...
Continuare »
)?-->
Crucea reprezinta in viata, drumul nostru. De mici avem fiecare
incercari, greutati dar si bucurii. Bineinteles ca noi mereu ne dorim
sa avem de toate, sa fim intotdeauna veseli si sa ne fie usor. Dar
numai Dumnezeu stie ce ne este noua de folos. Trebuie sa nu ne plangem
si sa incercam sa rezolvam si sa trecem prin toate incercarile, cu
drag, ajutandu-i si pe altii, ajutandu-ne astfel si pe noi si, in
primul rand, ascultand de Dumnezeu si chemandu-L in ajutor. Fiindca
cine are aceasta grija va avea si bucurii vesnice. Noi suntem ca
sportivii. Acestia sunt mereu antrenati, cu greu, pentru a avea
rezultatele cel mai bune. Un sportiv nu se plange, fiindca el stie ce
vrea sa reuseasca. Doar cei mai antrenati, cei mai incercati, cei mai
obisnuiti cu greutatile vor avea si marile performante. Pe acestea nu
le au toti, dar cununa sau premiul, lauda si meritele sunt ale lor.
Mai jos, veti vedea in cateva imagini, cum Dumnezeu stie bine ce ne trebuie in viata:
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->Despre cererile omului către Dumnezeu
Suntem
nevrednici noi, oamenii, sa vorbim despre Dumnezeu. Căci „praf şi
cenuşă suntem“ şi nu putem noi vesti „măririle şi desăvârşirile“ Lui.
De aceea, mai lesne ar fi să plecăm capul, să tăcem şi să vedem de cele
ale lutului din care am fost scoşi, lăsând deoparte trufia de a vorbi
despre cele de sus. Am fi mai cinstiţi aşa, mai liniştiţi sufleteşte că
nu ne întrecem cu ceva ce ar depăşi cu asupra de măsură puterile
noastre. Numai că, atunci când, din milostivirea Celui de Sus fiinţa
noastră sau măcar gândul nostru s-au îndreptat către Dumnezeu, nu mai
putem trăi nepăsători faţă de aceasta. Suntem chemaţi să dăm o
mărturie, fiecare după puterile lui, asupra acestei relaţii pe care noi
o avem cu Dumnezeu.
Dumnezeul treimic este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Tatăl se arată, în
teologia Sfinţilor Părinţi, ca un stăpân înţelept şi atotbun, făcător a
toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, născător al Fiului şi
purcezător al Sfântului Duh. Cu limbajul nostru deficitar şi imperfect
putem spune, ca într-o veche rugăciune, că Tatăl are „mărire
nemărginită, slavă nespusă, milostivire nemăsurată“. El este cel ce
aduce pe oameni de la nefiinţă la fiinţă, făcându-ne pe noi după chipul
său, şi tot El ne înzestrează cu toate darurile sufletului nostru.
Dumnezeu Fiul s-a întrupat din pururea Fecioara Maria pentru mântuirea
noastră, a pătimit moartea, iar acum şade de-a dreapta Tatălui. Duhul
Sfânt purcede din Tatăl şi întru Fiul pururea se odihneşte, este
iz
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
* * *
Lupta noastra se duce in fiecare zi si cu fiecare ceas.
Daca faci reprosuri fratelui tau, sau il judeci, sau il intristezi, ti-ai pierdut pacea.
Daca ai cazut in slava desarta, sau te inalti deasupra fratelui, ai pierdut harul.
Daca iti vine
un gand desfranat si nu il indepartezi deindata, sufletul tau pierde
iubirea lui Dumnezeu si indrazneala in rugaciune.
Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu.
Daca iti implinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si uratul intra in sufletul tau.
Daca urasti pe fratele tau, inseamna ca ai cazut din Dumnezeu, si un duh rau a pus stapanire pe tine.
Daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei.
Daca iti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmas si vei dobandi pace in sufletul tau.
Daca ierti pe
fratele tau si iubesti pe vrajmasi, atunci dobandesti iertarea
pacatelor tale si Domnul iti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfant.
...
Continuare »
|
...
Continuare »
)?-->
Parintele Sofronie Saharov - “CUVANT PENTRU MONAHISM”
(Din: “Nasterea intru Imparatia cea neclatita”)
“Exista
diferite chipuri ale vietii calugaresti. Astfel, de pilda la Athos, in
vremea noastra se pot afla sapte chipuri, incepand cu cel mai cautat
indeobste si cel mai firesc – chinovia, pana la cel mai greu sic el mai putin inteles – viata pustniceasca in singuratate.
Acesta
de pe urma, sau aceasta forma a nevointei, intotdeauna a provocat – si
mi-e teama ca nu va inceta sa provoace – cea mai mare impotrivire. Esenta sa consta in faptul ca monahul, cautand putinta de a se ruga, dupa porunca Domnului, “in taina”, in “camara incuiata”
(cf. Mat. 6:6) – astfel incat sufletul lui sa fie slobod de stapanirea
orisicui asupra lui, spre a se concentra mai adnc asupra omului
launtric – se indeparteaza de activitati exterioare. Acest moment de pe urma – indepartarea de activitati exterioare – da multora pricina spre a invinui monahul de “egoism duhovnicesc”, inteles ca o cautare de a-si mantui “sufletul sau”. Unii,
mai grosolan, il invinuiesc de “trandavie”; altii, impinsi de un
simtamant launtric de invidie, sub influenta dracilor, fac tot ce pot
ca sa-i impiedice rugaciunea, si multe altele asemenea acestora.
...
Continuare »
|
|
Aţi intrat ca: Oaspete | Grupul "Oaspete" Salutare Oaspete | RSS
