“. El este cel ce
aduce pe oameni de la nefiinţă la fiinţă, făcându-ne pe noi după chipul
său, şi tot El ne înzestrează cu toate darurile sufletului nostru.
Dumnezeu Fiul s-a întrupat din pururea Fecioara Maria pentru mântuirea
noastră, a pătimit moartea, iar acum şade de-a dreapta Tatălui. Duhul
Sfânt purcede din Tatăl şi întru Fiul pururea se odihneşte, este
iz
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
* * *
Lupta noastra se duce in fiecare zi si cu fiecare ceas.
Daca faci reprosuri fratelui tau, sau il judeci, sau il intristezi, ti-ai pierdut pacea.
Daca ai cazut in slava desarta, sau te inalti deasupra fratelui, ai pierdut harul.
Daca iti vine
un gand desfranat si nu il indepartezi deindata, sufletul tau pierde
iubirea lui Dumnezeu si indrazneala in rugaciune.
Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu.
Daca iti implinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si uratul intra in sufletul tau.
Daca urasti pe fratele tau, inseamna ca ai cazut din Dumnezeu, si un duh rau a pus stapanire pe tine.
Daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei.
Daca iti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmas si vei dobandi pace in sufletul tau.
Daca ierti pe
fratele tau si iubesti pe vrajmasi, atunci dobandesti iertarea
pacatelor tale si Domnul iti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfant.
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
Parintele Sofronie Saharov - “CUVANT PENTRU MONAHISM”
(Din: “Nasterea intru Imparatia cea neclatita”)
“Exista
diferite chipuri ale vietii calugaresti. Astfel, de pilda la Athos, in
vremea noastra se pot afla sapte chipuri, incepand cu cel mai cautat
indeobste si cel mai firesc – chinovia, pana la cel mai greu sic el mai putin inteles – viata pustniceasca in singuratate.
Acesta
de pe urma, sau aceasta forma a nevointei, intotdeauna a provocat – si
mi-e teama ca nu va inceta sa provoace – cea mai mare impotrivire. Esenta sa consta in faptul ca monahul, cautand putinta de a se ruga, dupa porunca Domnului, “in taina”, in “camara incuiata”
(cf. Mat. 6:6) – astfel incat sufletul lui sa fie slobod de stapanirea
orisicui asupra lui, spre a se concentra mai adnc asupra omului
launtric – se indeparteaza de activitati exterioare. Acest moment de pe urma – indepartarea de activitati exterioare – da multora pricina spre a invinui monahul de “egoism duhovnicesc”, inteles ca o cautare de a-si mantui “sufletul sau”. Unii,
mai grosolan, il invinuiesc de “trandavie”; altii, impinsi de un
simtamant launtric de invidie, sub influenta dracilor, fac tot ce pot
ca sa-i impiedice rugaciunea, si multe altele asemenea acestora.
...
Continuare »
|
Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate
cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să
iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de
cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un
om sărman, fără vedere, încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să
găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat conducându-l de
braţ.
Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de
atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot
ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii
nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvor din ea - putere de muncă,
bucurie şi voie bună.
Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor
accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas
orbi. El putea să vadă însă clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul
său. Există şi unii oameni care, păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte,
pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste.
Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.
Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă
linişte. Ce| rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar
cu apă sau un sfat, chiar aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel
de om mai este cu ceva de folos celorlalţi!
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar
pentru sine. Până şi un copac obişnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe,
ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.
“Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri.” (Proverb)
|
...
Continuare »
)?-->În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom
frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa
gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit? Bine
ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o
mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar,
nemaiavând răbdare, şi-a zis: “Fie ce-o fi!” şi a-nceput să se caţăre
pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare,
fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce
să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca
plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.
Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la el cum arată, şi-a spus:
- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari …
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când 1-a văzut pe călător cum arată, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite
ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le
iei pe furiş? Dacă băteai la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva
mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te
odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!
Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei
sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi
atât de nesăbuit.
În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni
care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii însă
fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia,
păcătoşii, singuri se înşală, fiindcă nu este totul să ai un lucru;
contează şi cum l-ai obţinut!
“În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul.
În cel
...
Continuare »
|
În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr 1-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am
păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne
căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu.
Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de
gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a
luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde turturele a început imediat să se
topească la căldura focului.
- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul
iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum,
că ai adus-o înăuntru, vezi. cum a început să se topească? Devine
iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de
nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar
dacă te căleşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului
topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de
ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la
viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui
Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului
topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.
„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.” (Fericitul Augustin)
|
După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la
umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o
raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele
căzute pe ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi - zdup! - a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc
raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se
strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor,
dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de
pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe
care 1-am făcut!
Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să
ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu
alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar
cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.
“Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
|
Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-1 latre. Omul
însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele
s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata
să-1 muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte
şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de
mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-1,
câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit,
călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o
căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor
şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar
din mâna aces¬tuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat
lângă călugăr, dând din coadă.
- Vezi, omule - i-a spus părintele celui din spatele gardului -
bunătatea naşte tot¬deauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele,
cum ai fi vrut să fie el cu ţine. Hai, vino şi mângâie-1!
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi
crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde!
“Dragostea este bucuria de a face altora bucurii. ” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
|
| |
Aţi intrat ca: Oaspete | Grupul "Oaspete" Salutare Oaspete | RSS
